Poezie

Albastru

1 min lectură·23 iulie 2026

Mediu

Tăcerea se așază între noi

Ca o pasăre albă.

În culoarea rămasă din urmă,

În zidirea înceată

Și înserarea târzie

Aș vrea să sper

În toate lucrurile care nu pier.

Secunda îmi scapă din degete.

Grăbită, ca o mătase,

Ca o vorbă de-alin,

Ca întrebarea: Tu ești mereu calm?

Firul de iarbă tocmai a îngurgitat o cămilă,

Mașina a șters parapetul,

Dealul a coborât umbrele,

Iar fata și-a luat curajul de mână

și s-a rugat în tăcere în colțul pădurii.

Bătrânul din vis

O așteapta la pârâu.

În rugăciune,

Întrebările cad laolaltă cu răspunsurile.

Zidul plânge-n tăcere, albastru.

Dacă pleci,

Lasă-ți umbra

Aici

S-adaste târziu.

Închide ochii

Și

Spune-mi

Până când totul se va sfârși:

Tu ești mereu calm?

— Zvera End,

Poeme pentru oameni singuri.

Volum în lucru.

006

Zvera End. “Albastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zvera-end/poezie/14203936/albastru

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.