Poezie
Arcuş
Există îngeri. Poeme pentru oameni singuri.
1 min lectură·
Mediu
Arcușul din spatele oaselor
Cuvintele care
ni se sparg
E un fel de gri-mov suferind
dimineața
în care-am prins în sfârșit
trenul de 6
spre viitorul meu.
Erau tot felul de detalii rămase în urmă și griji:
bunăstarea și sănătatea lui Mamu,
pisica Sanchi rămasă în urmă cu familia ei, operația Donnei, imperfecțiunile și greșelile mele
mereu adânci
pân’ la os
Visasem un vis politic
în care, desigur, eram doar simplu spectator
al extremismului
altora,
îngrijorat de iluzii,
mai ales cele proprii.
Era 6 dimineața și
mă ascundeam în spatele rujului roșu spaniolesc și
al pălăriuței de pictoraș mereu la pândă
după inefabilul ascuns în efemer.
Dimineața se ridica la Mizil ca o șoaptă gri-bleu.
Vecinul de scaun
mânca covrigi cu mac și bea
limonadă
adăpostit sub o şapcă de pescar cringe
în liniştea legănatoare parcă a altor vremuri
în care oamenii chiar credeau
că a purta mustață e cool
Singura ta dovadă de dragoste era trecerea unei mâini liniștite
pe rochia de un alb ireal
Și florile delicate din
vis.
003
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zvera End
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 171
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Zvera End. “Arcuş.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zvera-end/poezie/14205167/arcusComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
