Zina Lupulescu

...o poezia ca asta trece neobservată.
Dintre explicațiile plauzibile, am una singură publicabilă: sunt prea multe bune!

Am avut ocazia să-l întâlnesc în persoana. Nici el nu era la fel de dur în realitate...
Îmi place atmosfera poemului, e ca-n filme!
Am o îngrijorare: oare câți am mai rămas care știm la ce filme se face referire aici?
P.S.
Doar chestii de paginație, absolut futile, importante doar pentru chichiricioase, ca mine:
Strofa 1, versul 1, ar trebui o pauză după semnul întrebării.
Între strofele 1 si 2 e un spațiu (fizic) mai mare decât între celelalte.
Penultimul vers, după „gemu” n-ar trebui să fie apostrof on loc de virgulă?

Trebuie să mâncăm.
Pe asta am gustat-o si chiar mi-a plăcut, deși nu e dieta mea preferată.
Oricum nu poate nimeni să confirme că extratereștrii sunt buni de mâncat.

Nu i-am găsit cusur la cum e servită.

Maestre, am rămas fără cuvinte... Nici nu știu dacă mai citiți asta... Uite, mă reculeg aici la poezia asta, publicată data trecută când ați intrat la mititica... Privesc, în jur (ÎN JUR!), ca singura fană rămasă din snop, rătăcită la peluză, ca după un meci pierdut din cauza arbitrului...
Nu am căderea să vă comentez deciziile, dar totuși mă întreb, precum entitatea malefică din filmul „No Country for Old Men”:
"If the rule you followed brought you to this, of what use was the rule?"
S-a meritat să vă pierdeți vocea urlând spre imperfecțiuni? Cu poezia dvs. cum rămâne?
Da, sunteți un Terry Tate al poeziei, dar aici e un alt fel de CEO...

P.S.
Strofa 2, versul 3... lipsește virgulița la „tâşnit”...
Mie virgulele îmi prisosesc și stau să-mi țâșnească din ochi... dar cine să le mai corecteze? ...:(

Mulțumesc pentru semn. N-as vrea sa deviez spre alte domenii (politică)... dar mi se pare că lumea tace prea mult pe tema asta. Este cel puțin îngrijorător ce se întâmplă prin școli, în occident.
Dar am un motiv de bucurie, clar și concis: intervenția dvs. este prima prezență pe pagina mea!
Voi închina un păhărel la cină, în sănătatea dvs.!

Surprinzător.
Eu am însă o problemă cu ultimul vers. A trebuit să-l citesc de două-trei ori... Deși are toate rotițele (mai ales dacă se corectează „ă”-ul la „asta”)... parcă nu se învârte frumos.

Așa da! Jambon, marțipane... si alte chestii cu gust care merită explorate... ca mă speriasem de niște diete fără noimă.

...poate din cauză că nu mă încadrez în segmentul demografic pentru care este prescrisă, conform titlului?
Probabil că, odată cu înaintarea în vârstă, se va rezolva această carență a mea.

Sper să nu mă bântuie o „intoleranță psiho-pupu la gluten”... precum cucul arminesc pe Nică a lui Ștefan a Petrei din Humulești.

P.S.
„desfundator” ... cere un „ă”... dacă nu cumva era o trimitere la Terminator.

A trebuit să și gugălesc niște chestii... dar parcă nu a meritat efortul.
La telenovele nu mă pricep și nu am de gând să le studiez.
Până si pe Hoze îl citeam greșit... poate i-ar trebui un accent pe „e”... să nu-i fugă vreuneia gândul la furtun și să creadă că e typo...

Am încercat. Iertare, nu e genul meu.

...e de vina pentru îngrijorătoarea indiferență fața de sexul gândacului pe care îl îmbrățișați. Pentru a vă păstra reperele sănătoase, consumați zaibăr! Am înțeles ca e foarte bun și pentru femei... când îl consumă bărbații...:)

Simplu și la obiect acest poem, deci pe gustul meu.
Îmi place imaginea asta a moliilor care pasc dintr-un pardesiu... parcă le aud...

P.S.
„Iumbirea” am înțeles-o, dar sigur ați vrut sa spuneți „dușameaua”?

Nici nu știți cat mă bucur că ați scris vorbele astea... „Mentorul tau”!
În primul rând că nu mai trebuie să scriu mereu "Domnule Florin Rădulescu-Rudy" ...acuma cred că pot să vă spun și eu, simplu "Maestre". Cel puțin din punctul de vedere al eficienței în comunicare este un mare progres! Îmi eliberează degetele pentru alte activități.
Știu, la umbra marilor copaci nu crește nici iarba... cu cât petrec mai mult timp aici, citind poemele dvs., cu atât am mai puțin timp să le scriu pe ale mele... Orice mentor adevărat s-ar îngrijora... Dar nu cred că e mare pierderea. Lucrurile trebuie făcute în ordinea firească!
Urați-mi spor la treabă!

...poemul ăsta e crâncen, ca filmul cu același nume.
Nu pot decât sa mă bucur la gândul că nu am fost în acel film sau lift!
Pentru asemenea comportament, eu susțin cu tărie tratamentul aplicat de Terry Tate, office linebacker (îl găsiți pe youtube). Poate veți aprecia impactul pe care îl are într-un mediul convențional.
De fapt, am o revelație: Dumneavoastră, Maestre, sunteți un Terry Tate al poeziei!
P.S.
"Te-ncrunti"... lipsește virgulița

... nu avea cum să aibe mintea mai ascuțită. Nici dacă era Oblio!

Greu de răspuns. Nu e asta poate cea mai grea întrebare, la care ne chinuim să răspundem toată viața?
Nu păreți genul clișeelor, că l-aș fi băgat și pe ăla cu "dacă e iubire adevărată, sexul nu mai contează". Ba contează!!
In nici un caz însă nu e nevoie să recurgem la violență, nici măcar imaginată. Sunteți în perfectă siguranță! Chiar dacă aș avea o sensibilitate de 25 de cm
(știu, ați respins perspectiva unei astfel de sensibilități într-o fantezie anterioară, ca necorespunzătoare standardelor dvs. ...nu era însă clar dacă preferați o sensibilitate mai mare sau mai mică...)
...tot nu aș avea cum să vă știrbesc masculinitatea! Nu e cazul aici. Evident, nu am cum să vă ating!
Dacă vine însă vorba de replici, vă previn că am trecut printr-un divorț atroce și am învățat, de nevoie, să dau cu levierul peste rotule, cu o eficiență care m-a speriat și pe mine!...

Acum e rândul meu să fiu nedumerită: în calitate de geniu intergalactic, cu miliarde de fane pe feisbuc... păreți cumva surprins că cineva vă cercetează opera mai îndeaproape?

P.S.
Eu nu sunt pe feisbuc. Mă și mir cum am reușit, că n-aș fi chiar atât de anacronică...

...după poezii cu forme din astea ne-aerodinamice.
Dar poezia asta îmi place. Sa fim recunoscători pipiței care a cauzat impulsul din codiță...
Observ un răspuns de la un anume „radu niro” iar când dau click merge la pagina dvs. Un alter ego?
Nici o problemă, și mie mi s-a insinuat că nu aș fi unică și irepetabilă.

P.S.
Am sughițat puțin când am recitat-o. Poate din cauza "ț"-urilor de pe final... sau m-o fi pomenit cineva...

...după cum am promis.
Îmi place simplitatea acestui poem. De prea multe ori ne complicăm inutil. Instinctul meu de fata e la tara îmi confirmă vorba yanke-ului: KISS!... (Keep It Simple, Stupid!). Sigur merge și în artă.
Adevărul e că am o slăbiciune pentru poemele cu număr mai mic de silabe pe vers. Sunt și mai ușor de recitat. Am încercat de câteva ori cu voce tare poemul ăsta. Sună frumos, rotund, ca poeziile pe care le învățam în copilărie.
Aș fi curios dacă e un motiv anume pentru care l-ați ales să fie primul din serie. Poate doar ca test, sa vedeți dacă funcționează upload-ul? ...sau poate v-ați gândit să nu intrați din prima prea tare?
Mă rog, pentru unii ordinea paginilor nu e esențială.

P.S.
Recitând așa cu voce tare, la strofa a 3-a, la ultimul vers, parcă aveam tendința (transpusă fiind în locul dvs.) să spun: „Iar eu aș rugini de viu”... Scuze, din enigmele creierului meu, sau ce-o mai fi rămas din el.

...poate un indiciu că e dintr-o serie unde se numără cu sutele... Good news!

E dinamită poezia asta!
A trebuit să caut în dicționar ce înseamnă „acufene”. (Nici corectorul de gramatica din Word nu știe cuvântul, că mi l-a subliniat... deci am olecuță de scuză...) Se potrivește la fix vorba asta în context.

Ar fi de corectat „mintii”...

In atenția editorilor. Vă rog să observați că, în varianta modernă a paginii, poezia domnului Rădulescu NU este despărțită în strofe, e o singură bucată de text.
Nu știu care este preferința autorului, dar cred că ar trebui respectată.

Deosebit de sensibil acest mistreț! Astea nu sunt niște simple grohăituri...
Pe mine mă duce mai degrabă cu gândul la mistrețul galben din piesa celor de la Timpuri noi.
Trebuie să recunosc, se înfiripă ceva aici... A început ca o curiozitate, ca o glumă de plictis, ca un șut într-o conservă goală... dar, pe măsură ce citesc, devine din ce în ce mai interesant!
Însă nu vreau să fiu superficială în abordare. Voi începe prin a citi TOATE poeziile dvs. de pe acest site.
[Știu, mă calific deja pentru o înjurătură că am îndrăznit să-mi arăt planta fără să le fi decupat și lipit, pe toate, la mine în ierbar.]
Sunteți o adevărată inspirație pentru mine, și după ani de nepăsare mi-ați redeschis apetitul pentru poezie, până la punctul la care am nesăbuința (ce spun eu, de-a dreptul nebunia!) să vă dedic o poezie.
Bineînțeles că sunt la ani lumină distanță de nivelul dvs. și, dacă aș avea coadă, aș băga-o între picioare...

De ce se „ciomăgeau” albinele? Sunt și ele ca poeții ?
Nu se „dezmierdau” mai bine?
E prea violent si supărat, așa, chiar de la început... când e mai frumoasă treaba, mai roză, mai cu speranțe... (asta dacă nu cumva băteați la ușă de vreo câteva veri). Dezamăgirea și abandonul ăla vine mai pe la sfârșit...
In rest mi se pare PERFECT!