A-nceput să-mi bată-n ochi
Tot mai des și pretutindeni
„Trend”-ul ăsta de deochi
Al găinilor cu pinteni...
Precum niște ouătoare
Făcături de coajă tare
Toată ziua pe ogor
Îmi cotcodăcesc de zor:
„Lasă steagul tricolor!
Astea-s chestii fără spor
Curcubeu-l pupă, vină!
Ia-l in brațe și te-nchină!"
Ca la circ paiațe, țuști!
În arenă saltă, hâtrii,
C-au făcut din piele mușchi
Și se-mping să fie „mândri"!
Nu le pasă că nu-mi pasă,
Să-nchid ochii nu mă lasă!
Sugerând că-s nulitate,
Că n-am sensibilitate...
Că la cap sunt pătrățoasă
Că mi-ar sta bine bărboasă
Și să tac mai mucalită
Că mi-e foaita învechită
Că femeia e mai brează
Cu bărbații nu rimează
Doar de ei achiesează
Feminina ipostază...
Și să mă dau la o parte
Nu contează de știu carte
Acum cică-s vremuri noi
Competiția-i la gunoi...
Că mai bine dai c-un zar
Doar să iasă ce-i bizar,
Că statistica-i de bază
Bifazat de ești pe fază...
Eu tot tac, nu zic nimică
Nu mă bat, deși-s voinică,
Nici cu „they” nici cu conceptul
Femeii ce-și taie pieptul,
Dar mă-ntreb, tot stând pe tușă:
Cât mai boncăniți la ușă?
Că eu nu m-am dus la voi
Gândurile să le-ndoi...
Curcubeu-l văd din prag
E cum l-a dat Dumnezeu
Și așa-l respect și eu!
Nu-i musai să-mi fie steag...
(Februarie 2023)
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zina Lupulescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 219
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
Zina Lupulescu. “Steagul curcubeu .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zina-lupulescu/poezie/14168524/steagul-curcubeuComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dar am un motiv de bucurie, clar și concis: intervenția dvs. este prima prezență pe pagina mea!
Voi închina un păhărel la cină, în sănătatea dvs.!
Ce înseamnă? Le-am înregistrat eu diferit?
Și care sunt consecințele?
Mulțumesc pentru răbdare.
