Virgil Titarenco

din beci vă scriu din interiorul unui bec de aici lumea se vede întunecată și refractară la nou precum o cărămidă metalurgică rătăcită în piciorul podului de piatră deși așa cum vă spuneam vă scriu

un scenariu despre dragoste îți scriu cu o mînă legată la spate ca într-un duel cu mine însumi uneori mă trișez și aștept îți dau telefon te iubesc pe nesăturate apoi regret că te cunosc și vreau să

tata mă împingea de la spate mirosea a seu mirosea a moarte lumina dimineții în ochii bumaci durea pășeam peste trepte și sînge temîndu-mă să vorbesc în liniștea răsfirată pe zidurile negre ale

eu nu citesc amenințările am mîinile prea lungi la marginea orizontului propriu și prea mulți dușmani în seara aceasta mi-am îmbrăcat epiderma de camuflaj argoul și vinovățiile textele

probabil nici nu mai există dragoste probabil universul s-a întors deja ca o floare împotriva rădăcinilor poate doar noi doi mai existăm cu adevărat fără să știm și nevoia noastă de a

era o vreme cînd săream din cuvînt în cuvînt aproape convins îmbătat cu semnificația lor un fel de pietre în mijlocul apelor nestatornice reci ale sufletului meu mai ții minte logica-mi handicapată

Fedora, Fedora fiică de linux bătrîn ai lepădat pălăria roșie și voalul nu uita prințesă e doar primăvară hackerii te vor vîna pe tine și pe flăcăul apaș prin luncile Eschiuel iar vraja

obosisem așteptînd intrarea în realitatea paralelă următoare universul se rotea încet astăzi din motive extratemporale mă ghemuisem gol (oricum nu puteam să îmi iau hainele cu mine) lipit cu spatele

de ce n-am inventa oare cuvinte le-am folosi o vară apoi le-am vinde la mîna a doua spre toamnă poeților de cartier căutători flămînzi după metafore prin gheena limbajului de fiecare zi am

fiecare drum aduce neliniștea firului de nisip oprit oriunde vetust o vreme nestatornic freamăt catalitic nemișcat în adîncurile sale echilibru cristalin astăzi mai mult decît

între noi la început a căzut cuțitul cu partea ruginită spre mine cu mînerul spre tine mai era și ochiul spart și scurs al furtunii ochiul cu care mă priveai ca pe un cîine atunci cînd

strig doamne acum văd fiecare stradă poartă un nume de rugăciune ca o etichetă jenantă made in china atîrnată de gulerul nespălat al lumii a doua a treia și așa mai aproapele nostru primii samariteni

deci LaToya negresa albastră nu știe că e însărcinată acum gîndește poate un virus de pe internet CNN anunță vreme decolorată deodată nu mai sînt rechini în ocean ultimul mutant l-a

motto: To be able to look back upon one\'s past life with satisfaction is to live twice. ... începe din încheieturile mîinilor te întrebi dacă e adevărată dacă o mai simte cineva poate chiar

erau prea vinovați de primăvară mieii în anul acela și prea albi în pumni le-am adunat sîngele ca pe niște petale smulse din jugularele lor mi-am botezat casa în laptele morții dansînd printre

arcul întins nemișcat oțel subțire pleznește nevăzut înăuntru sfîrtecă zvîrcolindu-și nestatornicia lama de sînge își taie drum prin lumină prin viu ca o rădăcină lactiferă meandrele

ai vrut victimă să-ți fiu cu umbra ta precum un cuțit să mă spinteci în mii de altare ca pe o pîine ai vrut să cred în numerele răsturnate și în estetica pîrguirii priveam lucid frumusețea mărgelelor

în golfurile oceanului walmart crabi de plastic eclozează electronic sirena gonflabilă face operație estetică pe creier ne rîde tîmp de sub anestezie tot mai rare insulele de inteligență