nipone I

E o incantare insasi prin tristetea lui

Ghejan Andrei. Cred că întîlnesc pentru prima dată în subsolul textelor mele. Bun venit. Și te mai aștept.

ca si cand autorul reciteste din cufarul prafuit scrisori de demult...analizeaza si spune
cineva asculta?...poate doar el, adolescentul iubirilor sale

Cu drag

\"nu se teme de timp
îmbrățișează-l
e același
ca și mine...\"

\"Pentru totdeauna..\", atat am putut sa lacrimez.
Numai bine Virgil si multumesc!

O imagine deosebită, suprapunere peste pașii pe un nisip pe care poetul scrie mereu unda poeziei. Ascult poemul acesta și îmi pare că aud valurile, dincolo de vers, cu invitația de a-l asculta recitat de tine, în Virtualia 5, din luna mai.
Cu mulțumiri.

aceasta poezie are o coerenta in ea care ii asigura din
punctul meu de vedere un periplu bine organizat in timpul ce devine sinonim cu intregimea fiintei si a sufletului.
poetul nu coboara in lumesc, ramane undeva suspendat intre spatiul amintirilor (\"acolo se petrec adolescentele noastre ucise\", acolo in mare, clocotind in adancuri) si un spatiu nou unde se proiecteaza, unde isi doreste libertate - fapt pe care il sesizez indeosebi in final, intrucat pe parcurs se simte o oarecare tensiune.
\"mereu în acelasi loc\" \"în violenta ascunselor nemiscari\", in plan psihanalitic figureaza mereu dorinta de a se detasa de un univers si de a se renaste fizic. pescarusii pazitori - de natura angelica aproape avand in vedere agresivitatea unui samurai si razboaiele mentionate - sunt sunt element pozitiv binevenit, manifestand ritualic migrarea spirituala in unirea cu timpul.

un univers pastelar deprins din emotii comunicate in doi cazand pe taramul sublim al marii ce isi tradeaza atemporalitatea...versuri ce mi-ar fi drag sa le pot inspira candva, versuri dragi mie

Virgil,
Ca de obicei, vii cu o metafora pt ochi si suflet.
Delicat dispari in ceea ce oarecum suntem cu totii, pulberea timpului.

Tego, crede-mă că de mult nu mai analizez nimic. Merci de trecere.

Mihai,...

Alina, oftez, luna mai?, nu e asta care urmează? cred că lunile astea sînt ca o turmă pe care am scăpat-o de sub control

Adina, Adina,... e ok, numai să nu mă întrebi dacă aș fi vrut să fiu samurai că nu îți spun....:)

Marius, mulțumesc...

Andrei, eul poetic e un fel de dispariție întotdeauna. Numai noi mai credem uneori că știm despre ce este vorba...