Nu deschid ușa

Victor,
Cu un asemenea final de poem faci să vibreze și cele mai somnoroase zone ale trupurilor moleșite de căldura lui iunie.

\"Hai să ne mai iubim o dată în iarba
De pe dealul unde lent inaintează
Cimitirul\"

Superb! Și completează tabloul atît de bizar din aceste rînduri:
\"Și dimineața pleacă lăsând candelabrul
Îmbrăcat în chiciură și mobila, covorul
Înzăpezite, trupurile noastre înghețate
Cu pahare de vin roșu în mână\"

Citit-am cu o plăcere mereu crescîndă!

cine bate la usa, bataile in usa sunt sigur niste batai de inima:):),mi-a placut drumetul peregrin, care vine si pleaca lasand in urma lui trupuri inghetate.poemul are o idee interesanta plina de cursivitate.
mcm

Nicolae, trebuie să spun că sunt aproape uimit când îți place un poem de-al meu, căci deși suntem din aceeași generație, eu se pare că am pierdut lecția cu postmodernismul. Semn că te citesc mereu și te apreciez.Mulțumesc pentru comm.

Carmen, mă bucur să te intâlnesc iar pe pagina mea. Tu cu imaginația ta de poetă ai văzut acolo niște bătăi de inimă. Mă întreb acum dacă nu sunt singurele reale.Mulțumesc mult.

Salutări din Cluj,
Victor

un poem reușit, cursiv și plin de sine.
discursul elegant vine în întâmpinarea
cititorului deschizându-i,tot elegant,
pofta de lectură.

remarc o intare în poem deosebită

\"Nu deschid ușa, căci ar putea fi iarna\"

iar finalul nu poate fi decât de zece

\"Hai să ne mai iubim o dată în iarba
De pe dealul unde lent inaintează
Cimitirul\"

citi cu multă plăcere,
stimă și considerație,
teodor dume,

Victor,
Raspunsul tau la commul meu m-a contrariat un pic. Personal cred că lecția postmodernisă, ca să insist pe formula ta, au pierdut-o deja chiar și cei care au tot impus-o. Ce-i drept, cu o întîrziere de decenii grele de literatură de la ora la care a fost inițiată de cele mai importante literaturi ale lumii. Plăcerea lecturării acestui poem al tău nu ține de puterea de sugestie a respectivului -ism. Puterea îngemănării de cuvinte-sintagme-versuri-imagini contează! Adevărat, anunțarea anului scrierii poemului mă face, ca cititor, să forțez o anume contextualizare. Și asta mă cam debusolează. În loc să-mi dea vreun reper, nu? Poemul în cauză e dincolo de zidurile labirinturilor ism-atice, fapt care îl face și mai viu! Oricum eu n-aș insista în privința precizării datelor calendaristice, lăsînd textul să se afirme doar din perspectiva acestui prezent constant al lecturii.

Nicolae,
sper că nu m-ai înțeles greșit.N-am vorbit în mod peiorativ la adresa unei poezii cu limbaj mai modern, oricum s-ar numi ea. Poate ai dreptate: poezia e mai presus de ism-e și ar trebui să renunț și la complexul că am o formă puțin învechită, motiv pt. care uneori datez poezia. Mulțumesc pt. revenire.

Teodor,îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase.M-a impresionat povestea despre părinți, chiar doresc mâine să o recitesc mai atent.

Cele bune,

Centrul de greutate al poeziei, dpmdv, cade pe prima parte, este cea care are luminozitate; și cea care mi-a plăcut, fără a desconsidera ultimele două strofe.

cele bune

iubire culcușită între frica de bătrînețe, de străini, de milă, de moarte și dorința de a opri clipa în loc, cu liniștea ei cu tot, alături de cel/cea iubit/ă. foarte reușite ultimele trei versuri. un poem de dragoste simplu, echilibrat, frumos.

Îmbinarea cuvintelor, cea despre care vorbește domnul Nicolae Popa mă obligă să las semn de apreciere, nu doar de trecere. Formă învechită sau nu pe mine m-a impresionat poezie. Iar simțirile născute in noi cred că sunt mai presus de toate acele teorii sau catalogări, până la urmă îngrădiri în tipare. Nu știu dacă acele bătăi în ușă sunt ale inimii sau ale zilelor ce curg pe lângă noi, lăsând în urmă „trupurile noastre înghețate” sau sunt...
Final într-adevăr deosebit. Mă bucur ca m-am oprit.

Doru Emanuel

In *iubire*, *Facem totul pentru noi că așa.i normal, peste lege, peste milă, peste patul de spital* Chiar că poezia mea se potrivește cu B.U.G. Mafia. Ei, glumesc, dar cam așa se poate înțelege din versurile mele. Mulțumesc pentru comm. Te mai aștept.

Cu prietenie,
Victor

Mihai, așa cred și eu că prima strofă e cea mai *consistentă*.Mulțumesc pentru oprire.

Doru Emanuel-îmi venea să-ți zic și eu Doruleț dar chiar comentariul tău imi dovedește că putem vorbi ca intre oameni maturi, ca prieteni. Mă bucură că ți.a plăcut textul meu și mă gândesc că bătăile în ușă într-adevăr nu pot fi decât *ale zilelor ce se scurg pe lîngă noi* cum frumos ai spus.Mulțumesc pentru comm.

Cu prietenie,
Victor

\"Și dimineața pleacă lăsând candelabrul îmbrăcat în chiciură\"

Existența noastră stă așezată între două eternități. Poate că mai important decât lucrurile pe care vrem să le spunem este modul în care facem aceasta. E bine aici în poemul tău, lirism cald ca o experiență de frumusețe restituindu-ne în vers în ciuda unei imagini sugerate voit, nu glacialitatea ci mai degraba vulnerabilitatea tuturor dimineților lumii.

Ama

Ama, ai găsit soluția: ai intrat pe fereastră.Îți mulțumesc pentru această intrare dar să știi că dincolo de poezie la mine în casă se poate intra și pe ușă. Mi-a plăcut interpretarea cu *vulnerabilitatea dimineților*.

Cu prietenie,
Victor

Draga Victor Țarină,
am găsit mereu în poemele dumneavoastră o prospețime de adolescent și sunt bucuroasă că am în bibliotecă volumele dumneavostră. Bătăile în ușă sunt într-adevăr tulburătoare, pentru că n-ai cum să știi pe cine sau ce vei vedea când vei deschide. Amanarea acestei surprize și toate întrebările care o însoțesc țin de miracol. Asemeni poeziei. Cu drag, Iulia

Dragă Iulia,
în primul rând îți mulțumesc pentru lectură și apreciere.Sigur, arta e un miracol și nimic nu poate flata mai mult un creator decât să se știe mereu adolescent. Te felicit pentru mesajul tău antidrog pe care l-am citit cu mare interes și plăcere chiar dacă n-am lăsat semn.Îți doresc să ai în continuare inspirație.
Cu drag
Victor Țarină

Victor,
am citit si eu. retin, in mod deosebit:Hai să ne mai iubim o dată în iarba
De pe dealul unde lent inaintează
Cimitirul

cu prietenie,

Petruț, mulțumesc pentru semn. E mereu o bucurie și o surpriză să te găsesc pe pagina mea.

Cu prietenie,
Victor

cindva - am scris o poezie despre nedeschisul usilor.....si vinatorii de oameni
mi-am amintit de vremea cind poezia ma tinea in viata si viata trecuse peste granita materiala

da, cimitirele in final sunt singurele ce traiesc in expansiune
nu prea pot defini prezentul in care stii doar inmormintarile par a deveni si ele virtuale si trecatoare
ciudat isi vor petrece viata fara trecut
nici nu stiu ce as face fara herodot, homer, dante, catacombe.....eh, probabil ca si inainte de rev franceza se gindea la fel

Anni-lorei, cam degeaba păzesc eu ușa, că simt cum bătrânețea intră peste tot de la o vreme. Ei, o mai alung eu din când în când și mă mai lupt cu Pardaian, dar și asta e tot amintire. Dar încă cimitirul n-a cuprins tot dealul...deci,să nu fim pesimiști.
Mulțumesc din nou,

Victor

printre \"sipcile vremii\" m-am uitat cine vorbeste despre batrinete si ma uimeste ca un barbat tinar - da, esti f tinar , oricum dealul are voie sa fie batrin - simte cele de mai sus
pardaian nu intra in competitia cu timpul - pardainaii sunt eterni
sper sa mai vorbim , acum plec sa mai ajung printre picaturi in alt oras

Anni-Lorei, sigur nu e cazul să mă plâng de reumatisme la vârsta mea. Mulțumesc pentru revenire și sfaturi. N-am să deschid ușa.

Victor