Victor Potra

Hai, copile, dormi cu tata, că ți-oi spune basm cu fata drăgălită de balaur dedulcit la păr de aur, o să-ți spun pe șart de toate, zămislite pentru noapte înșirată ciripie cu prisos de iasomie, om

miroase a sânge în toate apartamentele oamenii poartă în ceafă o rană deschisă și purulentă o drenă pentru ființă șiroind pe spate până la noadă în fotoliul de la televizor ne așternem curul

ți-am retușat chipul până ce-a fost aproape perfect aveai din nou 20 de ani eram fragezi și încrezători ne întâlnisem la momentul potrivit nu aveam zăbrele nici așchii de oțel în

lumina e în mine toată dintr-o bucată culorile vin apoi fierbinți la judecată liniștea unui singur castel o cresc într-un fel răsucit de privirea ruptă inel cu inel adevărat ca o

copilul-bombă apare în cătarea puștii e dintr-o altă rasă un automat un alien fanatic dușmanul copiii-copii, civilizația, istoria, o lume stau în spatele armei mele dar tot are ochi verzi de

am luat un polițist pe stradă mă enerva de gras ce era i-am băgat pistolul pistolul în nas și i-am zis acum strănută s-a pișat pe el de frică mi-a recitat frumos de pe TV am familie, copii,

mai întâi a fost un trezirea, am sughițat, am ascultat cu înghițituri mici, și abia apoi am îndrăznit te iubesc atât de mult încât nu știu ce să mai demolez aștept bine-ai venit,

Mă simt extrauterin, într-o lume în care nu se naște nimeni. Nu o luați personal, nu trăim în aceeași lume. Foarte rarefiat, mai plutesc câțiva, tot extrauterini. Am uitat cu toții nașterea, cel

o maimuță urcă în autobuz vorbind la o cutiuță mică, pe care o ține la ureche, unei alte maimuțe, aflată în cu totul altă parte, care are la ureche o cutiuță de o altă culoare și o ascultă pe maimuța

Fragment scurt de policier, 2 min 30 sec / înseamnă schimbare de încadratură /// înseamnă schimbare de scenă, locație, decor Ca la orice film e foarte importantă muzica. Click aici ,

nu mă-ntrebi ce mai fac am umblat azi după după o mască ce ți s-ar putea potrivi nu-i de găsit în oameni în prieteni, nici în alcool sex sau în fumurile seducătoarei ierbi adulate-n cenacluri

îmi fac un sandviș ung bine cu smerenie pun trei felioare delicate de dragoste prima-mbucătură-mi umple gura îmi simt dinții cădelnițând la a doua sunt agheasmatic la a treia mă cred

Arunc la țărm toate cochiliile femeilor care s-au născut, s-au hrănit din mine, au murit în îmbrățișarea mea. Timpul le macină oasele, le spulberă lumina, le seacă privirea de viață și prea

dacă sânul tău ar fi cuprins de uitare l-aș îmbrăca în palmele făcute căuș apoi te-aș respira, te-aș bea, te-aș ascunde între tâmplă și un cuvânt nerostit tremurând sub piele dacă inima ta

am o împușcătură în cap m-a ratat cu cinci ani dar eu îmi port toate umbrele am o gaură în trenă îmi fâlfâie un vânt de ducă de la o tâmplă la alta atâtea căi către celebritate și nici un

Îmi făcusem cuib la poalele Caribdei și valurile îmi aduceau zilnic fâșii lungi, mătăsoase de carne din trupul tău. Mă hrăneam peste ape cu frumusețea ta ascunsă sub chipul Scyllei.

Se dedică poetului Alberto M. Popescu, pentru răbdarea de a scrie același lucru de „n” poezii încoace (cine are răbdare, să le numere…) Sunt rănitul universal! în laboratoarele tale forjat

această lume este nouă o văd cu ochi lacomi și cruzi semeni sunt puțini și după jaf suntem o hoardă de oameni singuri tot ce nu poartă coif este pradă jubilăm această femeie e încă o întâmplare