Victor Potra

Domnule Gorun Manolescu, bine v-am regăsit, se poartă veșminte simple toamna asta :)
George, mă bucur că nu te-a îndepărtat tonul nichitian. Mulțam de apreciere.

Cezara, Ottilia, mulțam pentru semnul de lectură.

Mulțumesc de lectură și rezonanță, Cătălin :)

Mulțumesc pentru aprecierea reflectată de recomandarea acestui text. :)

Un text puternic și curat. S-ar impune reconsiderarea plasării la atelier.
Remarcabile:
„când se apropie miezul noptii
vând câte o bucată din mine
să-mi pot cumpăra ziua de mâine”
și
„dimineața împing tavanul
cât să mă pot plimba
în genunchi”
Finalul cam diluat, poate ar merge concentrat, dar dat fiind că nu e trecut la poezie poate rămâne și așa (e o formulă care se digeră ușor).

Concluzie. Deși tema nu e nouă (alienarea în căutarea sensului pentru o nouă zi plus un pic de angoasă a neființei) - abordarea e suficient de originală cât să merite vizibilitate și feedback.

A la bon editeur, salut! :))

Un poem trist ca o bere băută de unul singur în fața calculatorului. Asta ca impresie generală.

Ca tehnică: decupaj ”surprinzător” al versurilor pentru un poet ce se pretinde versat. Atâtea că/ca-uri la început de vers nu am văzut de ceva vreme.

”ca o părere personală vă pot spune
că indicat ar fi să spargeți bibeloul aici și acum” ar fi exemplu pentru un studiu de modernism ratat.

Ideatic ne plasăm la ciunga rămasă în urma telenovelei:
”o vorbă de duh (sau chiar duhul)”
”un orgasm (real sau mimat)” sunt jocuri de o banalitate crasă.
”ne dăm duhul sau îmi spui o vorbă de duh, pisi?” apoi urmează o cafteală kung fu - rețeta e verificată, dar nu știam că merge și în poezie (cu pretenții).

Se poate mai jos? Se poate. În strofa a doua poetul-personaj se prezintă sacrificial, cu oasele marinate întru binele conversiei ideatice imitative.
”pot așadar
imita orice pește
mai puțin
bibeloul de sticlă” Mă lasă însă cu un gust de praf șters pe grabă din vitrină. Artificial, reșapat, stângaci chiar.

Generația căreia îi cântăm la mulți ani și prohodul în același timp e o imagine foarte uzitată. Asta nu e rău în sine, dar când recurgi la locuri comune trebuie să ai grijă să nu fi doar o dizeuză care cântă cover-uri pe la mese.
”o cheamă Generația
puteți
cânta cu noi „muuulți aaani trăiaaascăăăă”
și sufla
concomitent
în lumânarea din colivă”
La naiba, unde e aici minima încărcătură psihologică generatoare de tensiune poetică?

În fine, aș putea continua, dar e vai de steaua lui de poem.

Cred că editorii ar trebui să se abțină să posteze când sunt în criză de inspirație. Dăunează imaginii site-ului, mai ales că unii răspund și ațos la comuri.

Interesante informații. La fel și limba română în care sunt redate.

Dacă sunteți în București zilele astea, pe parcursul TNCP puteți găsi “Cântecul samovarelor” la standul editurii Tracus Arte din holul USR(Calea Victoriei nr. 115)

Cei care doresc cartea cu autograf din partea autoarei îl pot contacta pe Dan Iancu (editorul cărții) la adresa uhi4ge@yahoo.com

Faptul că ai scos din Senectute limbajul explicit mi se pare o greșeală, Adi. Sper că pe hârtie va apare în varianta originală. Tot poemul mi se pare că se așează altfel dacă în poemul din poem păstrezi climaxul de violență pe care îl avea inițial.

Mă bucur că v-a plăcut întâlnirea mea cu cartea Danei Banu și vă mulțumesc pentru aprecieri. Rămâne acum să vă întâlniți și voi :)

Mulțumesc tuturor pentru semne, dar în primul rând Danei Banu pentru prilejul de emoție autentică pe care mi l-a oferit cu această carte.

Ar fi fost cam așa:
”Și când se umpluse sala cam pe la jumătate, de cu greu mai putea ține capul deasupra valului de rahat fruntea scriitorimii române, Matolescu întrebă:
- Dom\' Suciu, ajunge?
Suciu, cam răstit îi răspunse:
- Mai omogenizați-l, să se ducă și înspre fereastră!
Înnotând eroic dar discret, ca să nu facă valuri, corifeii se conformară. Beneficiind de ierarhie, Matolescu se cățără pe un scaun și răcni disperat:
- Zi bre, acu e bine?
- E perfect, răspunse Suciu privindu-și ceasul preocupat.
- Și acum ce facem?
- Stați fix așa, fără să vă mișcați, și așteptați să mă întorc eu îmbrăcat într-un alb imaculat și cu un cortegiu de douăj\' de scriitoare virgine!

Merci LIM, dar nu prea am chef de poezie acum, abia încerc să-mi repornesc motoarele la proză.
Un an nou bun să ai!

Aoleo, ce de comuri aici și eu nimic! Nu le văzusem, noroc cu commul lui Anni.

Vă mulțumesc și la mulți ani, dragilor!

Anni, faisbuk din cauza formelor cuvântului. De exemplu utilizatorii de facebook: așa sunt faisbukiști, altfel ar fi faisbuciști, ceea ce suna cam nașpa, nu? :))

Aurel, într-adevăr, căștile cu bluetooth au devenit din ce în ce mai mici... :D Și eu mai tresar când ridic privirea și văd pe cineva vorbind singur, mai ales că încă sunt și destui nebuni autentici care o fac fără telefonie mobilă.
Cutiuță mică = telefon mic,mic,mic, ridicol de mic = cochetărie = ... Deci da, supralicitarea diminutivului e intenționată.

La mulți ani tuturor!

Adriana, în primul rând, ceea ce este indubitabil este că Suciu se laudă nemaipomenit că face niște murături nemaipomenite - asta ca să respectăm adevărul științific.
În al doilea rând, Suciu este tot ceea ce poate fi = Suciu, ceea ce e perfect consistent logic cu autodevorarea.
Trei, se pare că nu ești la curent cu ultimele lui lecturi publice, cu poemul ”Suciu”, în care autorul Suciu recită cu patos poemul ”Suciu” în care personajul Suciu are un poem ”Suciu” pe care revistele literare nu vor să-l publice, și atunci autorul Suciu, aka povestitorul, îl recită în numele personajului Suciu. E ceva cu ”senectute” și nu ți-l redau aici că îmi intră textul la explicite :D

Despre restul mesei, ai în partea a doua ciorbița și acum lucrez la friptură :)

Sucită, deh.
Răspunsul la comul matale, dom\' Firică, în partea a doua a textului.

Mi se pare extrem de plastică imaginea asta:
”au pirogravat un sentiment
mai multe
până au dat forma care
să-i sensibilizeze”
Îmi aduce aminte de tăblițele cu Fred și Barney pe care le pirogravam în anii \'80 la orele de atelier. Nu știu de ce nu pirogravam niciodată pionieri...
Dar să nu cad în sentimentalisme, înapoi la text.
”m-au scris cu un fel de lumină” îmi pare că susține un epic fin, subliminal al poemei, introducând în scenă acul incandescent al pirogravorului. Aici mi se pare că e axul ideatic în jurul căreia se rotește naturalețea poemei, pentru că din pasivul începutului basculăm în intensitatea arzătoarea a creației din imaginea remarcată inițial în acest comentariu.
Am și o mică critică,
”pentru prima oară s-au interesat de mine
m-au atins ușor înmuindu-și degetele
în sângele meu”
pare ușor vampiresc, dar pot să înțeleg, ba chiar susțin micile compromisuri făcute pentru public. Bram Stoker e un exemplu care ar trebui să ne ne desființeze inhibițiile.
Finalul e remarcabil, pentru că deși pare că închide
”apoi m-au închis
ca pe o carte”
de fapt el deschide prin fecundul ”symbolon”, aici reprezentat prin aparent prozaicul ”semn”.

Avem deci în această poemă mai degrabă scurtă decât lungă - ceea ce e de bine - esența filosofiei:
substanță/principiu creator/acțiune/ființă
Greu de egalat!

Și o ultimă mică sugestie: aș scoate ”azi”. Poema e valabilă și ieri, și mâine și poimâine, și cu totul și cu totul altădată.

Mă bag, Maestre Firică, mă bag oriunde este de mâncat o lecție. Și câte învățăminte nu sunt de adunat aplecând urechea către aproapele nostru de autobuz, mobil sau facebook...
Și-apoi de n-aș fi și cumătră cum aș putea scrie despre? Vrei să fac și eu ca restul edulcoraților, să-mi trag turn de fildeș la scară? Nooo, mie-mi place să-mi bag mâinile pană la cot și peste, și n-ai grijă \'tălică că are cine devora salamul! :))

Merci Vali, mă bucur că te-a amuzat.

Corina, deja \'faisbuk\' e argou de facebook, dacă mai introduceam și \'local currencies\' parcă era prea \"esoteric\" :))