Suciu

Prietenul nostru Suciu, care a supraviețuit zăpușelii
și cancerului și-a murit într-un tragic accident de trotinetă
la vînătoare de carcalaci, a fost un om înțelept. Sigur,
i se trage și de la numele cu sonorități de filosof dac. O
fetiță minoră, identificîndu-l dintr-o memorie infantilă
și neexersată, a zis: „Băiatu’ ăla, Ciuciu”! E de înțeles,
așadar, că simt nevoia să-i apăr memoria și
să împărtășesc omenirii din frămîntările intelectuale
și sufletești ale lui Suciu.

Suciu a iubit o femeie specială, manechin de lopeți,
și-a avut multe neînțelegeri cu ea
din pricina bărbii lui țepoase care constituia
un dezavantaj major la sexul oral
și la mîncatul ciorbei. Și-a scris Suciu o poezie de dragoste:

Dintr-o neliniște a ta,
ar trebui să mă rad. Am o barbă
țepoasă de parcă aș fi asistat fără voie
la pasiunea mistuitoare dintre o frigidă și un impotent.
De parcă aș fi chefuit toată noaptea la nunta
dintre cancer și ulcer.

...

Suciu avea o pisică destrămată
care se trezea la trei dimineața pe fond nervos și
lătra profund. A dus-o la băi ca să o scape
de lătratul pe fond nervos și de cearcăne. La băi, atît iubita
cît și pisica lui Suciu deveneau obsedate de igienă,
se spălau pe dinți și-apoi ieșeau la sărutat pe gură trecătorii.
Și se întorcea Suciu de la băi schizoid pe fond nervos
de cît de trecător fusese, cu mîța și cu iubita. Dar
despre dragoste destul, ar fi spus acum Suciu, dacă
ar mai fi fost printre noi. Căci el era pasionat
de cunoaștere și nu de dragoste. Propoziția
„Eu sînt identic cu mine insumi” el ar fi socotit-o falsă
întrucît, pînă ce s-ar epuiza rostirea lui „mine însumi”,
„eu” ar fi deja alterat
de curgerea timpului, adică ar fi altul
decît la începutul enunțului.

...

Cît despre chestiunile ținînd de senzualitate, se știe că
Suciu a fost unul dintre cei mai pasionali intelectuali
ai nației. Atît de pasional încît a făcut școala de conducere
pentru motociclete special pentru a-și
împlini fanteziile erotice. Pentru cei care nu pricep ce
legătură este între motociclism și erotismul rafinat,
n-am alt mesaj decît că de-aia nu sînt ei suciu,
pentru că nu se pricep la din astea.
Suciu punea femeile pe spate,
pe caldarîmul suav al patriei și pe pămîntul reavăn
roșcovănit prin pădurile tomnatice, le desfăcea
cu delicatețe picioarele, se urca în șa
și le masturba cu roata de la motocicletă.

De altfel, avînd în vedere sensibilitatea exactă a prietenului nostru,
să se știe că el a fost invitat o singură dată la un cenaclu
-pentru că, după aia nu l-a mai invitat nimeni
decît la vodci pe banii lui. La cenaclul ăla, Suciu a citit
poemul Senectute pe care revistele literare românești
au refuzat să-l publice. Drept care îmi fac
o datorie de onoare din a face cunoscut poemul Senectute,
care, altminteri, s-ar fi pierdut în neantul uitării.


senectute

vremurile-s grele
și aia-i din ce în ce mai scurtă

curînd vom deschide în așternut
un club de prietenii pe teme literare

vom pieptăna locul acela cu grijă
și vom spera să-ntîrzie artrita

senectute morții mă-tii
cu-nțelepciunea ta cu tot

Părerea mea sinceră, acestea fiind zise,
e că numai orbii, surzii, ciungii, ologii, douămuiștii,
frigidele și impotenții nu văd ce mare a fost Suciu ăsta
și cît de îndreptățită familia îndurerată
să-i scrie pe monumentul funerar, sub nume, poet!

Aaa! Și mult balet diplomatic.
Dacă se întîmplă vreo excursie, Suciu are în gînd
biletele de tren. Dacă vine unul cu vin, Suciu
are pahare și apă minerală rece. Dacă unul crapă,
Suciu sună la Salvare. Într-un oraș inundat, cu piețele
în flăcări și cu dinții actrițelor strălucind prin locuințele subterane.”

Și-au trecut astfel mai multe zile și mai multe nopți
și am văzut că sînt bune și ne-a durut în cur...