Senzațional: Scriitori cu rahat

Proza care urmează nu se adresează proștilor. Dacă ești prost, oprește-te aici, nu citi mai departe! Întrucît constat că există ceva lume care nu pricepe diferența între ficțiune și literatură, aș dori, înainte să purcedeți la citirea textului de mai jos, să confirmați corectitudinea următoarelor enunțuri, pentru a evita neînțelegeri ulterioare: 1. Declar că citesc cele ce urmează pe propria răspundere și nu țin răspunzător pentru eventuale efecte adverse nici autorul, nici editorul, nici suportul de difuzare al textului și, în general, pe nimeni implicat în producere, multiplicare și difuzare. 2. Declar că sînt un adult responsabil, trecut de vîrsta virginității și că nu sînt ofensat de limbajul explicit. 3. Înțeleg că orice asemănare, sub orice formă, cu realitatea trecută, prezentă sau viitoare, în privința împrejurărilor sau personajelor, este complet întîmplătoare și neintenționată. 4. Cunosc sensul sintagmelor „ficțiune literară” și „realitate ficțională” și susțin public faptul că voi citi proza ce urmează ca pe o operă de ficțiune literară, ceea ce și este. 5. Sînt o persoană inteligentă, beneficiind de serviciile unui discernămînt nealterat și nu voi folosi sub nici o formă, în formă sau în conținut, rîndurile care urmează împotriva autorului lor. A. Mă declar de acord cu toate cele de mai sus și citesc mai departe. B. Nu sînt de acord și mă duc să-i dau în cap. Ianuarie înghețat. E-un frig de crapă fierul forjat de la porțile Casei Pustioru. Printre fiarele contorsionate a la scula lu’ Harry Potter, Suciu dă de perete cu ușile masive ale clădirii și îi sare portarul înainte, cu mult respect, dorind să se facă util: -Domnu’ Suciu, vreți să...? -Taci, bă! Și Suciu urcă precum viforul scările Casei. Deschide brusc ușile la Matolescu și secretara se topește toată în antecameră văzîndu-l, mai că se scurge sub birou: -Domnu’ Suciu, vă anunț imediat la domnu’ președinte. Vă servesc o cafeluță cu delicatețuri? -Taci, fă! Și Suciu deschide larg ușile biroului, unde îl vede pe Matolescu în genunchi pe covor, ținîndu-se cu dinții de birou și străduindu-se să nu-i clănțăne dinții de frig, ca să nu rămîie cu gura goală și să nu mai aibă și gura lui ce mînca. Alături, pe covor, așezat turcește printre niște trenulețe mici, cu vagoane luminate și cu Alteța-Sa Radu Duda făcut artistic în locomotivă, Contabilian ține între picioare o găleată din care tot scoate cîte o fisă pe care o taie în două cu un bomfaier. Se luminează la față cînd îl vede pe Suciu: -Domnu’ Suciu, vedeți, bine că sînteți martor, ne bazăm pe onestitatea dvs., noi înmulțim banii scriitorilor ca Cristos pîinile și peștii. Azi îi dublez, da’ mîine îi fac în patru, să veniți să vedeți și mîine! -Lasă, bă, zice Suciu, că n-am venit să vorbim de bani! Eu m-am săturat rău de tot de rahaturile voastre cu scriitorime leșinată, de pișcotăreală și labe triste! E un plictis la Casa Pustioru, de se scorojește varul pe pereți! -Domnu’ Suciu, da’ știți, că noi organizăm tot felul de chestii faine pe-aici, uite, promovăm valorile și ne pregătim retragerea, antrenînd generația tînără care să ne ia locul. Uite, Moșmartin și Þuca sînt doi scriitori tineri care se bucură de tot concursul, de toată admirația și de toate chestiile noastre... -Bă, Matolescule, tu păreai a avea față de ambasador, bre! Nu știu cine kilu’ meu ți i-a vîrît pe ăștia pe gît, da’ să-mi spui tu mie că mă învață Þuca cum să scriu e ca și cînd m-aș ruga de un impotent să-mi arate cum să fericesc o femeie! Vezi-ți, bre, de treabă! Ãsta se ia așa de tare în serios că e deja mort! Zice o gagică nefericită care a avut neșansa să ajungă în baia lui că Þuca și-a făcut o statuie mititică din cacamiț din nas la care se uită dimineața cînd se screme pe budă și cînd se screme mai tare i se pare, așa, că statuia îi crește de nu se mai oprește! De unde și concluzia că statuia lu’ Þuca crește cel mai tare cînd e omu’ constipat! De Moșmartin încă nu zic nimic, aștept încă să văd dacă e valabil ori își face și el statuie de cacamiț din nas! Da’ n-am venit să pierd vremea discutînd despre Moșmartin și Þucal, pînă la urmă vă doresc să duceți literatura română, în grup, în grupa mare! Fii, atent, Matolescule, am o idee foarte tare, o să umplem Sala Oglinzilor! -Domnu’ Suciu, noi știm bine că sînteți un geniu al chestiilor ăstora, chiar mă bucură că vă interesați de soarta instituției, mai cu seamă în vremuri critice, cînd e greu și scriitorii au un destin tragic și alcoolismul face ravagii în breaslă și curvele de la mesele goale sînt din ce în ce mai bătrîne și mai fleșcăite. Noi vă vom înălța omagii dacă ne ajutați să umplem Sala Oglinzilor și vă vom propune să vă decoreze Președintele Þării cu prima ocazie favorabilă! -Nu-i grabă cu decorația, nu vreau să mă decoreze președintele ăsta, prefer să acționați ferm și să umpleți Sala Oglinzilor! -Sigur, eu și cu dl. Contabilian aici de față facem orice, numai să umplem Sala Oglinzilor. Vă ascultăm cu sfințenie, numa’ să ne spuneți exact ce avem de făcut, -Da, șoptește și Contabilian, cu mult respect, încheind procesul de înmulțire a unei fise de 10 bani. Facem orice să umplem Sala Oglinzilor! În acest moment al desfășurării acțiunii, naratorul omniscient refuză să facă părtaș cititorul de bună credință la culisele consultărilor dintre cele trei personaje, lăsînd martor al acestora doar microfoanele –încă funcționale, tehnologie RDG- aparținînd Securității. Important e că, la scurtă vreme după asta, îi vedem pe Matolescu și pe Contabilian cărînd cîte o mînă de rahat și depunîndu-l cu grijă și atenție în Sala Oglinzilor. Cară ei rahat și cară și cară pînă obosesc. Și-i cheamă și pe Moșmartin și pe Þuca să-i ajute la căratul rahatului în Sala Oglinzilor. Curînd, Casa Pustioru devine un combinat de rîcîit, vînturat, cărat și băgat rahat sub preș. -Domnu’ Suciu, mai cărăm sau ne oprim?, strigă în cor cărătorii de rahat, răpuși de oboseală. -Cărați, cărați, spune Suciu, trebuie mult rahat să umpli Sala Oglinzilor! De fapt, asta e și concluzia prozei de față. Trebuie mult rahat să umpli Sala Oglinzilor! Într-un final glorios, Sala Oglinzilor va fi plină de rahat pînă în tavan. Matolescu, Contabilian, Moșmartin și Þuca, plini și ei de ei și de rahat pînă în albul ochilor, nostalgic vor plînge după vremurile cînd mai era o Sală a Oglinzilor care să fie umplută cu rahat și vor privi cum iese Suciu din Casa Pustioru, îmbrăcat în alb imaculat și însoțit la o vodcă la Castel, zis și Boema, zis și 133, de vreo două duzini de scriitoare virgine.