Javre în călduri

Vasile, zau daca stiu ce sa-ti zic. Este, dupa mine, o poezie perfecta. Ma impresionezi bine/rau de tot.
Si cand ma gandesc ca astazi nu as fi vrut sa mai dau pe aici! La \"favorites\" cu tine!
Sa ai parte de cel mai frumos Paste de pana acum! Sa se bucure inima ta cum se bucura inima mea atunci cand citeste astfel de cuvinte/oameni.

Haoleu, manca-ti-as gura ta de poet frumos...
\"coase-ti buza de jos...\" Asa voi face si am sa tac.

Vasile, iti recomand sa-l citesti pe Miron Radu Paraschivescu, din \"Cantice tiganesti\". In genul poeziei tale, este varful. Ceea ce la tine e simpla culoare si transcriere bruta, la el e, pur si simplu, arta.

Greșești. Nu te-au ajuns viitoarele blesteme. Numai momentul ales pentru o \" îndrăcire \" zănatecă mi se pare cu totul surprinzător.
Dincolo de poem, să-ți fie cugetul împăcat, lumina pe aproape și speranța.

Dragă Liviu,

eu îți mulțumesc, în primul rând, pentru faptul că mă citești (părerea ta este una - așa consider eu – dintre cele mai dure, dar mai sincere și mai obiective de pe site), în al doilea rând, pentru că îți exprimi punctul de vedere (nu mulți au curajul să o facă, se gândesc, probabil, că e suficient dacă sunt analizați după ceea ce creează, nu mai este nevoie să riște un punctul de vedere) și, în al treilea rând, că poezia mea („slabă”) te-a făcut să te gândești la Miron Radul Paraschivescu – până una alta, analogia îmi face cinste.
Ceea ce nu îmi este mie foarte clar este cum anume te-ai gândit la el. Apropo, eu îți mulțumesc pentru recomandarea de a citi „Cântice țigănești”, Ed. Prometeu, București, 1941 (dacă îți place, îți mai pot împrumuta „Pâine, pământ și țărani”, „Cântare României”, „Laude” și celealte lucrări, +4), dar, deși poate nu am lăsat impresia, am citit mai mult decât atât. Dacă te-ai gândit la „Rică”, de exemplu, dar până la urmă nici nu contează prea mult la ce anume, mă surprinde. Sau nu ai înțeles exact ce anume tratează poezia lui M.R. Paraschivescu sau peste poezia mea, în „fatala” criză de timp în care suntem cu toții, ai trecut destul de superficial și, indus în eroare de metafora „țigan” ai recurs cu lejeritate la prima comparație care ți-a venit în minte. Dar, probabil, așa facem cu toții. Bine că nu ai spus că motivul apare și în „Răzvan și Vidra” (te rog să nu-mi recomanzi să citesc Hașdeu) sau – și în acest caz chiar mă simțeam jignit – la Vadim.
Ca să fiu sincer, strofa a doua, de exemplu mi-a fost inspirată de afirmația ta din poezia Trandafirașului (aia cu „vesta antiglonț”) că nu poți pune în aceeași poezie și răsăritul și apusul (apropo, interesant punct de vedere) și, din această cauză, m-am încăpățânat să le pun în același vers pentru a descrie dualitatea psihologică a ființei, lucru întărit și de metafora din versul următor („măr otrăvit”) cu directă trimitere la „Albă-ca-Zăpada”. De fapt, acest lucru și cifra „7” trebuia să îți dea mai mult de analizat. Restul, aș părea destul de idiot să comentez singur. Dacă prin prisma acestor indicii minimale ai să consideri că merită să îți revizuiești punctul de vedere, bine. Dacă nu, asta este, îmi pare rău, dar „show must go on”. Și se pare că, volens-nolens, noi doi ne numărăm printre protagoniști.
Afirmam că ești un medic legist care vine și constată moartea, ora și locul decesului. Acum ai fost ca un „chirurg” bun, dar prea îndrăgostit de disecție, care nu vede ca tratament, indiferent cât de gravă e „boala” sau nu, decât „operația”. Și e bine că se întâmplă așa, Liviu. Pentru că, din câte am observat eu, acesta este cel mai bun lucru din care învățăm cu toții. Nu e bine că ne repezim „să tăiem” foarte repede, dar suntem tineri și organismul se reface la fel de repede. Uneori, e drept, rămâne „cicatrice”, dar „cine ne iubește ne iubește și-așa”.

Încă o dată, cu respect și în așteptarea următorului „tratament”,

Dragii mei,

1. Elia, ca să parafreazez un/o Poet(ă): „zu cuvinte mai mijlocii nu ști?”
2. Gabi, nu te mai grăbi, că uite, riști să te bănuiască lumea că nu l-ai citit pe M.R.Paraschivescu (sau cine o mai apărea). Când mai vorbești cu Elia, te rog, spunei că nu știu cum arată perfecțiunea, dar cu siguranță că nu așa.
3. Suflete, de verusul evidențiat de tine am râs teribil! „Coase-ți buza de jos” este atât o invitație la nerostirea lucrurilor lipsite de sens, cât și o invitație la un anume gen de abstinență. Distracție plăcută.
4. De la tine nu am înțeles cum anume greșesc, iar în ceea ce privește „îndrăcirea”, dacă ai trece peste anumite „prejudecăți de natură conceptuală” (mai ales „ideea de Dumnezeu”), ai vedea că nu sunt așa de „satanist”, cum probabil am început să îți par. Dar „timpul le rezolvă pe toate”, nu așa se spune?

Vă mulțumesc și vă doresc tot ceea ce mi-ați dorit și voi mie.

Cu afectuoasă prețuire,

Suflete, tu ai vazut pe cineva cu buzele cusute? Eu da, cu ata alba, la propriu. Asta mi-a amintit versul tau. Cat de absurda e cateodata nevoia de a ne urla tacerea. Asa ca voi continua sa-mi tac tacerea (daca mi-este permisa exprimarea)ca si cum buzele mele ar fi cusute cu ata de sac. Mai ales cea de jos...

Vasile, adineaori ti-am prescris doar niste hapuri, sau pilule, cum vrei sa-i spui. Bisturiul il scot destul de rar, totusi.
Pe de alta parte, mi se pare cat se poate de simplu de inteles de ce am facut trimiterea la Miron Radu Paraschivescu. Pentru culoarea locala, exclusiv. Te diferentiezi de el prin altceva: lipsa muzicalitatii. Nu stiu daca poeziile lui MRP pot fi cantate, dar pastreaza ceva din structura unui text muzical; e acolo si influenta lui Lorca, cu ale sale \"romancero\". MRP estetizeaza acel material lingvistic care la tine e doar materie bruta. Nu-l infrumuseteaza, ci il supune unei alte rigori decat cea a transmiterii informatiei: rigoarea unui joc. Jocul se defineste prin faptul ca e structurat de niste reguli. Textul de mai sus da impresia de incoerenta. Daca ar fi fost un poem suprarealist, as fi asteptat senzatia de inedit. Daca ar fi fost o balada in stil MRP as fi gasit un nucleu narativ in jurul caruia se organizau metaforele, jocul poetic propriu zis. Textul tau nu e nici una, nici alta.
Oare te-am lamurit, de data asta?

„haoleu, mânca-ți-aș, tu hoi fi necuratu’”
nu, pirando, stai calmă, sunt o javră de sfânt. cand am citit titlul, nu-mi venea sa citesc poezia, dar de curiozitate am citit-o. ma bucur enorm ca am citit-o. strofa pe care am inserat-o mi se pare absolut geniala, iar acum nu te ridic in slavi sau ceva, pur si simplu admir un om care creeaza ceva ce demonstreaza ca acel om chiar are ceva in cap. aceea strofa mi-as pune-o ca motto daca nu te superi, dar citatul din trainspotting ma reprezinta momentan.
vasile sper sa ma dai pe spate si data viitoare. acum m-ai uimit.
yers trully zsa zsa speck

Dragă Liviu,

am să încerc să răpsund noii tale „lămuriri” punctând ceea ce ai scris, dar de la coadă la cap:

1. chiar nu știam pe cine să rog să mă lămurească atunci când l-am citit pe „MRP” sau pe Lorca
2. când am terminat de scris și nu știam că „nu am scris”:
a) un „poem suprarealist”
b) „o baladă în stil MRP”

Eu cred, Liviule, că ai dreptate într-o singură privință: că rextukl meu „nu e nici una, nici alta”.
Și pentru că faptul de a obseva destul de bine ce nu este (chiar dacă nu acest lucru înseamnă analiza pe text, dar nu am să-ți spun eu ție ce înseamnă asta), sunt sigur de faptul că, atunci când vei înețelege cu adevărat ce anume este acest text vei reuși să și exprimi „clar și distinct” (vorba lui Descartes, fără nici o legătură...).
Iar, dacă tot îți place mai mult să „prescrii rețete”, „să tai” sau „să constați moartea”, fără a înțelege boala, bolnavul și medicația, am o singură recomandare:

„Medice, cura te ipsum”.

Cu respect,

Si eu tot constant, tot pe langa poezie. SI aici am gasit una care mi-a placut. Sa ne citim cu bine.
p.s.(Aaaa.. daca mai esti online te astept pe chatul site-ului)

Vasile, pur si simplu textele tale nu meritau nici sa le bag in seama. Un text merita o critica atunci cand are o anumita valoare. Exista stil, deci material de analizat, atunci cand exista un anumit nivel valoric. La un scriitor slab nu gasesti aspecte stilistice relevante. Valoarea presupune originalitatea. Un scriitor bun gaseste noi reguli de formare a unui text artistic, pe care e o placere sa le descoperi. Ce fac eu mai sus e o incercare de a da sens unui lucru fara sens.
Ce ma deranjeaza este cerbicia cu respingi ceea ce spun eu despre textul tau, de parca te-ai afla in posesia unui adevar la care eu nu am acces, de parca tu, ca autor, ai avea o pozitie privilegiata in raport cu propriile texte. Iar recomandarea ta finala, ca as avea nevoie de un doctor, este o impertinenta, nu un joc de cuvinte. Hai sa-ti spun ceva: formula aceea de incheiere a fost \"inventata\", pe site, de Dan Mitrut. Ceilalti au preluat-o de la el. Diferenta este ca pe Dan nu l-am vazut niciodata intr-o situatie de contradictie pragmatica (uite ca n-o sa-ti spun ce e aia), pe cand pe ceilalti, mai intotdeauna.

Dragă Liviu,

spuneam în alt comentariu că divergența de opinii evidențiază, în primul rând, caracterele „opozanților”.
Prin atitudinea ta, m-ai convins de următoarele:

1. că ești doar „mediocru” în analiză și, atunci când spun acest lucru, țin să îți amintesc faptul că ceea ce eu ți-am reproșat - exclusiv - este că tu, în loc de a veni și a da o interpretare poeziei și a arăta în ce măsură, în funcție de ceea ce ea pretinde să fie, a reușit sau nu, tu ai venit și ai spus, îți amintesc, „ce nu este poezia” mea. Ea nu este absolut orice în afară de ceea ce este, Liviule...
2. cultura generală, de care faci paradă, îți mai joacă, din când în când feste și lucrul acesta te face isteric în limbaj; „Medice, cura te ipsum” este precept latin pentru a cărui utilizare nu trebuie să dau socoteală nimănui, nici de pe site, nici de aiurea și care se traudce astfel „Doctore, tămăduiește-te pe tine însuți!”. E de bun simț ca atunci când vrei să îți dai cu părerea despre „cât de sănătoși sau nu” sunt alte persoane, tu însuți, în calitate de „doctor” să te bucuri de o astfel de „sănătate”. Era o invitație la cunoaștere și la autocunoaștere.
Dar, ai dreptate, eu nu am pretins că sunt „original” (doar că nu este „nici una, nici alta”, după cum tu singur ai spus, nici „poem suprarealist”, nici „baladă în stil MRP” și ți-am dat dreptate, invitându-te să demonstrezi că ai înțeles ce este.)Poate, în schimb, tu pretinzi că ești „un eliberat în viață” (nu are rost să îți dau termenul în hindi că, pe urmă, cine știe cum mai zici că te-am făcut...).
Regret că adevărul exprimat împotriva-ți îl găsești arogant, iar cel exprimat de către tine este „obiectiv”-
3. Te citez din ceea ce ai exprimat mai sus:

„Un text merita o critica atunci cand are o anumita valoare. Exista stil, deci material de analizat, atunci cand exista un anumit nivel valoric. La un scriitor slab nu gasesti aspecte stilistice relevante. Valoarea presupune originalitatea. Un scriitor bun gaseste noi reguli de formare a unui text artistic, pe care e o placere sa le descoperi. Ce fac eu mai sus e o incercare de a da sens unui lucru fara sens.”

Sunt sigur că această constatare a venit de la unul care, ca de obicei, știe despre ce vorbește și ale cărui creații abundă de aceste „valori originale” sau, cel puțin, de „contradicții pragmatice” (și, sincer, constat că, într-adevăr, nu am ce învăța de la tine, decât cum se latră într-un mod pseudo-academic.

Cu respect,

Dragă Liviu,

deși o să consideri că nu era necesar, am făcut un efort în plus pentru a face apel în argumentare și la o altă „sursă”:

„Arzt, hilf dir selber: so hileft du auch deinem Kranken noch. Das ist deine beste Hilfe, dab er den mit Augen sehe, der sich selber heil macht.”

Ceea ce s-ar traduce astfel:

„Doctore, ajută-te singur: astfel vei putea ajuta și pe bolnavul tău. Acesta este cel mai bun ajutor al tău, că el vede cu ochii pe acela care se face singur sănătos.”
(Fr. Nietzsche, Zar., 1, 112)

Îmi pare rău că pentru tine „dialogul” s-a transformat într-o modalitate de a demonstra altceva decât lucruri care ar putea să fie de folos tuturor.
Credeam că „polemica” ta este motivată de „idee”, iar nu de „personalitatea opozantului”. Evident, nu ești responsabil pentru ce credeam eu.
Însă, așa cum am afirmat în prima intervenție din această pagină:

„eu îți mulțumesc, în primul rând, pentru faptul că mă citești (părerea ta este una - așa consider eu – dintre cele mai dure, dar mai sincere și mai obiective de pe site), în al doilea rând, pentru că îți exprimi punctul de vedere (nu mulți au curajul să o facă, se gândesc, probabil, că e suficient dacă sunt analizați după ceea ce creează, nu mai este nevoie să riște un punct de vedere).”

Regret, în același timp, că ai rămas cu sentimentul timpului pierdut.

Cu respect,

Am citit aceasta poezie cu senzatia ca ar putea fi mai buna decat este.
Mi-a placut tonalitatea liturgica: și-am să rup pielea ta.
Ea nu apare numai aici, dar inflexiunea de aici mi s-a parut frumoasa.
In generla tonul duios-ironic este foarte frumos. Imi place de acest Isus uman care nu da doi bani pe Maria Magdalena. Oare de ce la Eliade curvele erau tiganci? Accentul tiganesc mi se pare un pic exagerat. Cred ca e ceea ce i-a intunecat judecata lui Magister, care a vazut in asta o lipsa de stil si dupa a inceput sa dea obisnuitele lui argumente docte.
Dar nici de matale nu imi place cum te aprinzi. Prea le iei in tragic. In fond nu e decat parerea unui om. Si oamenii gresesc adesea. Cat despre treaba cu medicul, e ciudat ca facem niste confuzii. Criticul nu este niciodata egal cu poetul. Magister este un critic adesea inspirat. In schimb e un poet fara prea mult zvac, tocmai pentru ca se lasa prea adesea cenzurat de criticul din el. Dar felul in care scrie poeme nu are legatura cu felul in care citeste si comenteaza.
Si fara legatura cu discutia asta, as vrea sa incetati - cine se stie cu musca pe caciula - o data pentru totdeauna cu zicerea asta: \"ne citim!\". E urat nene sa il obligi pe bietul autor caruia i-ai citit capodopera sa iti citeasca tie mazgaliturile.

Drag Alex,

îți mulțumesc pentru „lectură” și pentru faptul că ți-ai exprimat părerea.
Restul, inclusiv din partea mea, sincer, am sentimentul că ține de „prostia omenească”.
Îți cer iertare pentru că ai citit și altceva în afară de ceea ce îți doreai. Crede-mă, nici eu nu doream acest lucru.

Cu respect,

Vad ca imi faci publicitate negativa la poezii. E cazul sa zic si eu ceva, in apararea mea: Liviu Dascalu e unul din poetii preferati ai lui Magister. Poezia lui este variata, o intalnire interesanta intre mai multe sensibilitati si stiluri: sensibilitatea haiku, stilul suprarealist, tenta postmoderna. Conflictul dintre ele, solutiile gasite de Liviu Dascalu ar putea fi un subiect interesant de discutie.
Apoi, in haiku: e de apreciat forta de inovare, tensiunea in raport cu estetismul desuet al clasicilor, vitalitatea comprimata a acestora.
Tenta suprarealista e mereu supravegheata prin umor, care limiteaza patosul deformator - ceea ce rezulta e un fel de umanizare a absurdului. Deci, nicaieri absurd ostentativ, agresiv, teatral, ca la atatia altii, nimic din ostentatia \"avangardista\".
In fine, poemele cu \"zvac\" sunt cele cu un ingredient postmodern, in care exista si ceea ce place aproape exclusiv unora dintre cititori: fior liric. Exista si poezie fara lirism, fara \"sentiment\", trebuie sa precizez; dar am si poezie de sentiment: \"cateva chipuri\", \"ghost song\", \"solfegiu mic\".

Cat se poate de bine dispus, si cu chef de taifas

Idee, tema si fond clasic, toate transpuse printr-o usoara influenta postmodernista.
Poate era mai bine daca strofele contineau cate 4 versuri.E vorba probabil si de gust.
Te mai citesc.

1. Dragă Liviu, pentru că „aversiunea” nu a pornit de la considerente de ordin estetic, așa cum era, opate, normal, ci de la nefericita ta traducere a unui dicton, în aceeași manieră am să îți spun că: „Fas est et ab hoste doceri”.
2. Dan-Claude, mulțumesc de lectură, de părerea exprimată și de posibilitatea recitirii.

Cu respect,