nu mă simt mereu inspirat. mai ales într-o ascensiune într-o peșteră sau între

sorry, ia-o ca o obsesie, dar data viitoare, du-te la mare. :)

a pluti cu tine însuți, chit că deasupra sunt ghirlande de artificii sau doar stele, devine același lucru: \"sunt doar o inimă izbindu-se de carne.\"
al naibii de vie!

știu, sunt pe lângă text, dar am devenit și eu \"dependentă de ceața care fierbe în ibric\"
...sau îngropată-n nisip..



p.s. la o adică, aproape orice ciorbă merge dreasă cu zeamă de varză.

atrasă de umorul (un pic amar) din incipit, am sorbit din cupa asta până la ultimul strop

m-am agățat de \"sunt doar o inimă izbindu-se de carne\" și-am zăcut o vreme în cârlig

apoi m-am delectat cu ciorba de potroace

apoi am rostit

craciun fericit!

E frumos, e foarte frumos. Un fel de fermitate îngroșată, psihologic ea nu există; e doar o formă prin care sensibilitatea se manifestă, pentru a conferi sens, până și celei mai găunoase rostiri. Ne-ai spus: citește-mi moleculele, chiar și împotriva tuturor ramificațiilor.

Citeam odată că religia noastră e potrivită numai pentru femei și sclavi. și că suntem cu toții pescari în întuneric. Eu aș spune că da. pentru că atunci când faci o greșeală, trebuie s-o digeri toată viață.

cam de atelier textuletzu asta. dar cu porcu\' de craciun merge!

vers genial: \"oricum sunt beat și nu se pune\".

mulțumesc, Alice.

Gena: am încercat și la mare (n-am mai văzut țărmul...), dar înălțimile sunt mai mici; după cum se poate sesiza, cu orice chip eu vreau să urc, nu să mă afund.

Ionela: o fi adevărat că e bai util să-l înveți să pescuiască, decât să-i dai un pește; dar, dp meu dv, asta e valabilă numai dacă nu moare între timp; apăi, și cu varza e la fel, până răsare, până leagă...

Medeea: nu ramificațiile trebuiesc depășite, ci ganglionii limfatici; femei și sclavi, zici? n-am de ales, nu?

Ofelia: uite, îți dau dreptate; promit că, după ce îi expiră \"recomandarea\", îl trec la Atelier; dar tot nu mă pot abține să nu spun asta: la micime din partea nu mă așteptam; promit să nu te mai deranjez niciodată cu ale mele comentarii.




mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

Depinde de cine te inspiră, ce te inspiră și, mai ales, de ce inspiri!

Știrile din zilele noastre dezarmează teribil, așa că, chiar îți vine să te-afunzi în pahar ca într-o grotă, să începi delirul amintirilor tinereții, să nu mai știi de nimeni și de nimic, nici chiar de propria persoană, să simți doar inima. Disperarea asta e ca o beție zdravănă (sau și mai rău!) în care vezi stele verzi care ar putea mima artificiile, așa cum presupusa stare de bine s-ar confunda cu bucuria Anului Nou.

“inimă au toate viețuitoarele! îmi spun.”
A scoate din tine pe cel ce face pe ne-bunul, se pare că doar prin exorcism se mai poate!
Eh, de s-ar drege pesimismul, răutățile și altele asemenea cu o delicioasă ciorbă de burtă…!

Însă,
La mulți ani poeziei, gândurilor bune și oamenilor de bine, celor (ne)inspirați. Ție.

Ottilia Ardeleanu

scuze, Boris, am confundat pseudonimul cu al Medeei Iancu; scuze și Medeei, desigur...:)

trebuie sa faci o alegere intre lucrurile pe care le detesti sa alegi fie visul pe care inteligenta ta nu-l prea agreaza fie actiunea

alege actiunea
muntele

ia cu tine in calatorie vocea paznicului de noapte de la peles anuntand nu se stie ce in stil medieval tasnind brusc in monotonia serii

un craciun fericit sa ai vasile :)
o poema cu adevar frumoasa

La muți ani și ție, Ottilia; și mulțumesc pentru acest aproape din ultimul timp.

mulțumesc, Mihai; asemenea.

well, cred ca i-ar sta bine in versuri pr-zise, cu strofe si tot tacamul

filmul cu porcul & butelia e ala al lui mungiu, l-am recunoscut :)

imi place textul acolo unde are rima, mai ales

drumul pe care mergi acum este f.prăfuit din lipsă de pași.
A ieșit un pamflețel-foarte mic și mărunțel.

Mihai, mărturisesc, textul nu s-a vrut cu rimă (nici măcar intercalată); spre rușinea mea..., așa s-a cerut singur; știi cum e: eu hăis, el cea; prin urmare, nici măcar nu am încercat varianta în strofe; și nici nu știu dacă am să mai încerc, a trecut starea (mă refer la faptul că o dimineață de ajun se întâmplă o dată pe an, iar eu nu pot face planuri pe un an); cât despre filmul lui Mungiu, nu l-am văzut (singurul văzut e \"4 luni 3 săptămâni și 2 zile\"; în ciuda mult premieriilor, nu m-a încurajat să văd alte realizări de ale lui); dar, dacă are un film în care apare o scenă cu porcul explodat, te asigur, scena este inspirată dintr-un caz real, și lui tot de la știri i-a venit ideea.

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

și (fără nici o legătură cu textul) Crăciun Fericit!

posibil să aveți dreptate, domnule Dincă; dar de unde știți pe ce drum merg? chiar aș fi bucuros să îmi spuneți pe unde m-ați văzut, că eu nu știu pe unde umblu; cât despre ce a ieșit, fiți pe pace, nu am pretins că este o capodoperă; asta e, după cum mărturisesc încă din titlu, nu mă simt mereu inspirat, nu îmi iese mereu; dv, da?

oricum, mulțumesc pentru semnul de lectură (dacă ați citi atent, ați constata că textul nu este un pamflet, nici măcar în miniatură; poate ar fi cazul să revedeți carateristicile pamfletului).

toate cele bune

m-am săturat de înălțimi mărunte/ dependent de ceața care fierbe în ibric/ ajuns în vârf simt c-am urcat în mine însumi

înălțimi mărunte, apreciez în mod deosebit, este un oximoron reușit. dependența de ceață la fel și nu una oarecare, are locul ei stabilit, parcă aburește a cafea la tine deja, nu? plus siguranța înalțimii tale interioare dă forță, ai ajuns în vârf, ai ajuns în tine. o zi frumoasă.
mcm

nu știu dacă e abur de cafea, Carmen; cred că e abur de scenă, un vârf în care interpretez un monorol; pentru că, ai dreptate, tipul acesta de ascensiune este irepetabil; atât pentru cel în cauză, cât și pentru altcineva (fiecare are propria înălțime de atins); în plus, oricât de mult ai urca, nu poți urca la nesfârșit (limitele naturii umane) și, astfel, am ajuns la un alt text recent în care am vorbit despre aceasta.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Crăciun Fericit!

mie faza cu porcul mi-a adus aminte de un film de-al lui hanno höfer, apăreau acolo ecranizate o grămadă de mituri urbane care circulau pe vreamea ceaușistă, cică au fost unii care au sărit în aer pt că au încercat să taie porcul pe ascuns gazându-l înainte(asta într-un ap de bloc)

titlul mi se pare destul de lung și încheiat puțin abrupt
mi-a plăcut mai ales paragraful 2 se distinge cumva și pare a fi partea cea mai curată a poemului


ciorba cu sana din final e f bine așezată acolo nu te lasă să pleci cu senzația de gri intens și frig îndepărtător



cu bine, Vasile Munteanu, să ai un sfârșit de an luminos


dana

Îmi place dependența de ceața din ibric; învăluie ființa în mici cunoașteri puse-n cerul mare și pozitiv al întregirii. Poemul e darnic, o deschidere infrarealistă a poetului în inima izbită de sărbători.
Crăciun fericit!

mulțumesc, Dana; din ce în ce mai bine, iată că tema porcului explodat s-a generalizat :); ai dreptate, titlul e lung și se termină brusc - oare întâmplător? nu știu dacă este adevărat, dar am citit despre gri că nu există; la fel ca frigul, este numai o senzație a ochiului (din păcate sau din fericire, nu știu, senzațiile sunt singurele noastre repere); prin urmare, prefer ciorba de potroace cu sana - \"Aleluia, frate! Și dă muștarul mai departe.\" (\"The Bucket list\" - asta, așa, să rămânem în universul filmului); încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; eu, dimpotrivă, îți urez să ai multă lumină la fiecare sfârșit de an.

mulțumesc, Iarina, pentru semnul de lectură; și eu îți doresc, dimpotrivă (din consecvență), Fericirea Crăciunului să-ți călăuzească viața!

Sărbători fericite!

De ce vadre și nu vade retro?

\"ar putea fi Anul Nou/ dacă nu ți-ar veni să vomiți

inimă au toate viețuitoarele! îmi spun./ cine ține cuțitul e mai bun?/ vadre retro satana!/ îmi place ciorba de potroace cu sana/ sper să o mai apuc/ lamulțiani\"


?

Monica: nu era, este; și e bine să rămână astfel.

domnule Popa: eliptismele dv m-au amuzat întotdeauna; răspunsul este același ca și data trecută: \".\".


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Un poem care mi-a plăcut! Poate pentru tonul colocvial (sorescian) și „jemanfișismul” frust, ce răzbate dincolo de un vers superb (de felul celor pe care numai Nichita Stănescu le putea scrie) memorabil: „ sunt doar o inimă izbindu-se de carne.” Un poem sincer, sincer... ce mă face să regret că nu mai am vârsta zborului incandescent, cu butelia de aragaz. La mulți ani!

Ioan J

P.S. Vade retro, Satana! (Înapoi, Satano! – Matei, 4, 10) Probabil că la ispitirea de a zbura cu butelia!

mulțumesc, Ioan, pentru semnul de cuvânt.

mă uit la știri./ pentru o clipă-aș vrea/ să am norocul ăluia din cartier/ de a sărit în aer cu o butelie/ și a plecat cu jertfa lui de porc spre cer
versurile astea sunt exact ca o izbitura in plincintrul mintii. nu ma-ntrebati termenul.