Valeria Lioara Roman

Sfielnic vreau să suflu-n lampă Și m-aș plânge și n-am cui Nici un om nu-mi știe tragedia amplă Nerăbdarea plină cui s-o spun? Și te visez mereu iubito De n-ar fi harul tău să mă susțină M-aș

Miroase a struguri zdrobiți. Legenda spune că prima plantă sădită de Noe pe pământurile uscate de apă ar fi fost vița de vie. Acolo unde cerul sărută dealurile, toamna dă apusurilor tot freamătul

Dimineață. Abia ce mi-am deschis pleoapele. Mă uit spre cer. Afară e senin. Rândunelele zboară dinvreme într-un cerc amețitor. Am auzit un lucru interesant. Păsările Domnului, adică rândunelele, pe

Să-ți spun ce mai stăruie în mine? E caldul privirii și șoaptele gurii tale. Să-ți spun ce doresc să se-ntâmple? Aș vrea lângă umbra muntelui singur Să-ți revăd surâsul buzelor gata

pașii mei nu vor lăsa niciodată urme pe alei. talpa mea strivește greieri care cheamă dragostea. iubitule în ochii tăi se aprind dorințele mele. tresar când dragostea mă caută tot mai

vreau să găsesc floarea iubirii am nevoie de petalele ei să le număr în nopțile calde împreună cu tine dragul meu mă iubești? nu mă iubești? întrebări care vor deveni răspuns. te scriu acum

în palme țin veșnicia lunii în inimă iubirea trecătoare în suflet povara păcatelor în ochi limpezimea izvoarelor. nădejdi risipite tot strâng, rânduiește-mi OMULE și mie o vreme să

Dă-mi noapte, tu, o clipă de odihnă Și dăruiește-mi somnule uitarea Să șterg neliniști ce n-au tihnă Să sting și să înec visarea. Șuvoiul cald să mi-l îngheți în vine Dorinți să nu-mi mai

Îngerule ajută-mă să întorc semnele timpului, să trec proba de foc a îndoielii în oameni, să simt clipele vieții cum se apropie de mine atât de blând și de cald, să devin conștientă că povara

Dimineață de iunie. Ora 7. M-am trezit deja de vreo 3 ore. Încă o noapte plină de revelația întunericului. Golită de sens. Maladivă. Oare ce rău mi-a umplut atât de mult sufletul încât să nu treacă

Între pământ și-atâta cer Călătoresc mereu Și am pornit la drum demult. Din câte visuri am avut Uitarea le-a-nghițit pe rând Dar ce-am avut, nimic nu știu Nici n-am murit, nici nu exist. Mi-e

Privirea ta obosită unduind peste trupul meu tomnatic mă adoarme lăsând în urmă cortina uitării cu ecourile ei. Simt respirația ta cu miros de briză care mă îngenunchiază în colțul

Unde vreți să fug? Cerul e prea departe ca să zbor la el și pământul prea tare ca să intru la sânul lui. Mai rămân aici cu voi. Cu sufletul treaz, pe scena divină din teatrul lui

Nopțile de mai. O cale spre amintiri de demult și meditații. În ultima perioadă mă gândesc mai des, poate prea des la întâmplările din viața mea. Unele frumoase, altele nu. Tot mai mult aud în

În această sfântă dimineață de Paști m-am îndreptat ca un creștin spre o mănăstire dragă sufletului meu. Ca de fiecare dată când mă îndrept într-acolo simt o chemare, o liniște aproape fără

Trec zilele și nopțile. Trec anotimpurile unele după altele. Așa a trecut și primăvara asta. Și pentru mine n-a însemnat nimic. Ca și cum aș fi citit într-un ziar un articol cu un titlu de mare

În imensitatea nopților cu vise albastre par o scoică ce-și închide definitiv perla, pierind. Sunt zile, ce-i drept, mai rare când nu știu, nu pot, nu vreau să mă bucur de nimic. Mă doare

Mi-e teamă. Se apropie Sărbătoarea Paștelui. Bucuria ar trebui să fie nemărginită. Oamenii sunt mai interiorizați, mai liniștiți de Învierea Domnului. Dumnezeu Omul este în noi, în suferința noastră,

Aștept vara. În fiecare vară trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Ai crede că e o iubire imposibilă. Ce ne-ar putea despărți? Diferența de vârstă. Dar nu ținem cont de prejudecățile lumii. Ne