Parfum de ambră

Captivă prejudecății am ales măiestria tăcerii cuvintelor. Prejudecata cu rădăcinile ei și teama de izolare, de ce va crede eterna lume despre mine, m-a făcut să aleg să tac. Să păstrez pentru mine ce mă frământa. Eram bolnavă de teama de ridicol. Dar a venit o zi. O zi de referință când am ales să naufragiez prin vechile mele adevăruri. Acum mă simt mai liberă. M-am descătușat. Sunt etern călător prin timp. Timpuri apuse, prezente și timpuri care vor mai veni. Cred că de fapt am scris mereu. Acolo, undeva înlăuntrul meu am scris cu mintea sufletului. Spuneam că sunt un alt om. Un om nou. Că am simțit miracolul iubirii. Nu mă refer acum la iubirea dintre un bărbat și o femeie. Toată viața am încercat să iubesc oamenii. Cu rele și bune. Aș vrea să dau uitării uneori tot și s-o iau de la început. Mi-e imposibil. Mă urmărește trecutul ca o umbră. Și pe urmă, un om fără trecut nu poate avea prezent. Ciudate îmi par foarte multe. Dar cel mai ciudat îmi pare că avem vreme pentru atâta ură. Pasiunea pentru ură este o febră a minții care ne lasă istoviți. Credeți că eu sunt altceva decât ceilalți? Ar fi o nesăbuință din partea mea să cred asta. Ca toți ceilalți am momente când cred că sistemul meu de iluzii s-a prăbușit. Și atunci mă încearcă depresia. Pesimismul. Dar încerc să rămân lucidă refuzând să mai am sufletul uscat. Cotrobăi prin cămările sufletului, pline cu amintiri prăfuite. Amintirile chiar triste, dacă știi să le trăiești te pot face fericit. Suferința în exces duce la slăbirea minții și a trupului precum și bucuria excesivă poate deveni suferință. Iar legile vieții trebuiesc împlinite, altfel ajungem la ruină. Cineva îmi scria zilele trecute foarte frumos: „sufletul tău e plin de trăiri care se vreau înțelese. E plin de \"fluturi\" care își caută pomul. Dumnezeu are un plan cu fiecare. Sigur sunt și eu în planul lui. Nu as vrea să cred că-i voi zădărnici planul... ca un parfum de ambră pus spre seară și care la miezul nopții s-a risipit ca un fum.