Măicuța mea

Amintirile nu mi le poate lua nimeni. Sunt ale mele. Ai fost sublimă ca femeie, ca soție, dar mai ales ca mamă. Măicuță dragă îți sărut mâinile bătrâne cu care m-ai legănat, că Doamne, mult ți-am mai dat de furcă cu neastâmpărul meu. Mulțumesc Cerului că te-a mai nins încă un an și încă unul, iar călătoria ta să fie cât mai târzie. Mai stai măicuța mea aici cu mine să-ți aud, încă, glasul dintâi-auzit. Mai stai aici ca să-ți sărut capătul nopților de neodihnă și-nvață-mă să stăpânesc vântul ca să zbor mai sus și mai departe, să stăpânesc ploaia ca degetele ei să nu-mi stingă jeraticul părului, să stăpânesc arta din mine pentru ca să nu mă iubească lumea de amorul artei, să-mi stăpânesc lacrimile roșietice care mă ard de dorul tău, câteodată. Iartă-mă de ți-am greșit, și-mi plec genunchii în semn de-nchinăciune! Cum altfel? Doar ești icoana mea! La mulți ani, măicuță sfântă!