Valentin Boeru

Ești important atunci când ai. Când ai să dai! Când nu, ești ne-nsemnatul pai Ce-și pierde bobul pus în sac, Ești nodu-n spate din hamac, Ce deranjează negreșit, Pe relaxatul

V-am oferit soluții, V-am dat procente, cifre… V-am săturat cu vorbe Și voi n-ați înțeles, Că pentru-a fi mai bine Veți trece prin … deces? Voi spuneți că aceasta, E genocid! E

Nu crezi că este adevărat. Te îndoiești de toate. Îți par din locul tău călduț, Voit exagerate. De-aș fi ca tine, mulțumit, Poate ți-aș da dreptate, De n-ar fi fost să fi trăit, Din

Te doare prezentul? S-a -ncheiat scena-n care, Jucai pe-mpăratul adulat nesfârșit. Schimbat azi decorul, tu, de trudă sfârșit, Pierdut în mulțime, cu aspect oarecare. Acesta e jocul! Credeam

Din stropi mărunți se naște marea, Cu picături se umple lacul, În lacrimi se adună sarea, Din frunze cântă-n vânt copacul. Dar vine pentru toate-o iarnă, Când seacă lacu’, îngheață

Eram copil și mă-mbia Cafeaua ce-o sorbea bunica. Era „Menado”, ți amintești ? O cumpăra mai pe nimica. Avea un farmec să privești, Cum o fierbea cu focul mic, Ieșea parfumul din

S - a-ntunecat azi mai devreme. Și parcă-i mai răcoare-afară. Ne-ndepărtăm încet de vară Și ne gândim mai mult la lemne. … Aș face focul dar mai stau, La iarnă de unde-o să iau… Gândea

Se unduiește depărtarea Dansând în valuri de căldură. Secat e șipotul de apă Sub apriga arsură. Rămase-s toate-n amorțire. Sudoarea-i semnul că exiști. E setea unica dorință. Te miri că mai

Am înțeles cum mor lumi obosite, Când jungla-nghite falnice orașe, Cu populații mândre, băștinașe, Prin consacrarea falselor elite. Prin instalarea-n toate-a sărăciei, Înlocuirea casei cu

Inflație de timp urât, De frig și umezeală, De lipsuri fără de sfârșit, De boală și de teamă. Inflație de plâns amar, De rău și sărăcie. Inflație de dobitoci Ce sunt doar ca să

Ce-i sărăcia? Neputință. Abandonare, umilință, Traiul boem, nesăbuință, Cântec de lebădă, căință, Legat de cele din-nainte, Trădări de sine și pe alții, Haotic drum, străine

Mă întreb adesea cum se construiește nimicul? Cât efort este necesar pentru a realiza un nimic? Ce construcție savantă trebuie încropită pentru a te apropia de ideea de absolut în nimic? Dacă

Clepsidra se răstoarnă a nu știu cât-a oară Ea clipe, ore, zile neîncetat măsoară Fapte, trăiri, senzații înșiră ca pe sfoară, Când retrăiești trecutul visând. A câta oară? Speranțe

Vorbind de adevărul meu, Cu obosită-nfățișare, Mă simt ca omul ce-a aflat, Că până mâine moare. Când condamnat definitiv, De o instanță rea și rece, Măsoară-atent și disperat, Secunda

A venit înspre fântână Blestemând căldura mare. Se vedea din depărtare Cum dădea nervos din mână. L-au privit cu-ncrâncenare, Că vorbea, iar de minciună, De purtarea lor păgână, De

Ce simt bețivii? Imponderabilă sete de miscare, Moliciunea pământului, Greață, Avioane în urechi Intrând, ieșind… intrând, ieșind… O parte rămân acolo să se învârtească. La nesfârșit. Alei

Să fii sărac e-o stare-așa comună. Să suferi că nu ai nimic al tău. Tu ești în lumea cu aspect de hău, De humă-nsuflețită o palidă fărâmă. Îți cauți rostul până-n orizonturi, Scrutând prin

Nu-mi plac deloc oportuniștii. Nici felul lor ciudat de-a fi. Nu mi-au plăcut nici comuniștii Ce se mințeau spre-a ne minți. Cu lipsa lor de rațiune, Cuvântul aspru, repezit, Bălăcitor, fără

Oricum ar fi la nimeni roata nu se mai întoarce. Nu revenim nicicum de unde am plecat. Se duce totul numai înainte. Din toate numai timpul e veșnic important. Se spulberă ce este praf

cineva ieri undeva a-ncropit o cacealma în nuanțe de halva cineva altcineva se-ntreba jignit se pare ce-o fi vrut să sugereze cel care o meșterea și-a răspuns la întrebare cu

Spații înghite cu foame nebună, Lin, ireal, că e noapte sau zi. Largi depărtări în urmă rămână Aleargă mai iute acasă să fii. Zboară năvalnic în veșnic avânt, Ca gândul, ca dorul visând