Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

REZERVAÞIE DE ÞÃRANI

1 min lectură·
Mediu
O, toamnă, dulce toamnă,
încă de-acum îmi freamătă
în nări
cenușile viitoare ale sevelor
tale !
Þi-am proorocit decăderea,
toamnă obeză, agonizînd
într-o rînă,
am văzut ciocuri flămînde
de grauri
ciugulindu-ți ochii dulci,
ochii bulbucați
ai strugurilor;
am văzut dealurile borțoase
de roade bogate
prăvălindu-se peste rezervația
de țărani săraci -
faraonii noștri cu palme crăpate
îmbălsămați în Lumină...
Toamnă obeză, agonizînd
într-o rînă,
născînd copii vegetali
din țărînă !
0244.960
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
70
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Tudor Negoescu. “REZERVAÞIE DE ÞÃRANI.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tudor-negoescu/poezie/25276/rezervathie-de-tharani

Comentarii (24)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mariana-cardasMCMariana Cardas
Iata cum toata lumea simte miros de toamna in aer...Numai eu nu vad decat lumina care prinde consistenta si culoarea mierii...Sa fie acesta un semn? Frumos tablou de toamna rubensiana!
0
@lupean-andradaLAlupean andrada
Parerea mea e ca te-ai cam grabit,\"cenusile viitoare al sevelor tale\"nu te caracterizeaza stilul
0
Distincție acordată
ABalex bâcu
am ceva nemultumiri legate de prima parte

O, toamnă, dulce toamnă,
încă de-acum îmi freamătă
în nări
cenușile viitoare ale sevelor
tale !

care o consider numai buna de facut cornete de tras in zboruri de grauri.

am cam lipsit o vreme de pe site, iar acum mi-ai picat cu tronc - probabil buna mea dispozitie este de vina - am castigat o importanta partida de sah, iar aceasta realizare vine deasupra unei sarade dezlegate ieri dupa o bataie indelunga de cap. mai am sa mai fac sex la subsioara cu o necunoscuta ca sa castig dom\' perignonu\' pus ramasag si saptamana mea va fi completa. nu ca ar avea vreo relevanta.
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Prin imaginea \"cenușile viitoare ale sevelor
tale !\" am incercat sa redau finalul vietii vegetale(si nu numai), arderea, uscarea sevelor, durerea ca toamna e si un preludiu al mortii naturii... o avancronica...e bine ca va intereseaza ...ca nu va e indiferent textul... asta ma bucura!
0
Distincție acordată
NSNicoleta Stefanescu
\"faraonii nostrii cu palme crapate
imbalsamati in Lumina...\"

Tare bogata este toamna ta!
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Asa si e, m-ai ghicit... imi place Rubens!
In pictura lui curge mierea luminii...
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Imbalsamati in Lumina... ce moarte superba pentru taranii nostri dragi, Nico!
0
@mariana-pancuMPMariana Pancu
Mie nu-mi place toamna...dar...imi place poezia ta...sa fie un semn asta?
0
@paul-bogdanPBPaul Bogdan
Sensibilitate si metafora reusita, da gust in cerul gurii celor ce o degusta. Bravos!
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Am baut aseara un vin din Crimposie de Dragasani si am trait gustul de care vorbesti...
0
@alex-poppAPAlex Popp
Sa mai vie si Omer acuma si sa zica de bine n-are rost.
Sa zica atunci de rau:
-sevele nu-s ale toamnei, n-au fost si nu i le dau ca le face cenusa;
-faraonilor li se mai zice si tzigani pe la noi si printre ocupatiile lor de baza nu putem clasa si agricultura, desi in piete extrem de multi au certificat de producator.
Ma ridic asadar din cele mai rele adancuri ale mele asupra vrajii ieftine a acestei poezii. Nu vreau sa fiu acaparat de ea pentru ca n-am baut niciodata Cramposie si nu-mi plac oltenii. Deloc.
0
@gabriel-nitaGNGabriel Nita
Ceva de rau am gasit si eu: titlul. Nu caracterizeaza poezia. Mai degraba atrage ochii... cititori. Ma insel?
0
@mariana-cardasMCMariana Cardas
M-am ingalbenit
dar nu de toamna ci ...de invidie

Si nu prea inteleg ce are faptul ca nu-ti plac oltenii cu toamna descrisa de autor.
0
NSNicoleta Stefanescu
Omer,
nu inteleg vehementa din \"comentariul\" tau. Ca nu-ti place poezia e una, dar sa nu-ti placa pentru ca autorul este oltean depaseste puterea mea de intelegere si ma umple de pesimism in ceea ce priveste viitorul nostru ca natie. Afirmatia ta nu-si are locul aici, poate la birt.
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Asta cu placutu` e o treaba subiectiva...nu te obliga nimeni sa-ti placa...
Omere,tata, pe mine m-ai omorit, da` cu sevele toamnei ce-ai avut? Ti-arat sute de combinatii, mai bizare, dar tot atit de poetice...Faraonii doar in acceptie argotica ar putea semnifica tiganii, de care pomenesti. In propozitie e vorba de cilalti, din Egiptul antic...Dar nu conteaza, daca nu-ti plac oltenii, degeaba...Mie imi plac bucurestenii, toti, si poeti si mai putin poeti... si ardelenii... si moldovenii...
credeam ca-m scapat de discriminarile astea stupide...
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Pai toamna fara tarani e ca nunta fara lautari... de-aia are legatura titlul cu poezia. Cind isi revarsa toamna pe tarabe, in piata,roadele, acolo e si o parte din munca amaritilor aia de tarani cu palme crapate, murdare de pamint!!!Intelegi acum titlul, fratele meu?
Promit ca nu mai incerc sa dau alte explicatii...
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Printeso, sintem oameni... deci supusi greselii uneori...asta e doar o forma gingasa de discriminare...am vazut la viata mea si forme scirboase... noi sa fim sanatosi, sa ne ajute Cel de Sus sa ne publicam textele!
0
@gabriel-nitaGNGabriel Nita
Mai frate, de inteles titlul l-as intelege, si fara ajutor. Totusi, tu nu la tarani faci referire, ci la \"rezervatie de tarani\", care pe alocuri e alta mancare de peste. Permite-mi s-o zic asa.
Numai la oameni care trudesc sa puna de-ale gurii nu ma duce cu gandul titlul asta. Mai degraba la niscaiva indieni.
Si asa mai departe, nu incerc nici eu sa ma explic mai mult.

Pe curand!

PS: Comentariul lui Omer e o gluma. Ati cam sarit voi de pe cal...
0
@radu-tudor-ciorneiRCRadu Tudor Ciornei
Omer, cind mai faci glume (imi place sa cred ca e o gluma) in care spui ca nu iti plac cutare sau cutare pe criteriul satului natal , te rog sa mentionezi daca e gluma.
Nu sunt eu al politically corect ca a zeci de bube in directia prefacatoriei asteia dar nu mai zi asa ceva in gura mare.
Poezia a reusit sa ma zguduie cu sintagma \"toamna obeza\" . Deci e un plus.
In rest mie poeziile cu cit de mica tenta sociala nu imi plac pentru ca fac imediat asociatia cu \"sus scrofa\" de la Birca si mi se ridica putinul par in cap.
Tehnic bine realizata poezie.
Cu bine
0
@alex-poppAPAlex Popp
Lapislazuli a intuit corect. Era o gluma.
Minusurile pe care le-am semnalat erau minore. Poezia mi-a placut. Mea culpa.
Stau cu coada-ntre picioare si scriu aci.
0
@alex-poppAPAlex Popp
Si ar mai fi ceva. O toamna, dulce toamna seamana suspect de mult cu o poezie pe care a recitat-o un coleg de-ai mei, intr-a treia, la ziua mamei, de 8 martie. Toata lumea a ras cu lacrimi cand respectivul zicea in fata mamei sale, vie si nevatamata, O mama, dulce mama...
0
@emil-tudoracheETEmil Tudorache
o poezie pe gustul meu!delicata si totusi taioasa! bravo!
0
@ioan-danIDIoan Dan
Mi-a placut!

Zau ca rezervatia ta de tarani seamana cu cea de zimbrii de la Hateg, care nu mai are zimbrii din cauza de deces prematur al ultimului exemplar.
:-)))
In schimb, toamna e foarte bortoasa in frumusetea ei ...

nice!
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Un autor poate da falsa impresie ca nu se implica prea mult emotional si incearca sa parodieze sintagme celebre(ex.:O, mama, dulce mama...), ceea ce incercam si eu.Daca ii citim pe optzecisti(Cartarescu)ne lamurim mai bine cum sta treaba.In poemele lor gasim multe versuri ale clasicilor...parodiate, luate in raspar... asa e cu postmodernismul asta...
0