Teodor Dume

În fiecare zi îmi spun că trebuie să plec și că în mine n-a mai rămas nimic chiar nimic nici măcar o tristețe nu pot inventa lucruri timpul mi s-a lipit de tălpi și e greu ca bucata de

neînțelesul oferă sensuri pe care omul le interpretează în favoarea sa precum soarele satisfăcut scuturându-și lumina...

În dimineața asta aș vrea ca soarele să treacă prin mine și-n vârful degetelor ca o liniște să privească oamenii cum ies din case îmaginându-și o zi în care clopotele bat doar duminica și

Cel mai frumos lucru inventat de Dumnezeu este iubirea, - singura existență supremă fără de care omul s-ar sufoca în propria superficialitate... e ca un labirint și nu întâmplător timpul

datorită distanței se pare că nu voi mai avea nevoie de fotografia ei așa că am scos-o din ramă -gest pentru care Dumnezeu mă va ierta- și-am încălzit-o între degete ca pe o clipă de

Orice realizare este un prilej de bucurie individuală dar și colectivă, atunci când este vorba despre un autor cunoscut în lumea poeziei de pe agonia.ro Aici este vorba despre Tincuța Horonceanu

era ceva mai încolo de amiază știu doar că soarele îmi perfora privirea atârnată de o umbră de parcă aș fi fost singurul Om care trecea prin zi deși Dumnezeu privea fix din scorbura

nu știu nimic despre mine și asta pentru că tata era un secretoman trăia mai mult singur și își dilua venele cu vodca cumpărată pe datorie de la cooperativa din sat privea mereu în gol

pentru o singură noapte m-am aciuat sub pielea unui orb vrând să aflu cât valorează singurul lucru pe care mi l-a dat mama după ce Dumnezeu i-a șoptit: femeie, în pântecul tău mi-am ascuns

nu-mi amintesc decât o noapte tuciurie care creștea mereu oasele sclipeau între respirații spațiul îngust oprea timpul și orice amintire sfârșea într-o clipă greu de descifrat doar cerul

într-o bună zi voi uita geamul deschis ca oamenii să poată privi înăuntru n-am nimic de ascuns pe noptieră am doar cărți un bilet de la mama și un notess cu ultima însemnare pe care

în dimineața asta când soarele pășește umed picioarele mele sunt niște bulgări ascuțiți și nimeni nu-și dă seama de ce împarte cu mine jumătatea lui de viață și eu cu el cealaltă

se făcea că am murit și lumea mă privea ca pe un accesoriu de schimb în palme mi se adunaseră toate grijile de parcă eu aș fi fost ultimul chiar și moartea mă privea cu suspiciune deși ochiul