Poezie
Culoarea fluturelui, toamna...
carte: temnița de sub rană
1 min lectură·
Mediu
...are mii de nuanțe descompuse
în senzația care mă sufocă și
mă face să cred c-am ajuns
în locul acela
în care
miroase la fel
în orice anotimp...
chiar și în mine
încerc să apropiu oameni și locuri
dar constat că a trecut o vreme și
nu s-a întâmplat mai nimic
și plouă și plouă
pe lespedea învelită-n flori târzii
a mai rămas o liniște și câteva lacrimi
ceva mai încolo
o privire de câine îmi taie calea
ca și cum m-ar cunoaște...
limba de clopot oprită în
păiangenul dintre margini
scurtează ziua
între mine și celălalt suflet
o altă poveste în care
oamenii mă cunoșteau
dacă aș putea să uit
m-aș reîntoarce în mine
ca dintr-o așteptare
și toate lucrurile ar deveni utile...
002.664
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 124
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “Culoarea fluturelui, toamna....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/13900636/culoarea-fluturelui-toamnaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
