Teodor Dume

Ești prea bătrân ca să mergi mai departe oprește-te la capătul anilor șaptezeci Dumnezeu nu mai face calcule este prea ocupat ca să-ți mai numere încă vreo douăzeci privește și ascultă

Dragii mei! Am ajuns pe creasta celor 69 de ani trecuți și iată-mă trecând pragul celor 70. Nu știu cât de bătrân sunt pentru că și anotimpurile ne mint. Știu doar că pe mulți dintre voi v- am

mai stai o clipă moarte stai nu cer să-mi dai mie nimic dacă mi-ai fi dat un semn oricât de mic îmi pregăteam valiza cu toate cele necesare un aparat de ras un creion o mapă și un

Poate că e prea devreme să- mi trag viața pe dreapta aş putea continua mersul de dragul fiicei mele Teodora chiar dacă aş mai repara câte ceva pe ici- colo folosindu- mi rana ca pe o

Mormântul de apă fără cruce (autor: Teodor Dume) ( e o realitate extremă care îmi bântuie și acum copilăria) ultimul drum pe care îl țin minte este drumul de pe care nu s-a mai întors nimeni

trag de umbră ca și câinii vecinei de mâneca udă a bunicii care își puse secera în cuiul de sub streașina casei la terminat secerișul și oamenii cu spatele îndoite înspre buza

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri aerul greu amplifica teama sub cerul atât de rece și negru se prăvălea ca un bulgăre lumina adâncind disperarea undeva s-a produs o

casa mea a rămas în picioare între pământ și cer doar păsări obosite de zbor ferestrele au jaluzelele lăsate și mulți păianjeni pe la colțuri oglinda din baie a crăpat liniștea în

În visul meu de azi-noapte eram un nor ce delimita luna între cer și pământ și se făcea întuneric mult întuneric peste ochii mei ocupați cu acel vis și se făcea că plutesc

o parte din mine este gravată pe degetul lui Dumnezeu cealaltă parte negociază cu moartea când își mișcă degetul Dumnezeu îmi promite iertarea iar moartea în goliciunea trupului său se

Dragii mei! începând cu patru aprilie, 2024, după ce îmi voi aniversa cei 69 de ani de viată și cei peste 17 ani de activitate neîntreruptă pe poezie ro mă voi retrage după acest site mulțumind

nu știu dacă tata își mai aduce aminte de noi uneori îl mai aud cum îl roagă pe Dumnezeu să-l lase să vină la mine dar nu o face pentru că sub cerul înorat zborul păsărilor negre

tata încrusta cu brișca pe mâna stângă numele noului născut picăturile de sânge ni le împărțea frățește până în ziua în care s-a născut cel de-al cincilea dintre noi n- a mai

seară de seară privesc cum se crapă cerul în două și Dumnezeu iese la plimbare de frică o strâng pe mama de degetul mic doar atât cât îmi permite mânuța firavă de copil ne

inima mea nu mai este ceea ce a fost - un ceas al iubirii și durerii dăruit de Dumnezeu în ziua în care mama a încercat să mă mai țină înlăuntrul ei o zi și mai apoi să stăm de vorbă cu

Mă simt stingher în propriul meu trup și asta pentru că lumina din suflet îmi este umbrită de prezența unui gând... nu nu o să cedez atât timp cât în imaginea

acolo unde am vrut să ajung și nu am ajuns cineva cotrobăie sub albastrul decupat se vede Dumnezeu aplecat peste o carte zadarnic mă prăbușesc pe genunchi și-l rog să-mi spună de ce nu

ar fi trebuit să mai trec pe la tine la ceasul când ploile tropăie deasupra lutului încins să-mi obişnuiesc umbra să tacă atunci când cerul îşi îmbracă haina de vânt şi-n ultima tăcere să-mi

luasem cu mine creioanele de colorat și ultimul zâmbet al mamei apoi am intrat ca un Mag în copilărie vrând să o desenez pe bunica cum se înalță pe vârful degetelor de la picioare să prindă

Acolo unde am vrut să ajung și nu am ajuns cineva cotrobăie sub albastrul decupat se vede Dumnezeu aplecat peste o carte zadarnic mă prăbușesc pe genunchi și-l rog să-mi spună de ce nu

Am sărutat cu genunchiul lespedea de piatră într-o rugăciune am deschis poarta sărutului și m-am așezat la masa tăcerii vorbea cumințenia pământului și creștea piatra lipindu-și de obrazul