Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Numărătoarea inversă

1 min lectură·
Mediu
tata încrusta cu brișca
pe mâna stângă
numele noului născut
picăturile de sânge
ni le împărțea frățește
până în ziua
în care
s-a născut
cel de-al cincilea dintre noi
n- a mai avut loc pe braț
să facă semnul ultimului născut
de fapt a și uitat numele
pe care
îl avea în gând
și nici nu i- a mai dat numele lui
până in ziua în care Dumnezeu
l-a certat pentru
o faptă ce nu o făcuse
dar o puse în gând
acum anotimpurile plecărilor noastre
le numără pe degete
și le încrustează în sens invers
pe mâna sa stângă
și niciodată nu-i iese socoteala
uite așa trecuserăm de primii ani
ca vântul prin miriștea
din grădina bunicii
fară tata
fără mama
01746
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
122
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Teodor Dume. “Numărătoarea inversă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/14178259/numaratoarea-inversa

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
prezentare a bucuriei de a fi,
a trupului născut din trup,
a durerii născute din pierdere

solid!
0