Casa de la răsărit

“ finesse lyrics “ asta ne serveste poetul, rar intalnita!

Lumină și cuvânt. Frumusețe și așteptare. Un poem ca un răsărit, de care te bucuri pur și simplu. Deosebit de frumos.

Un poem de iubire al dăruirii pentru celălalt. De la început casa de la răsărit este văzută drept semn cotidian că nu dispare nici după moarte relația spirituală. Eul liric, de dincolo, este ca un soare de pe alt tărâm, care răzbate în conștiința celui drag, rămas în viață. "Să nu mă strigi" este versul independent exclamație în care deducem domolirea jelirii. O metaforă a nopții, ce ar fi lăsată "să respire din mine", e continuată de refacerea "chipului" pentru ziua Luminii veșnicele regăsiri. Tragismul înfrigurării spectrului confesiv și frumusețea descrierii selenare încheie sublim textul poetic.

sunt ca romanul care cand vede o coada se aseaza la ea, fara sa intrebe ce se vinde. aici e o metaforă magnifică, care seamana cu ultimele cuvinte ale lui Hristos, o exprimare de o tandrete coplesitoare că m-a facut sa stau ore in sir cu fata spre rasarit sa vad minunea si pentru ca n-am vazut-o, mi-au dat lacrimirile de durere. asa ca rasar si eu cu o stea, ca doar n-am stat degeaba la coada.