raport între două lucruri

Dorința de normalitate sau din contră de accentuare a eului pe fundalul rutinei și cotidianului. Încercarea de a ne păstra lumina proprie, de a nu ne altera lăuntric, de a sparge monotonia zilei.

Dorința de regăsire pe fondul acelorași obișnuințe, tabieturi ce ne definesc.

Ultimele cinci versuri sunt cele mai reușite, accentuând ieșirea din tiparul existențial.

mihaela,
ai lăsat un semn benefic.
și mă bucur c-ai rezonat la cela cinci versuri. ai punctat în esență precum alți cititori pe un al site. și pentru acea esență textul a fost înstelat. mă bucur pentru modul în care pătrunzi în frumusețea cuvântului.

cu sinceritate,
teodor dume,

Teo, o zi aparent banală, dar finalul acesta mă duce cu gândul la poezia care sălășluiește în inima poetului \"ca albul în culoare\" pentru totdeauna. Mi-a plăcut.

Cu prietenie, maria

oricum îmi voi păstra chipul / ca albul în culoare / viețuind / în pântecul zilei / sau poate o să mă pitesc tăcut – am încercat o nouă rânduire și se pare că nimic nu schimbă contextul. Cuvintele dau naștere unor stări ce încercăm să le exprimăm altfel de cum le-am simți: și dacă mai am timp / voi deschide fereastra și voi privi / de o parte și de alta ca și cum / rânduielile lumii ar depinde de mine

Simplitatea versului nu poate fi redată decât atunci când ne învârtim în mijlocul realității: îmi impun un salut sobru și / privesc mimica colegilor de birou / abia apoi trec și la celelalte / nevoi ale zilei...

Am început cu sfârșitul fiindcă mi s-a părut mult mai interesant, partea de început pare un preambul a ceea ce urmează.

maria-gabriela,
mulțumesc pentru semn.
mă bucur c-ai găsit ceva plăcut sufletului tău.

același,
teodor dume,

pentru lectura atentă și pentru apreciere.
îmi place analiza făcută, drept pentru care vă mulțumesc.
mă tot gândeam de ce nu-mi mai treceți pragul, dar iată că și așteptarea e benefică.

multă stimă și
considerație,
teodor dume,

În fiecare zi încercăm să fim cetăteni model, să facem ceea ce se cere sau se așteaptă de la noi. Dar prețul este de multe ori prea mare și atunci:
„mă pitesc tăcut
în pântecul zilei
viețuind
ca albul în culoare”

încercând să ne „păstrăm chipul”

Mi-a plăcut: „așez cheia sub preș”, poate pentru că așa ceva nu mai este posibil. Ce să mai spun de preșuri, nici la țară nu mai întâlnești. Părinții doar ce te luminează, în această privință.
Da, și finalul. Face cât tot restul. Părerea mea. Stii că-mi plac finalurile tale.

Doru Emanuel

da, prietene,
te așteptam și uite că mi-ai făcut o surpriză plăcutăprin acest comnm, bine gândit. ai pătruns în esența mesajului și mă bucur. de fapt pe un alt site acest text a plăcut și a fost înstelat imediat la postare.

mulțumesc, prietene!

cu prietenie,
teodor dume,