stanescu elena-catalina

timpul ca vantul adie-n val secunde norii, spulberati cerul sta deschis se vad vesniciile anotimp divin

nimic la fel din inceput doar cerul fidel ochilor de-atat albastru li-e dor de infint

am asteptat din toamne desprindeam frunze ma intristam printre arborii grei si am incercat seva in trupul lor pustiu sa plang, sa rad, sa fiu sa te nasc pe un ram inalt mugur

tu stii sa m-atingi ca o ploaie tarzie, cu rod stii sa-mi asculti inimile, cele sapte, pulsand cantecul vietii stii sa ma dezbraci de pretentii, sa-mi pui condurii tainei cu

n-am bani am vise dar painea nu se cumpara nu se vinde pe vise mi se spune sa-mi caut de lucru in fabrici vor oameni-roboti e drept, ei au bani dar n-au vise iar visele nu se

am obosit sa alerg dupa mine am degete scurte ma cioplesc stangaci ma frang intre inima bantuita de greieri si-un creier rascolit de varcolaci ma dor urmele mele pe urmele mele ma ascult

ca minutarul unui ceas pamantul mi se-nvarte incet sub calcai soarele se stinge in orizonturi, galbui cerul, norii si trece peste case ca pasarea o aripa in zbor... tu, tu undeva, in gandul alb

Timpul trece repede azi e ieri, maine e azi maturi intamplari, le numeri, le sortezi, le plangi, le arzi iti faci calcul la venituri, cheltuieli si sentimente iti raman banii de paine si un

Locul unde sunt eu e undeva mult spre rasarit acolo te-am regasit, liniste, ostenita ca dupa un zbor peste mare. Am alergat sa-ti lunec pe raze sa-ti asez la picioare somnul meu, iar tu sa ma

Traim intr-o lume razvratita. Razboinici de mici aruncam bucurosi sageti ne aparam lovind si peste toate ne consideram victime Ne purtam tot mai des mastile ne torturam inimile nelasandu-le

fa-ma poem, aseaza-ma-ntr-o carte, vinde-o ingerilor pe multe pene sa vada si ei cum e sa iubesti si sa nu poti zbura.

ochiul tau e o inima inima ta o fereastra fereastra unei inimi ce-ti licareste-n ochi

tarmul luminii nisip de noapte rece timpul flux reflux

mi-e timp de cernut lumina de nascut o iubire si de crescut o inima de invatat un gand mi-e timp de vesmant de lipit ciob de ciob secunda de eternitate fecunditate timp de necitit

o strada si orasul tacut. sub copaci, pe o banca, se odihneste ziua pe fruntea ei fierbinte citesc urme de pasi trecatori si te aflu veghetor la nasterea fiecarei

aceste doua lumi si eu usa pe care o deschid o inchid dupa care m-ascund pe care\'o ascund si aceste doua lumi una care este si nu-i a mea alta care nu-i si-mi apartine si eu si-as

ochii tai pareau mari si sinceri si nu m-au durut intrebandu-ma as fi vrut sa-ti vorbesc despre ploile care ma ard despre noptile care ma sting, dar am tacut undeva, ochii tai s-ar fi

mama, afara e razboi? nu, copile, e doar ploaia mama, afara cineva plange nu, copile, e doar ploaia mama, ploaia ne-a intrat in casa taci, copile,ascunde-te sub inima mea mama, ploaia e

de la o vreme te iubesc linistit, cu tristete, intrerupt, aproape despletita de palmele tale, tu nici nu stii... imi zambesti si mereu vii sa adormi intre inima mea si-un sarut si cat

Toamna e o poveste veche. Paseste incet spre mine intr-o invaluire de aur ,coborata parca din soare ; pe drumuri arse de vara rostogoleste un cerc de nostalgii in care se prind ,rand pe rand

dragul meu , am lucrat mult la aceasta scrisoare , la inceput a fost lunga , plina de scuze,de explicatii , de lucruri multe ,neesentiale mai tarziu , cand noaptea a dat spre ziua si pagina

Doamne , asculta-ma de aproape gandul cu glas ravasit gura amutita , asmutita , inima cu umbra ei nedeslusita de carne \'mpietrita asculta-ma , Doamne , de aproape cum plang in