haiku

Când marile vârfuri mijesc dintre norii efemeri și când realizezi distanța către zăpezile perene, ce poate fi numit mai cutezător, mai nobil, decât faptul că te surprinzi fără să vrei undeva pe un perete, carabinierele clinc, clinc, iar vârfurile colțarilor îți promit - peste câteva vieți, desigur (sic!), peste doar câțiva centimetri, poate, eternitatea unei iubiri...

Mae, al doilea haiku mi-e mai aproape de fructele încă necoapte ale existenței. Cred că ideea cerului deschis în care se văd veșniciile ar merita o poezie mai amplă.

edger, multumesc de vizita.
oriana, cum le simti tu pe toate!Chiar facea parte dintr-o poezie mai ampla de care nu am fost multumita, am desfintat-o si am pastrat partea aceasta care mi-a placut, dar poate voi face o noua incercare

al doilea haiku este chiar reusit,mae!mai ales ca trimiterile finalului sunt ample.

Cand am citit-o si eu m-am gandit ce o idee ce ar putea fi dezvoltata, dar imi place mult si ca haiku, e concentrat, are idee, e sugestiv si lasa loc interpretarilor.

Reusite, mai ales al doilea

al doilea este continuarea primului.

initial, suna cam asa

timpul ca vantul
isi adie secundele
linistit, leganat
dand norii la o parte

cerul sta deschis
se vad vesniciile
se intampla-n curand
anotimp divin

primul e aproape de haiku...as mai lucra la ultimul vers, sa fie ca o concluzie, ca un mesaj...ia mai gandeste-te...

al doilea e f. bun, imi plac acele vesnicii...e plin de mesaj si de imagine!!!