amintiri

draga mae, ingenunchez in fata florii de colt.

ma regasesc in acest text, calator pe crestele Carpatilor, in lumea plina de minune al lui Sfarama-Piatra.

ingenuncherea inaltimilor, ingandurarea apusului sunt tot atatea motive de intoarcere spre sine si de descalcire a beznei, in care ne inecam in amintiri.

as incerca sa fac un comentariu dezvoltat, dar emotia imaginilor, simplitatea si curatenia versului ma amutesc. de aceea ma opresc, si incerc sa rasar, nestiut peste culme.

in fata unor texte, orice comentariu devine superflu.

asa ca incep sa tac si sa ma bucur de minunea ce ne-ai daruit cu atata sensibilitate.

cu amabilitatea ta as vrea sa o citesc si la noi la cenaclu.

In fata unei asemenea simplitati nu poti sa nu te inchini, cateodata. Acesta este momentul de identificare, vrei- nu vrei:
\"si eu
ma preumblu cu amintiri
prin aceasta bezna\", de care nimeni nu poate fugi.Nu stiu cate randuri mi-ar fi luat sa spun asta, ca sa nu mai spun ca am o slabiciune pentru floarea de colt si tot ce ar putea simboliza: puritate, inceput, singuratate, individualitate, inaltime.

Poezie adevărată. Nu am alte cuvinte.

Știu mae,
amintirile sunt dovada vie că am cunoscut poate fericirea, că nu am murit încă.
Și mai știu mae,
uneori visele cele mai înalte ne sunt îngenunchiate atât de ușor...
Și am mai aflat mae,
(de la un ardelean get-beget hâtru de nu se poate!)că nu trebuie să regreți nimic din tot ce-a fost, chiar dacă acum au rămas doar sclipiri de clișee în bezna tristeții.
Și o ploaie cu dinți de lapte, firește.