MARILENA MIHAI

Aș fi vrut să fii… între gândurile mele,uneori pline,alteori mai seci decât râurile scăldate în lacrimi. Aș fi vrut să te am,să mușc din hulpava ta vina și să te strâng în pântecul meu mai

joc cu soarele cu pleoapele cu fiecare treaptă joc cu inimă cu aduceri aminte cu străfulgerări adâncimi joc cu mii de prilejuri arcuiri sâmburi joc de ascuns

Am tot încercat... Era venită când eu alternam lumina cu întunericul. Nu-l mai lasasem, de mult, sa treacă. Erau ca și urmele lor, ca și frânturile voastre. Se auzeau doar

liniste un pat mobil un trup micut o inima draga o tacere de mama ei oamenii bisturiurilor al cerceafurilor al incrustarii de nelinisti si pietre si... ei plantasera forme

stiu culorile s-au spart in globurile luminii si mai stiu ca penele s-au scurs acum o suta de ani mai tarai inca trena abstractelor culori si mai adulmec inca uleiurile facerii ai sticla de

astazi as fi scrijelit cu unghii de soare sufletul cerului astazi as fi trecut cu pasi de apa limita timpului astazi as fi fost langa inima ta

sunt libera astazi dar inca mai lucrez plumbul nu-mi place dar mersul prin ploaie-l ador precum si talpile mustind fierbinte cercuri de nori

Úneori se anina din creanga in creanga rasul acela deschis,fara urma de nor,cu picaturi de soare in clinchet.Si-i vedeam mana bronzata,mult prea bronzata ca si cum toate verile se ingramadeau

poate doar eu m-am trezit in dimineata asta cu chef de vorba. am alergat la tine si am deschis bratele ca sa...tac. te-am gasit cu gandurile ghemuite pe inima ei. nu-ti voi putea spune

am asteptat la cascada timpului sa reciti o secunda cu tacerile sa strecori firave petale de trecatori cu tample fierband de asteptare curbata lumina calcula pedepse pentru fiecare muritor un

cararile copilariei din vaile crestate si-au intins iarba oprita-n picatura culesului de grau langa floarea de Nu-ma-uita se scrie lumea padurilor de brad iau primul cantec pentru

nu vorbesc cu tine nu vorbesc nici macar cu mine iau cuvintele cerului si le arunc departe iau amintirile si le tavalesc prin prezent ce mama lor au nu am nevoie de ele iau sticla de pe

Printre stravechile zidiri mi-am inconjurat trupul cu strigatul cerului patruns peste ziua. Dau bratele lumii ca o ultima chemare spre pamanturile noastre.

azurul lacrimii incercuia somnul uitarii si picatura rastignirii ne iarta-nstrainarea nesfarsita carari de roua induioseaza-ncercuirea caderilor de ingeri in strigatul pasarii de

Au plouat florile-n aste soapte Si-au curs gene line, Miscarile lumii albastre. Sunt fiica destinului Cu fragede zboruri Ci-or avanta rotat Zarurile pamantului. Copiii duc in pumni Parfumuri

Într-o lungă revărsare S-a oprit lumina Peste aripa Aceea de inger. Și a strigat cerul Cu fulgi de zăpadă Și flori albastre Pe geamuri. Era un nume Prelins pe lâng-o apă, Acum este seva

Am troienit O zbatere de gand, Un cer de gheata suspinand, O latura de cant. Am smuls din bezna Cu gheare de zapada Iubirea luminata De stralucirea alba A unei aripi catre apa. Mi-ascund in

Vin catre tine Ca piatra strecurata Prin sangele tau, Ca o porunca inteleasa Spre bucurie Si ochii unui suflet arzand. Te-am cautat Si am dormit Pe ochii tai, Pe trupul plin de taine, Pe