Urme pentru zboruri

Lumina se prelungea subțire pe pereți. Nu mai era ziuă. Un plânset de copil încă-mi zgâria timpanul.Telefonul uitase că are uneori glas... S-au ascuns orele în spatele colțurilor de seară. Un câine flămând încearcă să-mi miroasă umbra. Am sub gene tremur. Mi-e neumblată chemarea. Mă apasă. Zornăit aspru de chei și o icoană în mijlocul unei biserici. M-aplec! Nu-mi regăsesc cuvintele ce-mi treceau pe buze. Un avion plecase. Încă mai simțeam urma lui pe umeri... Avioanele-s create să ducă sufletul departe...tot mai departe... Eu, aripind clipe,în mijlocul sălii cu fum de lumânări. Mă scutur. Trecătorii îmi zâmbesc,așa,ca unui copil rătăcit. Te scriu cu irisul meu în suflet...și mi-e teamă de neîntoarcerea ta de mâine...