Felicia Mariana Orban

Îți compun în gând fiecare gest. Acum sunt un fel de alb așteptând tresăririle tale mărginite de puncte negre făcând să răsune ancora pictată pe perete. Astăzi sunt liniștită, nu mă mai izbesc

Să bați câte o șoaptă în fiecare colț de noapte. Să te porți mănuși! Să nu atingi decât cu privirea Somnul pufului de plop, harpa din mâna vântului, bătăile de aripi ale îngerilor, parfumul

Te plictiseai și ai vrut să ne jucăm de-a Nichita. Așa că am început să aruncăm în sus orele una câte una și să ne trecem degetele prin coroanele lor albastre rotunde de păsări, Am dansat un

Atârnam suspendați la celălalt capăt al luminii. La început, toate lucrurile erau simple: Tu, eu, diminețile cu soare și miros de scorțișoară… Încercam să ne sinucidem aruncându-ne în

Veneai spre mine cu brațele pline de primăvară. Îmi împleteai în păr parfum de liliac Dar eu țipam că mi-e frig, și atunci mă înveleai cu ziare. \"Pământul nu e rotund\", încercam să-ți

Cândva locuiam în jumătăți de cercuri. Peste parfumul liliacului Se desenau tropote de cai Și atunci visam cu întreruperi Cum zburam unul printre genele celuilalt Purtați de o herghelie de

E vina mea că fluturii Au urme de dinți pe aripi. Acum, zborul lor mușcat Mi se odihnește în colțul buzelor. E vina mea că te împiedici pe alocuri De rădăcinile transparente crescute în

Mă privești uniform, Aproape fără sens. \"E prea mult galben\" – îmi spui sărutându-mi gleznele – \"Și respirația ta pare de ceară.\" Eu îți decupez atentă conturul În fiecare frunză, În

Spațiile se resorb tăcut, Nu tulbură Întunericul fără nuanțe Străbătut de particule de siliciu. Pașii timpului se diluează În zgomotul surd al străzilor. Ploile vorbesc Despre un alt fel

Nu trebuie să fim neapărat reali. Putem să fim doar închipuirea roiurilor de fluturi Zburând bezmetici printre nuanțe de gri Sau dansul degetelor pe clapele unui pian. Am putea fi maluri, Să

Totul se topește într-un amalgam neclar. Dintre oglinzile sparte Un ultim chip cioplit stângaci, Cu ochii stinși, Acuză: Sunt prea multe cruci fără nume! Ați greșit

Aerul tremura În jurul tăcerilor noastre deszăpezite, Din umbrele rarefiate Se scurgeau picături de sticlă Căzând cu sunet lichid Printre coloane de marmură înconjurate de iederă Și secunde

Pe trupul tău dansează lumini și umbre unduindu-se la fel ca amurgul îndrăgostit de frunzele copacilor. Lovindu-se de mirosul merelor verzi, valurile de tăcere nasc galaxii de liniște în

Zâmbeam când mi-au tăiat aripile de la glezne… Am învățat să pășesc invers printre statuile de fildeș, Și sărutam cu buzele julite Parfumul nopții Risipindu-se.

Se scutură în răstimpuri Tăcute și lente flori de cireș și mănunchiuri de linii frânte. În aerul încă amorțit se rotesc păsări de un verde indecis, golit de umbre. Diminețile, de o

Ușori pași de vals printre zăpezi în flăcări o altă noapte.

Iar încerci să mă manipulezi, Iar vrei să calci pe iarba din partea mea de paradis! Zâmbetul tău Zgârie (din nou) prelung Mirosul aspru de scoici, Þipete arcuite brăzdează Vise amestecate Cu

Tăceri exersate până la exasperare Se sparg renăscând În realități cu forme Obsedant de fixe. E anotimpul clepsidrelor Și fulgii se cern Însângerați De pașii inorogilor.

Diminețile noastre sunt Vise limitate în timp și spațiu Cu contururi abia schițate În culori amare, Un continuu joc De-a v-ați ascunselea Printre firele de nisip Din clepsidră, Himere cu iz

Sedus de metafore Lipsite de substanță Un arlechin de porțelan Împarte zâmbete Fabricate la minut. Când privirile noastre Se vor întâlni undeva Între stelele căzătoare Să nu mă intrebi de

Trecem cu viteză peste amănunte Ciobindu-ne unul altuia visele, Rostogolind în gol Senzații nedefinite… Pentru noi soarele Răsare impersonal, Ca un reflex condiționat Al umbrelor murind În

Parfumul cerului adiere foșnind în mii de stele.

Priviri lichefiate, Lumini perfide, Þipete închistate În picături de ceară. Peste ultimul cântec de lebădă- Puzderie de stele.