Tărăboanță

- Plecați? Îmi pare rău dacă am întârziat… Vorbim diseară la telefon și revin altădată. - Stai mă’ Sache, unde te duci? Doar noi te-am invitat… A intervenit ceva și-o să lipsim doar jumătate de oră. Stai și tu de vorbă cu Săndel, te uiți la televizor, servești un suc, o bere. Și apoi, Săndel e un copil deosebit și-o gazdă interesantă. Așa-i, Săndele, mamă? - Bine, atunci rămân. Abia aștept să îmi cunosc gazda. Săndele, câți ani ai tu? - Șase ani și opt luni. - Mulți înainte… - Toți zic la fel. Spune și tu, cum aș putea evolua dacă habar n-am să citesc, iar oamenii mari din jur n-au inspirație. Sunt la vârsta întrebărilor și acumulărilor. - Păi atunci pune-mi și mie câteva întrebări. - Vrei? Zi-mi la ce-ți folosesc nasturii? - Care, ăștia de la haină? O închei și-mi ține de cald. - Aici nu-i frig. - De acord, dar afară… - Și nasturii de la mâneci țin tot de cald? - Nu, ăia mi i-a cusut nevastă-mea când am avut guturai. - Ce-are guturaiul cu nasturii? - De la guturai căpătasem un tic: îmi ștergeam nasul cu mâneca. Tu să nu faci așa! - Scârbos tic! - Aici semeni cu nevastă-mea. - Dar aia ce e? - Asta? Cravată. - La ce folosește cravata? - Eleganță, farmec, noblețe… - Mama spune că pe-un bărbat îl cunoști după cravată. - Păi, ce-are una cu alta? - Nu știu, eu pun întrebările. - Mda. - De ce oamenii mari nu se dezbracă la mare? - Cum sa nu?! Se dezbracă și fac plajă. - Nu-i adevărat! Oamenii mari rămân în slip, iar pe copii îi dezbracă de tot. De ce diferențierea asta? - Celor mari le e rușine, Săndel. - Ce înseamnă rușine? - Un sentiment…, un gând care te face să te simți stingher. Ca atunci când te dezbraci în fața cuiva. - Și dacă te dezbraci în fața pisicii te simți stingher? - Atunci nu. - Dar în fața plopului? - Nu, Săndel. Doar în fața altui om. - Tata se dezbracă în fața mamei și nu-i este rușine. - Asta-i altceva. Și eu mă dezbrac în fața nevesti-mii. - Nevasta e proprietatea ta? - Cum să fie proprietatea mea? - Atunci aparține tuturor? - Nu, Săndel, e doar a mea! - De ce oamenii mari au buletin de identitate și copiii nu? - Ca să aibă ce arăta polițiștilor. - Și polițiștii au buletine? - Desigur. - Ei cui arată buletinele? - Șefilor. - Și șefii au buletine? - Au și ei, Săndele! - Și cui arată… - Nevestelor! - De ce te enervezi? - Nu, Săndel, sunt calm. Sunt liniștit ca un lac de munte. - De ce oamenii mari din trecut purtau armuri și cei de-acuma nu? - Cei din trecut se băteau cu pietre, buzdugane, săbii. În prezent nu mai e cazul. - Ieri seară mama i-a dat lui tata în cap cu polonicul și l-a făcut căpos. Dacă ar fi avut armură… - Da, aici ar fi fost bună o armură. - Batista de ce trebuie să fie albă și să aibă dantelă? - Ca să fie frumoasă. - Și dacă e verde e urâtă? - Dar nici frumoasă nu-i… - Ce înseamnă frumos? - Frumos e ceva care te bucură. - Eu sunt frumos? - Ești, Săndele. - Dar n-am batistă albă cu dantelă. - Atunci cum iți sufli tu nasul? - Cu șervețele parfumate. - Colorate? - Nu, albe. Nevasta ta este frumoasă? - Este. - Dar casa ta? - Și ea este frumoasă. - Tot ce-i legat de oameni e frumos? - Da, Săndele. - Hepatita A e frumoasă? - Nu, asta nu. - Ce bine e să fii om mare... Le știi pe toate. - Le știi, dar nu-i așa bine! Cănd ești mic ești protejat de părinți, ingrijit… Când crești ai numai obligații. - Și tu ai obligații? - Și eu. - Ce fel de obligații? - De serviciu, conjugale, morale… - Ce-s alea obligații conjugale? - Adică cele strict legate de nevastă-mea. - Te pune să conjugi verbe? - Nu, nu-i asta… E vorba de altceva. - Ce-i aia o tărăboanță? - Tărăboanță? - Da. - Nu stiu. Ce-ți veni? - Trebuie să știi ce-i o tărăboanță. - Uite că nu știu! - Imposibil. Când erai la ușă mama a spus: Na! Iar a venit Sache cu tărăboanța lui.