N-am crezut de e poveste, ori pe bune s-a-ntâmplat,
Dar asear’ primii o veste, cică s-ar fi anunțat
La teve și prin ziare, urlă-ntregul cartier,
Că s-ar da la fiecare câte-o primă de
Cât ar fi viața de grea,
Nu m-aș plânge de belele,
Chiar de am în casa mea
Trei guverne paralele:
Vreau și eu un șpriț, ca omul,
Mărioara, liberală,
Îmi ascunde tirbușonul,
De-l cat până
Îmi amintesc câteodată,
Din anii de ucenicie,
De-o vobă foarte-adevărată
Ce mi-o spuneau bătrânii mie,
Și de atunci o știu, de-o viață,
Fi’nd românească de natură:
“O meserie se
Mă gândesc pe zi ce trece,
Oare ce s-ar fi-ntâmplat,
Cum, tot frec menta la rece,
Să fi fost eu șef de stat(?!)
Am aliură, am prestanță,
Am și priză la popor,
Iar la stat sunt bun de
De aș avea putere-n mâna dreaptă
Să-i țin de ceafă, ți i-aș altoi
Cu stânga până ce m-aș răcori
Fără regret, pentru această faptă;
Le-aș da la ochi pân’ dudele s-or coace,
Și dinții
Mi-amintesc și-acuma, Doamne,
Om la patrușcinci de toamne,
Când eram copil, pe luncă,
M-a trimis mama la muncă,
Și-am muncit tot în prostie,
Nu tu casă, nu moșie,
N-am găsit măcar nevastă,
Să
Nu știu dacă-mi pare mie,
Ori…că lumea e sucită,
A-nceput parcă să fie
Chiar și lenea obosită,
Nici în veri caniculare,
Ori acum, fiind mai rece,
Nu mai vrea, cucoană mare,
O ridiche să
Îmi amintesc perfect, distinsă doamnă,
Eram pe-atunci, la fel, în plină toamnă,
Colegi în anul ultim de liceu,
Când, dintre toți din clasă, numai eu
M-am oferit să vă conduc acasă,
În
De-o dimineață, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă,
Și-un greieraș, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe
Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Și l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câțiva ani,
De parcă timpul pe
Chiar dacă anii trec agale
Și-n raiuri ochii și-a deschis,
La fel și azi, prin ce a scris,
E viu nea Iancu Caragiale ;
Îl regăsim în mod burlesc,
Cu-același zâmbet ceas de ceas,
Aș fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Și nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moșul cel iubit e-un basm pentru copii,
Și nici chiar prin liceu,
An de an, de Halloween,
Chiar în fața casei pun
Un dovleac baban și plin,
Ce-l pictez, cât sunt de bun,
Într-un drac hidos, vădit,
Ca atunci când seara vin
Puradei cu “trick or treat”,
Să se
Ați văzut ce rău e când
Un bărbat nu vine-acas’
Și-l găsiți la crâșmă bând
Înspre ziuă plin de fas ?!
Și de mai ai și noroc
De-ăl mai bun din ăi mai răi,
Dimineața, pe cojoc,
Te scoli și cu
Pe cât e de paradoxal, așa cum astăzi omenirea,
Convinsă de un fapt real, că banii n-aduc fericirea,
Se zbate,-aleargă clocotind, având probleme foarte mari
La gândul că,-ntr-o zi, muncind, vor
Șeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)
La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc și când mai iese
Cu Tănțica lui nurlie,
De
Am ajuns să cred și eu, dându-le mare dreptate
Ãlora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineața asta i-aș fi zis mă-sii ceva
Nașparliu,
De ziua ta femeie, de ești mamă sau fiică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,
Și mulți ani, fericire, căci
Nu știu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moș Crăciun !
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe față, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale !
De-abia țipă
Se aud la Detunata, cum Humorul are gură,
Babele, bătu-le-ar Toaca, trăncănind pe arătură,
Cum se vaită Moldoveanu și Neagoiu,-n defileu,
C-au uitat ce e Găina, ori, ce-i ăla…Penteleu,
Ajungând
Cin’ mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înțeles că sunt om serios,
Dar cine le-a citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, și pe deasupra, încă foarte….
Și nu-mi permit,
Îmi amintesc, nostalgic, câteodat’,
Cât de naiv eram la vremea mea,
Copil fiind, așa cum mi-a fost dat,
Sub poale de Carpați, în micul sat
Ce-atât de mare,-atunci, mi se părea (!)…
Priveam,
S-au întrebat creștinii cei mai buni
Precum și ăi de-s numai botezați,
De ce după atâtea rugăciuni
De Tată nicidecum nu-s ascultați (?!)
S-au încercat mătănii, acatiste,
Și lumânări s-au ars