Lui nea Iancu Caragiale

Chiar dacă anii trec agale Și-n raiuri ochii și-a deschis, La fel și azi, prin ce a scris, E viu nea Iancu Caragiale ; Îl regăsim în mod burlesc, Cu-același zâmbet ceas de ceas, “La Moși”,”La poștă”, la taifas, Unde-i “Boborul” românesc, În vreo “Fifină” , “Marghioală”, Sau în vreun Rică, Pristanda, La vreo “Pastramă trufanda” De pe “La hanul lui Mânjeoală”, În cei de-și vând, simandicoși, Un Farfuridi, orator, Un Dandanache, luptător, “Parlamentarele gogoși”, În “mizerabili”, “moftangii”, “Bampiri, corupți, bibici, mișei” Împiedicându-ne de ei Aproape-n fiecare zi… Și-apoi, “rezon !”, aproape toți Ce-avem “famelie” o știm, Un “Domnul Goe”-l regăsim Printre copii, printre nepoți ! Iar când vedem, nu e bizar, Ca-n Franța, Anglia, faliți Cu vile, bani și…nemunciți, C-ar fi ceva…”curat murdar” !... Dar venerabilu-i etern Și “admirabil” și “sublim”, Cu-o vorbă ce-o tot auzim : De unde bani ? De la guvern !... Și chiar de a umblat haihui, La Haimanale fi’nd născut ! Jupânu’ Iancu, din trecut, A fost și e la locul lui, Că de-aia azi mă-ntreb și-oftez, Privind ce fac “mișeii”-n stat, Și nu-s…nici vorbă, turmentat ! Cu cine oare-am să votez ?! Valeriu Cercel