Bătrânul Moș Crăciun

Aș fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte, Pe când eram copil în satul dintre vii Și nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte, Că Moșul cel iubit e-un basm pentru copii, Și nici chiar prin liceu, chiar și la facultate, Colegi la care eu, franc, nu m-am așteptat, Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate, Că Moșul nu există și nici n-a existat, Dar n-am crezut atunci și n-am să cred vreodat’, Când pruncul ce-a adus iubirea între noi, A fost, la Bethlehem, cu daruri așteptat De oameni înțelepți și nu de maimuțoi, Așa că mă gândesc, acum, la anii mei Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta, Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoței Că “Moșul” care-l știu nicicum n-ar exista… De-aceea, când pe brazi steluțe se coboară, Copilul de demult, din satul dintre vii, Privind nepoții azi, e sigur c-o s-apară Bătrânul Moș Crăciun, cu daruri la copii… Iar voi ce-ați mai nega, de răi și urâcioși Ce-ntr-una clevetiți că “Moșu”-i basm curat, Vă rog, pe cinstea mea, fiți oameni serioși ! Pe Moș Crăciun îl știți că este-adevărat… E drept, bătrânul “Moș”, care odinioară Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat, Cu barbă, nasul roș’, cu reni la sănioară, Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat, E tuns, chiar mai mereu, și-i zilnic bărbierit, De sac a și uitat, cu VISA-n portofel, Iar nasu’, v-o spun eu, mă mir cum n-ați ghicit ! E roșu câteodat’, de la un păhărel, Și când o ia la mers, ca un arac de viță E zvelt, nu-i cocoșat, și-atâta-i de vioi… Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiță, Dar asta…ce să mai !...rămâne între noi… Valeriu Cercel