Silviu Somesanu

Doruri strânse-n cerc, ispite, Umbra deghizată-n trup Tot mereu îmi poartă urma, Din înalt să nu mă rup. Se dezlănțuie mirajul, Sparg zăgazuri și încerc Să prind stelele cu mâna - Care au

Se împerecheau zilele cu nopțile pe asfalt; dedesubt, pământul își apleca urechea, universul conversa cu stelele și nu se înțelegeau asupra anatomiei lor în care dorea să intervină cu

Cred că-s netezite cărările care duc în fața magicului, mă luminez de bucuria nașterii, pruncul crește în mine și-n cer. O stea cu nimb călătorește odată cu craii purtători de daruri și

Atât de multe există în spatele vederii încât căutarea nu are leac. Aflat sub ochiul cunoașterii gândul se-mbracă-n cuvinte cu scântei de lumină, de se nasc vise întrupate fără puterea de

Rotundul cuprins de dragoste în inimă îl păstrez închis în hotare de pământ și ape din care dușmanii doresc să rupă, e o țară care se vrea întreagă. Cum slobozită din gură de rai am

Când suferința nu prinde durerea se purifică am simțit bucurii zidite și înalte primind înțelepciunea din logosul naturii tăcut, răscolind prin istorii neființa cât nu știu să

La o vioară de sticlă lumina vibrează pe corzi, în sunetele-i coapte plutesc liniile curbe și moi ale gâtului. Femeia-și revarsă lăuntricul sonor de mă credeam norul ei de cuvinte, poemul

Îngenuu cuprins de emoție scapă o lacrimă de bucurie pe gânduri, Imbolduri prin semne surprinse trecute prin cercul de lumină. Columne de piatră să ridice, cerul să-l sprijine pe altare

Am descins într-o lume care se consumă pe sine, formată din supermarketuri și moluri colonizate de cumpărători de falsuri în care mi-am pierdut identitatea cum caii săbatici ai deltei. Plouă

În cine se mută lumina, o inimă în piatră neatinsă de ape băute de curcubeu? În cine încărunțește cuvântul așteaptând să-i spun ultimul gând mai presus de mine? Dincolo de toate dimineața

Înmiresmate, femeile respiră aerul unor viori aprinse de dor un arcuș vibrează. Din sunete ascunse-n interior se compun armoniile pe corzi, de te cheamă să-ți împlinești visul, urcă

Cuvântul pe care-l recunoaște inima regele ei încoronat când gândul își încearcă propria putere de convingere alunecă în mierea rostirii. Chemătoarele priviri îmbracă lăuntricul ros de

Ce-n frunte ți-e scris totul se va întâmpla, nimic nu va mai rămâne în afara unui drum ocolit, pe unde să cauți norocul. Nesfârșitul prin care se cerne timpul fără să-i asculți

Unde gândul nu ajunge întunericul se naște. Sunete arse de sete se cuprind în sfera plăcerii, pleacă în cântec izvorul, împlinind conștiința pe sine mai mult decât trebuie. Grija care mă

Înțepată răcoarea vinului, rouă pe buze absoarbe lumina din struguri. În dulceața cuvântului rostit clatină culoarea amiezii cu mirosul viei tainic. Înrobind rodul copt, mulți îl

Dincolo de vertebrele drumului de fier lumina se mută mai repede, trenul galben livid aleargă înspre moarte, îi lasă o dâră de fum sub nas. Parte din tine să fiu aș putea, unde acest drum al

E noaptea în care se miră stelele care respiră lumină deasupra de umbroasele nepătrunse în care locuiește întunericul. Fără să se clintească timpul când oamenii capătă aripi, cerul privește

Peste malul vorbirii un pod de cuvinte Vindecă golul din înțelesul rămas Unde umbra urme nu lasă Și uitarea chiar timpul trecut îl ucide. Deschid ochiul prin scorburi de ceață Unde piramide

Seceta din cuvinte înțelesul îl rupe, întrerupe urcușul literei fierbinți, trupul ei moare. Sufletul îi respiră căutarea la înaltele porți unde poemele dorm descântate în ierburi. Lumina din

Râul își pune soare-n priviri, pătrunde lumina ca pe o taină, și curge supus timpului nestăvilit până ce piatra capătă lustru. Nori sângerând printre fulgere cu șerpi cosmici în plete respiră

Dacă m-aș duce să intru într-o inimă Și să rămân o viață sedus, Ca o piatră căzută din cer pe la apus, N-aș mai ști ce vise m-animă. Dacă m-aș duce să locuiesc în cuvinte Și să rămân de