Piatră-n drum, în suflet piatră,
Numai știu de-i calea dreaptă,
Focul nu mai arde-n vatră
Și să urc n-am nicio treaptă
Zidurile-n trup de casă
Sunt clădite numa-n piatră,
Câinii lunii nu mă
Singură,
se bucura
dând ocol lacului
cu pașii un pic săltați.
Undeva
printre sălciile despletite în ape
și mai în depărtare nuferii galbeni,
lasă un zâmbet, le răspunde cu
Nu are drum spre tunelul de întuneric,
cu ondulații ritmice ale mușchilor,
șarpele caută căldura în uscăciunea
pământului casă.
Norii cerului se rup și transpiră
aerul cețos cu ploi mărunte
mă întreb de ce survine teama
când cuvintele și ochii
lipsesc din peisaj
înțeleg cum totul se descompune
și luna cade la picioare
tăvălindu-se prin praf
nu mi-e teamă să iubesc, mi-e teamă
deosebit ar fi un cântec
uns pe clape la pian
și-n care cer aș fi
dacă totul s-ar întâmpla
câtă bucurie s-ar strânge-n frunzele
din care absorb clorofila
în genunchi pe ramurile
pe strada mea
trec femeile singure
se opresc și caută cu ochii ceva
bărbații nu se mai plimbă stau în bodegi
vântul se agită stingher
nu se știe rostul timpului
numai eu
n-am nici o
Golul dintre punctele de convergență
dispare
printr-o linie care le unește.
Fruntea încrețită, săpată de gânduri,
și cântecul greierilor din urechi
ne sporesc nesiguranța.
În aer vântul
poți să plângi
în golul meu cazi ca o piatră
ești mai greu decât pot duce și mai ușor decât pot iubi
nu ai nimic mai mult decât mine
și eu mă prăpădesc de frig
zbaterea provine din ancestrale
nerăbdător voi veni să admir cum arzi în trup
vorbele ți se topesc între buzele mov
mă tem c-ai să mă rupi între coapse
și apoi mă alungi
pentru că nu mă avantajează statura și ochii
Stă mai mult decât trebuie în propria groapă
pe dunga orizontului
se duce târâș prin iarba fiarelor uscată
de la început e șarpele care se urcă-n pom
sunetul clapei pianului în dezacord cu
Risipit în mersul lucrurilor, când m-am luminat
toate gândurile mi le-am ordonat,
până la tine să ajungă deplinul
și n-a ajuns.
Apoi m-am convins
că nimic nu poate fi oprit,
totul se reia de
Când mă voi întrupa-n altceva, gândurile-s uitate,
oamenii nu vor ști dacă am trecut pe străzi,
clădiri ruginite căzute-n ruină
o să le mângâie cerul.
În serile de trăire când se retrage
Pastrama-i bună, vinul mai asprit
La cramă obloanele-s deschise,
Aici băut-am tot mai multe vise
Din noapte-n zi și ciclul nu-i oprit.
Vine jupânița cu clătite,
Bat în geam raze de soare,
disprețul golului dintre stâlpii de susținere
invăluie ademenitor păienjenișul ochilor
trecere riscantă prin caruselul naturii
fruntea săpată de tălpi adâncea tăceri
greieii cântând în urechi
de pe acoperiș
un stol de păsări cântăreau cerul
cu aripile întinse
altele făceau acrobație pe sârmă
priveau oamenii și străzile cum se pierd
din neglijență în neant
cum toată arhitectura
Inima mea să iubească
nu-i potrivită,
chiar de va iubi
se va umple cu iluzii
fără folos.
Când năpădit de dorințe
erupe din interior instinctul
m-am inițiat,
mâinile au înflorit bucurie
dar
noaptea în care locuiesc
pereții peșterii strigă
din cenușiu și negru
fac tunel prin rocă
am ochii întorși
vizionari prin spațiu
lumina rămâne aceeași
în miezul ei impulsiv
se schimbă
în miez cuvintele învelesc gânduri
cântecul prefigurat de sunetele pianului
alunecă pe suflet
o stea buimacă dintr-o galaxie
mă crede neștiutor
în vis clipa se dilată pervers
se dezbracă
Ai coborât prin mine,
în gânduri odihnea îndoiala
Cuvântătorul
noi beam vorbele cu vin,
între noi cine a rămas?
S-a încins focu-n țesuturi...
ard flăcări în inimi,
nu le vede decât
prin întuneric
sapăm un tunel,
învingătorule,
noi străpungem timpul,
vântul instigă
rupe copacii bătrâni
amprenta de neputință moare
și nu ne oblojește
nimeni
pe rănile care ne
Numai păsări să știu
zborului din piatră.
Ori porți
ce-mi deschid eul.
Să simt grăuntele din pământ
nespus încolțitul,
geamănul vieții
în palmă,
să mă numesc
prietenul lui
din
Zidit în coloanele dintre anotimpuri,
mă succed odată cu ele pănă la ultimul
care nu se mai termină.
Vin stelele cu nopțile albe ale nordului,
nu mai știu în care dintre lumi mă
Nu-mi pretinde ce nimeni n-a pretins,
să locuiesc într-un munte de sare
la care vin caprele negre și cerbii.
vin și femei să culeagă afine
cu ochii îmbrăcați în tandrețe.
Plouă prin așteptări cu
Se nărăvise vântul peste poetice șoptiri sub clar de lună,
pârâul se strecura șipotind printre tufișuri.
În serile târzii întins pe căpițe de fân
denumeam cu ea stelele după bunul plac
nu le
