Poezie

Zidit în coloane

1 min lectură·3 septembrie 2012

Mediu

Zidit în coloanele dintre anotimpuri,

mă succed odată cu ele pănă la ultimul

care nu se mai termină.

Vin stelele cu nopțile albe ale nordului,

nu mai știu în care dintre lumi mă aflu.

Cineva-mi scrie pe coloane numele tău,

tu urci prin ele într-o pasăre de piatră

pînă pe capiteliu, sub bolți,

unde te aștept să deschidem calendarul

zilelor de trecere spre astăzi.

În cărțile mele ești scrisă și nu te pot descifra

mai mult decât într-un tunel

unde stă încrustat în bazalt miracolul

prin care ai venit afișând un surâs

înghețat pe fețe de statui.

Pe fiecare treaptă păzește un leu,

scara se-nalță deasupra de nori,

pănă la nivelul când zilele se contopesc

cu anii lumină bântuiți de vânturi.

Caut scări de stele, să cobori,

înzidit privesc cerul

de unde inima-mi de piatră

spune să nu te mai întorci

și reci coloanele se aburesc de lacrimi.

001.607

Silviu Somesanu. “Zidit în coloane.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14013615/zidit-in-coloane

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.