Poezie
Cu sărutul pe stâlpi
ref.
1 min lectură·
Mediu
Cum trec prin cuvinte cărări foșnitoare
nu ostenește bucuria,
singurătatea fuge în cutele nopții,
tristețile se acoperă cu uitare.
Cad umbre șerpuite din oglinzi,
capătă trup și-i dau glas luminii,
nopții din pietre să-i cânt
psalmi prin cuvintele Lui.
De unde te vei pătrunde și tu
de mierea din miezul vâscos
ce sufletul va face să lunece,
nimicul din noi în pustiu.
Tot strig la ce nu pot să văd,
se înlănțuie tăcerea de pot s-o ating
prin semne ce-mi faci dintr-o umbră,
să trec peste ape străine pe un pod de gheață.
Iubirea mea nu vrea să știe,
mereu la tine se-ntoarce,
unde lumina e-n poartă zidită
cu sărutul pe stâlpi.
001687
0