silviu dachin

Și nimeni vorbind despre noi Nu ne-am mai căutat întrebările, Nu am căzut de acord asupra punctelor cardinale, Atât că ni s-au deschis aripile și nu ne mai temem De zbor Așa cum nu se tem

Cand stinse luminile imi curg in palme frunze Si trecand prin fatarnice umbrele picuri gri Imi prefac suflarea padure de gheata De teama sa nu rup firava panza de paianjen Tacerea, Rup cu

Dreptatea absoluta nu e altceva decat parerea lui Dumnezeu.

\"... ce spui?\"- m-a intrebat in miez de noapte petala florii de calda mirare;. Cocorii inghiteau in joaca lor Nori negri si albi, Se nasteau lumini peste viata astrilor Cuminte

Crucea de pe Golgota e ura noastra fata de dragostea pe care nu am inteles-o niciodata. Crucea de pe Golgota, dragostea lui Dumnezeu fata de cei care au ales sa nu creada jertfa de pe

Atunci cand taci Mi se usuca stelele pe pleoape Ca intr-o intamplare rupta din destinele Ingerilor ridicati peste vreme, Atata doar ca in masura In care lor le-a fost turnata

Ne-au adormit stelele in poala De atatea verzi si albe si tacute si ale noastre Ca niste copilasi inca nenascuti raului, Inca imi razi in tampla dreapta Tineretea hotar si scranciob Ca si cand

Toata ziua am cautat sa imi ucid visele. Toata noaptea nu am dormit de teama ca mi-au murit visele. Dimineata, m-am hotarat sa fiu mereu, voi vrea sau nu, visator.

de toate vom in asta noapte! \"Hai sa gandim ceva mai non-oniric, mai aproape de baltoacele etice asanate virtual cu ontologie vorbita in soapte de sfinti, sa ne schingiuim

Ne ploua noaptea cu intrebari Si tare ne mai temem apoi de inevitabila dimineata. \"Aduna-ti cioburile in poala Ca acus vine stropul de ploaie Si se vor decolora , si e pacat de ele...,

Lasa-ti comoara ta de dor printre frunze aiurea sa zboare, Visele toate da-le florilor cazute printre fire de iarba, Izvorul tacerii tale albastre pamantului, cu sete sa-l soarba Iar glasul

Pe cerul meu Luceafarul e intotdeauna cum te uiti in dreapta, sus, Mai mult spre rasarit si visare decat spre aducere aminte si apus; A crescut acolo fara sa stie cum sunt eu, cuminte, rau, L-am

prins intre secunde striga timpul, ma striga pe mine de viu si de uimire ma striga ca o roata, alb, sa-mi rotuie cuminti fel de fel de ganduri colturi naruind peste destine degeabaluire

atunci cand oamenii nu au mai stiut sa se iubeasca unii pe altii, au alcatuit codul bunelor maniere civilizate pentru ca sederea laolalta sa le fie suportabila

asezat pe buturuga asta sculptata de soaptele fugitilor de-acasa astept sarutul toamnei aducator de roade si moarte prin frunze, petale roind in plans de paseri calatoare saruta bocancul scaldat

am incercat sa asez raspunsurile mele raze in cateva izvoare pe sub frunzele argintate din oaze, ramana veci nisipul dator pietrelor tacute, zambetele si lacrimile numai de tine, de mine

un om coborand de pe ramuri in lungimea si fara de mila trotuarelor, liniste aramie radiind dorul padurilor pe talpile aproapelui lor de altfel atat de grabit, sunt frunza, Doamne,

un fel de ciucuri mi-au crescut pe gene, cu galben frig si-o veche hibernare, e toamna asta prea hotaratoare si prea mi-s radacinile perene. prin frunze bate-un vant care ma doare aducator

mi-au crescut pe gene fluturi cat secundele noptilor tale albastre, am ramas coama de cal printre degetele rasfirate prin ceruri pecetile toamnei se aduna din nori si canta disperari cu flori

stări de fapt așezate perfect pe felia de pâine unsă într-o dimineață de bunica; așa îmi aduc aminte că a început cântecul hăbăucului care mai târziu a iubit viața până-ntr-acolo că s-a urcat

mine-le crutat de mine, protocol, in cesti turnat compromisul val dupa val pana cand pe fata, piatra sculptata in piatra, apar izvoare in locul parasit adineaori de ochii urmarind pe

viata mea, masina pusa intre acolade, amor matematic peste scoici departe de orice mare, maine plec spre parcarea vremurilor in care paranteze mari, mici, calculele intra in