Poezie
sufletului nostru
1 min lectură·
Mediu
Lasa-ti comoara ta de dor printre frunze aiurea sa zboare,
Visele toate da-le florilor cazute printre fire de iarba,
Izvorul tacerii tale albastre pamantului, cu sete sa-l soarba
Iar glasul prefa-ti-l cant prin padurea uitata de noi si de soare.
Aseaza-ti mana capatai sub fiecare binecuvantata brazda
Taiata adanc si cuminte in carnea pamantului,
Incredinteaza-ti pasarile calatoare departarii si vantului,
Norilor cenusii ochii tai sa le fie oglinda si zambet si gazda.
Daruieste-te pana cand dincolo cu trecerea si vremurile vei fi una,
Pana cand o mana de lacrimi iti va saruta obrajii a fericire,
Pana cand sufletul liniste va deveni prin greaua desfrunzire,
Pana cand astazi te voi iubi la fel de mult intotdeauna...
Si roaga-ma apoi cantand ca nu ti-e infinitul si departele greu
Daca ploaia din toamna, si ploaia, si toamna, ...si ploaia, ...sunt eu.
001660
0