Silvia Goteanschii

Marius, mă bucur că ai văzut în exprimarea mea acel ceva poetic, te citesc și eu cu plăcere.
Răzvan, arderea are nevoie de aceste cadavre vii așa dezgustătoare cum sunt nu pentru sonoritate, ci pentru existența ideii. Mă bucur că ai trecut peste versul cu pricina și ai văzut iubitul lichid, cdelelalte ipostaze se vor descoperi de cititori cu siguranță. te aștept de fiecare dată.

Lumea mă crede nebună - nebunia este firea poetului, probabil , nu contează unghiul sau intensitatea. Șarpele tău vine cu un sâsâit apocaliptic să încolăcească câteva inimi din camera neagră.
Admir uitarea albă, care te poate face fericit. O uitare neagră ar distruge un caracter, sau o mulțime de carctere aliate.
Încerc să poposesc sub mantie. Călătoare prin poezie te-am găsit suspendată.
Sufletul din ramă are gust de poem, poemul are gust de sânge. sângele lasă urme, rămâne doar o fotografie...

în atmosfera toxică și lipsită de oxigen, te pot strânge în brațe fără să mă vezi, pot muri la intersecțiile dintre tine și pielea mea - o luptă între semtimentul de dragoste împăcat, calm și celălaltul, pasionant și ucigător.

Marea Azov ar putea curăța netrebnicia. Dragostea ar urma cursul firesc. Femeia nu se va mulțumi niciodată. Pacea nu se va regăsi niciodată în sufletul ei. Doar dacă va simți pierderea....

Ce tandră poate fi o femeie!
Ce deosebit se pot exprima niște sentimente care sunt atât de complicate ca tematică. Îmi place suportul, fac și legătura între idei. Adamii noștri vor cunoaște tandrețea în fecare existență, atâta timp cît coastele lor vor mai putea elibera \"femeia\".
cu sinceră apreciere, Silvia

Fetița din fiecare femeie care scrie despre sine și despre lumea pe care o simte se va regăsi cu siguranță în fiecare cititoare, în același tipar, în același model, cu același început și același sfârșit.

Păpușa care pare a fi rusească vrea să iasă din copertă, ca să împartă puțin din sinle său și păpușilor înrudite prin cuvânt.

O păpușa ca aceasta poate muri, dar poate și renaște. Mai luminos, cu o strălucire de soare în iris și o (re) manifestare a stării de a exista frumos.

un poem nostalgic, un poem sensibil, parcă ar fi un aparat de măsurat timpul, trăit în episoade de melancolie și neliniște sufletească

A doua strofă mi se pare deosebită: mai ții minte noaptea în care mi-ai spus
bine-ai venit acasă
copilă
s-au dărâmat în sângele meu toți munții sub care dormeai
ți-am crezut buzele mâinile părul culoarea din iriși

de fiecare dată, cu sinceră apreciere a talentului tău de a simți CUVÂNTUL

Carmen, poezia este de o sensibilitate și finețe aparte, îmi plac mult lianele care cresc zilnic din tine, anotimpul care depune zăbrele, mia aceea de îngeri care, poate, caracterizează starea ta de spirit și finalul care te înclină spre meditație. Eu îl văd templu în care se închină poezia întreagă.

referitor la titlu, poate ar trebui să fie mai scurt, cu scopul de a da strălucire absolută textului, de exemplu: \"Gratii\"

cu sinceritate

pentru că gândul poate vedea ce nu va vedea niciodată ochiul, orbul e mai bogat uneori în imagini decât un văzător fără cuget, fără impresie, fără bucurie interioară - așa realizează imaginea
din zgomotul de afară / respiră împăcare
și totuși e mult prea mult pentru el
și mult prea puțin pentru noi

aici gândul e salvator, gândul care te aduce la mal
cu plăcerea lecturii, Silvia

în comă, într-un loc sinistru
s-a pierdut un leu \"amar\"
se trezește domn ministru
și îl pune-......n buzunar

Acolo unde oamenii au forma fericirii, este un vers care ar atinge orice inima de poet ajuns în poemul tău.
Călătoria pe tărâmul ideal ar fi o trecere perfectă dacă omul și-ar putea învinge frica de necunoscut, chiar dacă acest incognito se anunță a fi sublim, noi mai avem nevoie de o viață.
Viața de apoi apare ca o răscruce, acolo se va modela femeia perfectă, acolo unde durerea va fi ireală.
cu respect

Laurențiu, \"ultima frunză din cercul de aur\" are un aer de poveste, un farmec aparte și o metaforă bogată.
remarc: pântecul ei părea o colibă a unchiului tom / templu al furnicilor albastre / buzele îmi deveniseră o pasăre răstignită / cerul s-a unduit o clipă la picioarele noastre
cu admiratie

Un poem al retragerii în lumea sinelui, conductor al existenței de la A la Z,
metodă, O POEZIE PROCEDEU de filtrare a evoluției, tranformării și cunoașterii personale - suntem isteți.
asta au simțit-o chiar zeii pe barba lor.
Un poem pe care îl admir pentru înțelepciune și demonstrarea exactă a adevărului bine cunoscut, dar neacceptat subiectiv.

Când simt cum se pune deasupra mea o placă la sicriu,
Claustrofobia e o glumă - aceaste versuri aglomerează în sine sensul poeziei
Întrevăd și liantul dintre alcool și rata ipotecară a sufletului. Ca la toată lumea - placa sicriului face parte din ultima eșalonare. Măcar beția să se bucure de viață!

Parfuma cu brumă Dunărea albastră, Tunarule, m-am îndrăgostit de acest vers să știi. Eu nu te pot stelutza, dar poezia aceasta merită. Îmi place rima, e o slăbiciune, îndeosebi, cea doldora de metaforă elegantă.
Felicitări!

Petre, de unde ai luat chestia cu orgia. Timpul e desigur binevenit, și noaptea de dragoste... Mai treci

3D, punct ochit, lumea care ne locuiește. Semnul tău mă bucură.

Andrada, este dragoste consumată până la utima picătură. Șiu și eu, ai simțit bine, un film al trăirilor interioare, derulat temporal. Multumesc

Atunci când întrebătorul nu întreabă nimic, ci simte aerul cald din cealaltă viață, salamandra nu este protectoare, salamandra târăște sufletul prin cele mai întunecate locuri. Într-o viitoare reîncarnare neiubitul suflet în orice chip, în orice făptură va reîncepe marea creație, căci destinul se schimbă la fiecare naștere și necătând la aceasta, schimbarea nu va atinge oricum CHEMAREA TEANCURILOR DE PAGINI. În fața morții nimic nu te mai bucură și realitatea va depăși momentul trecerii în care va rămâne istoria unui suflet și a caracterelor care l-au modelat. Până la ultimul punct al existenței, fiecare ființă trăiește în interior, în subconștient momentul viitor al morții, aceste sentimente având, cu siguranță, finalitate și materializare.

Aș vrea să nu mă mai doară
inima ta - uniunea sufletelor îndrăgostite, sentimentul obiectului adorat este și al tău, durere sau bucurie, viață sau neființă

mă voi așterne să scriu
cele o mie de lucruri
despre tine - absolutizarea ființei iubite, dragostea poate descoperi frumusețile cuvântului, cuvântul poate naște astfel de poezii de dragoste

apoi voi trage ușor pământul
deasupra mea
și mă voi odihni - dorința de a lăsa în eternitate ecoul acestei nemăsurate iubiri, care, odată realizată, poate oferi poetului odihna și împăcarea

Legendele vor vorbi până târziu
despre străinul stins
de apele liniștii tale - cuvântul se tranformă în memoriu, timpul și ireversibilitatea lui vor înstrăina imaginea îndrăgostitului înflăcărat și aprins, rămânând doar pacea liniștii

Tu ai cunoscut liniștea din adâncul fluviului
tu mă chemi să privim
apa și iarba din zare
spunându-mi că peștii sunt
cele mai pure ființe de pe pământ
fiindcă nu se înmulțesc din păcat finalul are un efect poetic substanțial. În lumea curată a peștilor nu este loc pentru noi, muritorii nu vor putea niciodată atinge puritatea pe pământ, poate doar a sulfetului, dacă un mag îi va preface în pește sau dorința renașterii îâi va găsi creatorul într-un ocean.
cu drag

Plecare de toamnă, o poezie pe care trebuie să o citești cu voce tare pentru ai simți cântecul.
în ultima ploaie sunetele devin ecouri îndepărtate
niciun om care să asculte pic pic pic
difuz și albastru
pic
mâna nu-mi devine palmă nu salvează nimic - omul se ascunde în carapacea lui, nu asistă la devenirea momentului zero, nici în sens senzorial și nici auditiv;
ultimul vers din această strofă se referă, bănuiesc, la neputința omului de a opri schimbarea naturală a anotimpului, neputința de a rămâne într-o toamnă eternă, omul cu mână și palmă nu are puteri supranaturale

ultimul cântec
pic pic pic
trecut știut prefăcut zero
nimic

se șterge tot
în ultima ploaie nici noi nu mai suntem - noi nu mai suntem toamnă, noi vom fi iarnă, apoi vom fi primăvară și... Ajungerea în punctul nul, contopirea cu punctul inițial, începutul și sfârșitul anotimpului formând un întreg efemer și reversibil în dependență de trecerea timpului
frumos poem

am atins întrebarea sângerândă
și lumina s-a vărsat pe trepte
ca un diluviu prezența ta a umplut spațiul
sau poate locul fiecăruia e ființa sa în expansiune
gata să umple de abur - poemul revărsării în trepte a luminii, extinderea puterii dumnezeiești în umanitate, cu prețul sângelui, se va învinge deznădejdea

ne tăiem unghiile
le strângem împreună și privim
sub jetul de apă
nicio moarte nu-i mai durabilă decât lumina din falduri
după oprirea în loc - dorința de curățare sufletească prin apa învierii, moartea fiind doar o punte de trecere existențială într-un alt nivel paradisiac

numele tău mi-a prelins licoarea pentru orbi
ne înclinăm în fața lucrurilor
în care au rămas mâinile celor prinși de întuneric - credința este în stare numai prin numele său să dăruiască popoarelor vindecarea, \"fericiți sunt cei care vor veni cu mine\", și mâinile prinse în întuneric ar putea pretinde și obține iertarea
cu adevărat un poem plăcut