Scrisoare din toamnă

un poem nostalgic, un poem sensibil, parcă ar fi un aparat de măsurat timpul, trăit în episoade de melancolie și neliniște sufletească

A doua strofă mi se pare deosebită: mai ții minte noaptea în care mi-ai spus
bine-ai venit acasă
copilă
s-au dărâmat în sângele meu toți munții sub care dormeai
ți-am crezut buzele mâinile părul culoarea din iriși

de fiecare dată, cu sinceră apreciere a talentului tău de a simți CUVÂNTUL

Adriana, iau din versurile tale în semn de amintire: \"era iarnă era iarnă atunci miroseam a tren personal și a ger tăcerea pocnea cum lemnul în măruntaiele sobei săpam amândouă tunelul se îngusta către mijloc era mai întuneric decât în pântecul tău
Doamne lasă-mă să o nasc eu acum de prea multă vreme așteaptă
și ne iartă nouă greșelile noastre cum și noi
vom ierta…\" ...cu gândul la cea pe care n-o mai pot îmbrățișa, astăzi era ziua ei.
Dar toată poezia merită remarcată, e reușită, mișcă sufletul prin legătura sentimentală evidențiată atât de clar în versurile acestea: \"în astfel de toamne mi te strângi înlăuntru
spirală
tăcerii
trecutul rămâne sub praguri abia mai e loc pentru mâine
aprind depărtările să fie lumină să îmi dezghețe
glasul\" Mulțumesc celui ce te-a inspirat!

Toamna a luat în stăpânire totul, s-a așezat apăsător în tine, ca o cruce pe umeri.
Acasă este locul copilăriei, al mamei ce dărâmă cu afecțiunea filială munții și conferă un echilibru sufletesc, un “echinocțiu” de stări și emoții egale.
Emoționantă poezie ! Felicitări !

vorba lui Beniuc...\"sunt mar de langa drum\"...:)
ma bucur ca ati gasit aici versuri pe care sa le luati cu voi - chiar de ele pornesc dintr-o experienta strict personala. cu atat mai bine, chiar.

multumiri.