ard

Remarcabilă imaginație, metafora trecerii cu gustul de dragoste și miros de fum, ai o simbolistică a cuvântului venit din trăire, neartificial, neconfecționat. Mi-a plăcut exprimarea ta poetică mai ales aici în inima textului: din unu doi se face strâmt decolorat ca cerul
în care păsările cârd ne adorm în sănii
am recunoscut linia luminoasă la primul popas

apropierea celor două guri au luat
forma gutuiului bătrân din curtea poetului
necunoscut de zodii
ultima respirație a eliberat un cărbune. Multă inspirație!

Arzi și din cenușa ta se nasc “un zeu plângăreț și temuta vrăjitoare”.
“Sufletul ți s-a despicat” și în el au intrat “arderile de ape” ce au luat înfățișarea lichidă a iubitului.
Nu m-am împăcat cu expresia :
“am cunoscut amorul cadavrelor vii”, mintea a refuzat să-și imagineze o iubire între cadavre vii, căci are sonorități imunde.

Marius, mă bucur că ai văzut în exprimarea mea acel ceva poetic, te citesc și eu cu plăcere.
Răzvan, arderea are nevoie de aceste cadavre vii așa dezgustătoare cum sunt nu pentru sonoritate, ci pentru existența ideii. Mă bucur că ai trecut peste versul cu pricina și ai văzut iubitul lichid, cdelelalte ipostaze se vor descoperi de cititori cu siguranță. te aștept de fiecare dată.

poemul acesta este o piatra rara si trebuie remarcat.
strofa edificatoare: \"apropierea celor două guri au luat/ forma gutuiului bătrân\"/...\"ultima respirație a eliberat un cărbune\" care implineste actul mortii
foarte frumos!

eu nu vad decat o vasta si plictisitoare descriere. retin\"lumina mă împarte nopților\" . cu stima, andrei

Da, aici e totul natural, născut din propria ființă și trăire. Nu e nimic forțat, totul curge și se lipește perfect. Nu vreau să citez. Trăirea iese la suprafața poemului.

El-Sim, îți mulțumesc de semn. Arderea ființei la început și sfârșit nu se va schimba niciodată, iadul e aici pe pământ, așa cum aici este și raiul,
la început - eram frumoasă și dreaptă
ca un dulap cu cărți aurii
undeva pe la mijloc - apropierea celor două guri au luat
forma gutuiului bătrân
la sfârșit - trosc

ești binevenită în pagina mea

Tiberiu, plictiseala are leac. Dar, totuși, nu mai citi plictiseli, nu fac bine la inimă. Nu asta era intenția mea. Veselie poat găsești la circ sau îți pot recomanda un site cu bancuri.
Cu stimă, Silvia

Liviu, probabil, perfecțiunea este departe de mine, însă aproape sunteți voi, cei care îmi înțelegeți poezia.
Te aștept mereu

Ce bine-i cand ne putem ascunde in spatele cuvintelor.Acest cuvant inseamna ceva, aici e o eroare de nastere.Si nimeni nu greseste si toti putem fi genii.Doar bietul NICHITA credea ,absurd, ca poezie adevarata e cea pe care o retii chiar fara sa vrei si, mai ales, cea pe care ti-ai dori sa fi scris-o tu.Oare ajunge un vagon de lecitina pentru a retine un vers ?

Mare adevăr spui tu Abel Florian, în poezie nimeni nu greșește, toți putem fi genii. Nu e important să reții versul, ci să vrei să te întorci în el. Multumesc de atentie.

eram frumoasă și dreaptă
ca un dulap cu cărți aurii
imi place constientizarea faptului ca esti frumoasa, ca de altfel si comparatia, pe care o gasesc inedita si cu spirit erudit:) apoi:forma gutuiului bătrân din curtea poetului, pana la urma orice poet are un gutui in curte,nu? ma gandesc ce tocmai gutui, sigur te-ai gandit la fructe in primul rand>
mcm

gutuiul are o aromă incomparabilă cu a altui fruct, gutuiul poetizat are menirea de închide drumul existenței prin forma lui, trupul înainte de moarte se strânge, se micșorează, se pregătește de amorțire. Gutuiul este un mod de reliefare a acestor factori, poetul fiind gata de a merge în întâmpinarea necunoscutului. MCM, ai lăsat un comentariu spe4cial, multumesc.