Alcoolica

Când simt cum se pune deasupra mea o placă la sicriu,
Claustrofobia e o glumă - aceaste versuri aglomerează în sine sensul poeziei
Întrevăd și liantul dintre alcool și rata ipotecară a sufletului. Ca la toată lumea - placa sicriului face parte din ultima eșalonare. Măcar beția să se bucure de viață!

Titlul \"Alcoolica\" spune deja de acel prea mult în sine, de acel surplus, cand e doar o fină linie între mult și prea mult, între \"pilire\" și beție. Apreciez observația ta, oricum, meditând asupra ei.

Totul bun și atent. Microdureri alergând cu repeziciune prin tot sufletul/trupul. Dacă nu ești atent ai putea crede că e beție. Sau aburi de alcool. Patologii de împrumut, urbane, sofisticate, autoanaliză dusă pe culmile dezmierdării unui sine debusolat. Hm. Dă de gândit.
Poezia contemporană se alintă torturând(u-se).

În ceea ce privește forma: dk ar lipsi \"sicriu\", cred că totul ar deveni mai intens, în ciuda subtilității:

Sunt ipoteca tuturor tensiunilor dintre, de lângă, din jur, de prin,
zăbrele.
Zgomotul metalului se arcuiește sumbru.

Când simt cum se pune deasupra mea o placă,
Claustrofobia e o glumă.

Pentru că stelele sunt mai întunecate,
așa se-ntâmplă viața pe terenul meu.

Pierd mereu clipa desfundată de sine
În sticla cu alcoolice dezmierdate de limbă.
Plătesc rate sufletului meu,
Iubiri și neiubiri. Ca toată lumea.

Chiar dacă doare, mă îmbăt pe viață!



Ia-l ca pe un exercițiu de admirație la Alcoolice:

Stay sober!:)
Keep it cool.

mai intai felicitari pt carte.
mi-a placut sunt ipoteca tuturor..., de ce nu,...lucrurilor, apoi cea mai alcoolica bautura, viata, care desi face rau, arde, ucide, continui sa o bei, constienta sau nu de urmarile nefaste pe care le aduce.
te pup
mcm