silvia caloianu

heeei neosireno tocmai aici ți-ai găsit să eșuezi în poemul acesta de gheață unde vezi tu aici plantații de antibiotice unde vezi în altă viață și eu îmi etajam fulgii printre coaste îmi

iar am căzut în propriul marsupiu heeeeei* îmi permit luxul mă plictisesc iar citesc nu ce vreau dar ce trebuie în jurul meu se sparg controverse cade tavanul îmi vine o prietenă virtuală cu

rog să mă credeți mai bine să nu fi dormit niciodată nu am purtat papuci de cea mai neagră tristețe legam șireturile pe furiș mă uitam în cealaltă cameră cadavrul meu încă al meu încă eu aiurea

cum știi tu să răsai în mine ah ca o plantă carnivoră ca o liană vampirică îmi sting toate luminile sparg felinarele să îmi înghețe alb sângele să își facă pârtii urșii polari să schieze să se dea

încă nu știu unde mi-am depozitat caii albaștri pe care pagini de ce culoare ca iarba ca paiele sau ca cerul furtunos ca fulgerele ca jaraticul tu spune-mi numai cum să mă leg la ochi cu

murind pe un rictus de stea polară mă întrebai mă iubești mă iubești mă sufocam în jurul meu arhaic se topeau ghețarii o mănă aiurită de uimire săpa în atmosferă să atingă vidul ghemotoace

ce greu ne mai respiră clipele mirosind a roșu a plumb și a sare îmi vii din nou cu aceiași ochi de animal rănit definitiv de ceea ce aud că îmi spui mă doare aerul mă doare mai bine

Craiova, după lansărea primei cărți a lui Dan Tristian (Daniel Murăriță) noi duceam noaptea de sfoară ca pe o balenă gonflabilă în burta căreia mai era loc de încă multă bucurie și suferință eu

în noaptea aceasta mai neagră de la cafea am aflat continentul unde să îmi plantez sentimentele e locul unde nu ajung avioane și trenuri de atâta negru bufnițele mi s-au ghemuit prin gene și

niciodată nu știam să mă răzvrătesc să răstorn piesele pe tabla noastră de șah cu un pas în negru și unul în alb piesele mele aveau mai întotdeauna ochii plini de uimire întotdeauna se găsea

respinsă de cuvinte vin la tine respiră-mă dintr-un amalgam de anotimpuri asimptomatice prinde-mă prinde-mă prinde-mă să îți fiu doar ție din lumini și întuneric eu cea care știu atât de bine

mă doare un fel de tren pe sub umărul stâng duc-duc duc-duc tac-tac tac-tac întârzie sau se grăbește nu mai înțeleg în roșul acesta rectiliniu s-a făcut multă liniște sigur dumnezeu e acela care