silvia caloianu

Felicitări, să aveți succes în tot ce faceți. Eu nu am acces la contul meu. Defel. Și nu știu parola. Am solicitat-o, dar nu am primit e-mail. Mai aștept. Mulțumesc.

Felicitări, felicitări, felicitări! (Acum am văzut, dar e un motiv să intru mai des!)

Mulţumesc, Maria Mitea "din sudul Basarabiei". Desigur, textul nu e genial, dar îmi place cum spui "aproape că l-am mirosit mai mult decât citit". Promit să mai intru pe aici, să te citesc.

Gabriel Nicolae Mihăilă, Stanica Ilie Viorel, vă mulţumesc de trecere şi reacţii. Contează. Textul e din ceea ce scriam pe Facebook în această zi.

Frumos poem. Finalul - de excepţie! - a incununat opera. (Despre bălţi, ai vrut să spui că sunt urât mirositoare, nu?)

Un poem răvăşitor, în care încape cam toată tragedia umană. Notele ironice - cele din prima şi din ultima strofă, mai cu seamă - doar accentuează gravitatea situaţiei, mesajul discursului, coşmarul.
Cred că e unul dintre cele mai puternice poeme ale tale. Cu destinaţie.

În comeentariul de mai sus, văd că mi-au scăpat 2 semne de punctuaţie (o cratimă şi o virgulă) şi, pentru că aici nu ne putem corecta comentariile, spun asta măcar pentru liniştea mea, pentru confortul meu, dacă nu pentru gurile rele. Mulţumesc de înţelegre.

Original, ca întotdeauna, până în măduva oaselor! (Exceptând câteva - nota bene: doar câteva - rime extrem de pedalate, care se iartă, clar!, luând în considraţie mesajul integral.)
Nu pot să spun că m-au chiar încântat imaginile (vizualizate în fugă, întâi, după care cu lupa) dimpotrivă, dar poezia asta mi-a descreţit fruntea, mi-a înveselit, cumva, dimineaţa. Mda... ce film! Ce film avem aici!

Un text care nu poate să nu atingă, un text pe care vrei să îl reciteşti, care te intrigă, îţi solicită imaginaţia, te lasă pe gânduri... Ar merita însă un alt titlu, cred eu.

Revin, peste ani, cu mulţumiri (părerea ta e a unui maestru!) şi cu următoarea precizare: Liviu, ştii că eu îmi scriam textele în fugă, direct în site, după care, uneori - în funcţie de timp, de exigenţă, mofturi, chef :) - le mai refăceam. Azi, mi-am amintit de această poezie (de fapt, mi-a amintit FB, unde am publicat-o mai târziu), am recitit-o şi aş mai găsi ce să mai modific, dar... în 2013, exact aşa a ajuns în volumul "narcotango". Nu ştiu dacă ai văzut varianta asta şi dacă vei găsi răspunsul meu, vreodată, aici, dar nu îmi place să am datorii :)

Da, Virtualia vine de aici, din poezie.ro - primul site de acest fel, fără alternativă, pe atunci, în general (încă nu erau răspândie blogurile, nu existau performante reţele de socializare, nici Google nu era atât de... plin).
Spre regret, unii, care cred că l-au atins pe Dumnezeu de picioare, evită să îşi amintească în voce, să mulţumească, azi, acelei frumoase întâmplări de a ne întâlni aici şi, ulterior, la Virtualia etc. (Eu mi-am publicat aici primele texte la 10 aprilie 2003, nu am fost la prima ediţie Virtualia, dar Diana Iepure a fost pe la mine, cu ceva timp înainte de plecare, am urmărit ce aţi scris înainte şi după eveniment...)
Alma şi Virtualia au rămas într-un poem, cel puţin, inclus în cărţile mele. Secvenţa de mai jos e din "cântec în staţia zoo", iar strofa din mijloc se referă la poezia Almei.

"azi în podul casei pogor ce trist a fost
îmi spune alma
de virtualia
dar mâine e cuvântul său preferat

eu nu pot să am un mâine fără noapte bună
și ce păcat că nu pot să mă uit cu un singur ochi
să întind un singur braț
și să transform ninsoarea în primăvară

la iași ninge frumos
scrisorile nu mai sunt la modă
sau nu mai încap în ele cuvintele care cheamă"

https://www.poezie.ro/index.php/poetry/60534/la_ia%C8%99i_ninge_frumos

Mulţumesc mult, extraordinară surpriză!
Rugăminte: răspund la o adresă de e-mail.
silvia.caloianu@gmail.com

Interesant spus. Şi da, poezia [asta] nu e degeaba: atinge.

Am citit, în seara de ieri, am savurat, fără grabă, şi mi-am promis să mai intru. Mai mult decât atât: am realizat că mi-ar plăcea să fie mai multe, cam de astea, într-o carte. (Că tot nu prea am timp de romane.) Scrie. Succes.

Mulţumesc, Claudiu, m-a surprins comentariul tău (recunosc: mi-a şoptit o prietenă), nu te-am auzit de mult timp. Voi mai posta, daca zici... Şi voi trece, neaparat, sa vad ce ai mai scris, ce mai scrii.

Mulţumesc mult de părere, Carmen. Iniţial, titlul era "medalii în limbajul mimico-gestual", dar l-am refăcut, la gândul că nu e defel atrativ, "comercial". E vorba de medaliile pe care le primea bunicul, anual, la 9 mai, cu ocazia victoriei în războiul cu fasciştii, denumit "război pentru apărarea patriei". Se scria cu majuscule. Era vorba de "patria urss"... Panglica sfântului Gheorghe e un simbol militar rusesc.

Un poem care strigă, urlă, şopteşte cu dinţii încleştaţi, de parcă ar vrea şi ar putea să îţi acutizeze toate simţurile. Te face / nu te face empatic, dar trezeşte în tine filozofii. Un poem viu, în ciuda titlului. Un poem căruia nu îi este străin nimic ce e omenesc, deşi se arată cu gheare şi coarne. Un poem rock.

Un poem laconic, incitant, emanând - ca şi altele marca Emilian Valeriu Pal - trăire, sinceritate. Recomand.

"tu cum ai crea omul?
eu cum sunt mai comod din fire
probabil că l-aș face cum l-a făcut Dumnezeu:
după chipul si asemănarea mea"

"invernală"...

un titlu promitator...