Poezie
morga
2 min lectură·
Mediu
poate că a fost dragoste
dar a rămas doar greaţa aia amară din gură
placenta putrezită după ce ai avortat
cuvintele.
poţi turna orice în tine, lichid de frînă, antigel
benzină, greaţa nu dispare, se răspîndeşte în muşchi
în oase, fiecare respiraţie e cum ai înghiţi întreagă
o tranşee, cu tot cu sîrmă ghimpată, cu saci de nisip,
bălţile de sînge, creierii împrăştiaţi, membrele amputate
cum ai face respiraţie gură la gură unui cadavru putrezit
în speranţa că a mai rămas în el o mică urmă
de viaţă pentru tine.
e greaţa aia oribilă pe care ţi-o produce
o femeie pruncucigaşă.
aş vrea să spun ceva viu, însă
în mine nu-i decît golul dintr-un mort
sau golul mare din faţa mea în care cade
tot cerul. o infinitate de dureri în care sunt înfipte
ca nişte şosete mai mari în şosete mai mici dureri
în care picioarele mele umflate
abia încap.
cît să bei ca să devii invizibil,
cît să fumezi să te poţi ascunde în fum,
nimeni să nu-ţi simtă duhoarea,
nimeni să nu-ţi simtă teribila greaţă,
moartea din gura ta
ca mirosul în morgă.
n-ai avut niciodată o poveste de spus
oare ce poveste pot spune excrementele
într-o canalizare,
n-ai avut niciodată o poveste de spus
doar faptul că nu ţi-a fost niciodată teamă
de singurătate
de parcă dintre toţi oamenii numai tu ai înţeles cu adevărat
cum e dragostea,
un pumn de vată în gură, buzele cusute
o apă leşioasă în loc de sînge
un pumn de vată în loc de inimă
pe care încă se mai vede o urmă de murdărie
de pe picioarele tale.
peste tot se prăbuşeşte viitorul
asemenea cadavrelor din lagăre
descărcate cu excavatorul
într-o groapă cu var
şi tu n-ai avut niciodată o poveste de spus
ai iubit și ai dispărut
ca un spion care și-a șters cu grijă urmele.
053.656
0
SC
