mai bine ca nebunii

Mie-mi plac jocurile. Nu de noroc insa. Si-apoi stii cum e: noroc la zaruri, nenoroc in dragoste...

Pilda tantrica: inteleptul ii spune ucenicului:\"Daca vrei sa te iluminezi, nu te gandi la maimute...\". \"-Atat numai? E simplu...\". Din momentul acela, tanarul devine obsedat de maimute...le viseaza zi si noapte, e dominat de imaginea lor...Inducerea prin negare...

Aha! Eu, maimuta fiind, s-ar putea sa ma insinuez... :)

A, te rog, nu ma intelege gresit! Exact asa suna povestioara indiana. Voiam doar sa scot in evidenta felul in care acioneaza strategia ta discurisiva: vei nega un fapt, tocmai pentru a-l determina pe partenerul de discutie sa faca acel lucru. Este o tehnica foarte interesanta, subliminala chiar...De aici ttlul comentariului; sper ca raspunsul tau a fost ludic ...(:), nu ?)

:)

Am asteptat mult un poem de-al tau care sa-mi placa. Un poem nefalsificat de dorinta de a scrie, de a face literatura.
Problema cu acest site este ca elimina o etapa necesara din scris: asteptareaj. Sunt putini cei de pe site care asteapta, care au rabdare, care au indoieli si stiu sa renunte la validarea prin comentariul si lecturile celorlalti. Sunt etape in scris cand scrii aparent bine, dar trebuie sa ai curajul sa-ti arzi textele, ridicandu-ti stacheta enorm, momente cand trebuie sa pariezi cu putine sanse de reusita. Sau cand simti ca te poti dezvolta intr-o directie noua si simti nevoia insingurarii, al retragerii in tine insuti.
E o poezie remarcabila si sunt satisfacut ca nu a fost instelat. Nu merita asa ceva. Cred ca poti scrie la acest nivel, cu conditia sa-ti asumi riscurile despre care iti vorbeam mai inainte.

Liviu, nu pot sa zic decat ca imi pare prea declarativ textul acesta...De fapt mai e ceva: am o mare libertate in mine, cand scriu, la care nu vreau sau...nu pot - nu stiu! -sa renunt. Nu se poate spune, ca nu as vrea sa tin cont de sfaturile tale, dar...nu ma vad poet intrat in istoria literaturii romane! Asta e explicatia! Ma simt bine, cand scriu. Orgolioasa fiind, ma straduiesc sa fiu act de cat originala...

Cine sa mai inteleaga infiorarea peretilor loviti de agresiunea umbrelor? Usa deschisa in ceruri - ce bine suna...E toata poezia o explozie spre ingerii coborati pe pamant. Bravo. bravo,bravo, Silvia!

Iar mi-a jucat o festa site-ul! Ce voiam sa adaug - renunta la CELE MAI DIVINE!!! DIVIN-ul nu are grade de comparatie. Este la superlativul absolut - dincolo de care nu mai este nimic, Silvia.............Si acum sper sa ia steluta pt text!

Multumesc, Mihai! Mi-a parut bine sa te aud.... Te citesc si eu. Astept sa ma bucur pentru tine si, sunt sigura ca nu numai eu. Pe cand?...

Nu trebuie sa te temi sa scrii firesc, sa fii declarativa. E mai bine asa decat sa intelectualizezi nefiresc textul. De la optzecisti incoace nu mai e o rusine sa scrii \"asa cum vorbesti\", sa fii patetic samd, dimpotriva, limbajul celor dinainte pare chinuit de artificialitate, efortul de abstractizare o vanitate goala. Exista un anumit bovarism al intelectualizarii, la Ion Barbu e varianta sublima, la Nichita Stanescu cea penibila, care cade in bolboroseala conceptoida. Alex Bacu e poetul de pe site care exploateaza cu rezultatele cele mai bune oralitatea, Florian Silisteanu e un alt foarte bun poet din aceeasi categorie. Suprarealismul e teribil de vetust, eu scriu sub influenta surrealismului doar fiindca gustul mi-a fost format de mari poeti din categoria asta. E usor sa scrii suprarealist, fiindca e usor sa introduci deformari, si sa spui dupa aia sa pretinzi ca sunt metafore, noutate absoluta etc, ca faci, asadar, \"arta\". E mult mai greu sa fii \"prozaic\", si liric in acelasi timp. In multe poezii incerc din rasputeri sa revin la simplitate. Haiku-urile reflecta aceasta cautare, si am si cateva poeme care respira mai liber si renunt la intelectualizarea excesiva caracteristica poeziilor suprarealiste.
LOG a gresit cand a spus ca scrii \"asa cum oftezi\". Ar fi bine daca ar fi asa. De fapt tu te rusinezi sa o faci.

Cred că \"Mai bine ca nebunii\" este cel mai concret text al Sirenei, chiar \"impudic\" prin transparența metaforei ce ne deschide (totusi) usa alcovului. În general, percep poezia ta, Silvia,(imi cer scuze pt. balansarea intre adresarea indirecta și cea directă) ca pe o pictură cubistă, ceea ce nu se poate spune, categoric, despre textul de față. E altfel. Mie personal imi place mai mult, pt. ca transmite mai multă emoție, este mai puțin intelectualizat.
Sunt de acord cu Liviu Dascălu în ceea ce privește excesul de abstractizare de care suferă poezia română, chiar și după optzeciști. Nu sunt de acord cu eticheta de \"bolboroseală conceptoidă\" aplicată lui Nichita Stănescu. Dacă stilul unui poet nu este pe lungimea noastră de undă, asta nu înseamnă că trebuie pus la index. Nichita transmite f. multă emoție. Dar despre Nichita poate altădată.

Ramona, am citit cu interes parerile tale aici. Nu stiu de ce il invoci anume pe Stanescu, atunci cand e vorba de textele mele. Eu nu sunt poet si nu am stil eu sunt om liber care scrie cum ii vine scrisul, probabil, in functie de starea emotiva, de alti factori interni, poate chiar si externi, nu mai stiu, cu cerrtitudine, dar cate ceva am sesizat :)

Domnule Liviu Dascalu, cred ca te-ai intrecut pe tine si ai cazut in propria vanitate. Sa-l acuzi pe Nichita de penibilism mi se pare o fapta necugetata. Cine te crezi mai Domnule?

Cosmin

nascatoare de emotii aceasta poezie, Silvia. POEZIE.
adevarata. vibrand de trairi.
eu asa am perceput-o. si o recitesc. si iar. si iar.
mai multe cuvinte nu scriu.
ajunge atingerea dintre versurile tale si visele mele.

tot binele,
Dana

Dragă Sirenă,
Comentariul despre Nichita a fost o reacție la părerile exprimate de domnul Liviu Dascălu și s-a adresat tuturor - ție, lui și celor care și-au notat impresiile despre \"mai bine ca nebunii\". Probabil m-am enervat, pentru că este a doua oara când citesc pe poezie.ro astfel \"de expedieri\" la adresa unui poet de talia lui Nichita Stănescu. Ai dreptate, nu avea legătură cu tine. Singura legătură a fost că 2 păreri contradictorii s-au întâlnit pe pagina ta. Imi cer scuze pentru ambiguitate.

Ramona, nu era cazul sa te scuzi, cred ca nu am fost prea tacticoasa... imi pare rau!