Badescu Ramona

Scotocesc înfrigurată în inima mea Căutând acel sunet de cristal Care să-mi limpezească viața… Dar aud o melodie albastră de pian Zadarnic, încercând să-ți picure Roua fericirii în

Nu credeam că tocmai aripa ne va despărți, N-ai obosit să tot mergi pe jos, prietene? Ceva, ca o presimțire, fâlfâie la geam… O uitare, o moarte, o amintire… Bezna

A plecat toamna Cu gesturi ample și lente Măturând ultimul fir de septembrie Eram o frunză mare și verde Iar Ea peste mine plângea Cu picuri reci și rari Și, Doamne, eram atât de mare și

Primăvara mă-nvăluie proustian Cu miresme suave din copilăria iubirii Îți amintești cum suspendam timpul de lustră Și ne pierdeam pe străduțe vechi Cu arhitecturi vibrânde? Privește Balconul

Îmi plac aceste păsări ciudate De care mă izbesc zilnic Cu pantofii mei tociți de gânduri Desigur (nu) haina face pe om Iar omul sfințește locul Dar cuvintele, aceleași cuvinte Ne amintesc

A venit Florar în casa noastră Cu mirosul lui de voluptate suavă M-a vizitat în mijlocul unei seri de iarnă Aici în odaia mea bulversată de iluzii. Și ce liniște m-a cuprins în brațe Când am

Pantofi negri, pantofi albi Pantofii – refren al vieții mele Pantofi cu riduri de nisip Venind/plecând prin lume. Zăpezi nenumărate cad împrejurul meu Tăcând peste tăcere Mi-e teamă să

Uneori am o stare de praf și pulbere Toate paharele vieții se sparg cu zăngănit asurzitor Până la secarea auzului inimii Bolovanul durerii așteaptă răzvrătirea, peste vulcanul coastelor. Toate

Adolescența mea a murit Cu ultimul fluture Care mi-a zburat din inimă.

Nici nu știi ce frumos foșnește sufletul Când alunecă dezarmat pe sub rochia de mătase; Nici bujorii nu agonizau mai senin Peste noaptea în degradé a biroului…

Uneori, calculatorul îți dă o singură opțiune: Să închizi. Eu am ales acum să scriu Nu știu cui, poate ție… Chiar, cine ești, tu? (Ești desigur un suflet, o flamură vie Roșie, violetă sau

lui Nichita Stănescu Am uitat de Nichita Și de toate lucrurile albastre Am uitat de mine într-o casă străină Fără urme de lacrimi și file Am uitat de nunta frunzelor cu zefirul Din foșnetul

Pe drumul inimii te urci spre Dumnezeu Pe scara de argint Din umbra somnului de tei Cu vise verzi și străvezii... Ca niște aripi ostenite Stau mâinile zvâcninde pe genunchi; Cerneala le apasă

DA și NU Toate dorințele mele au adormit cuminți, Ca niște jucării de pluș, pe marginea nopții; Ruinele marine le-am vizitat fără tine, Cireșii au foșnit deasupra Begăi fără tine, Nunta

Va ninge deseară Va ninge cu suflete albastre, Fluturând pe la geamuri Va ninge deseară Cu vise senine Cu amintiri frumoase Va ninge cu rochii de apă Va ninge Va ninge Știu că va ninge Cu

Era o după-amiază însorită Și inima ta zvâcnea, Trezind în albul umărului meu Un mugure neliniștit de aripă.

Regina Victoria zâmbea din stal Grăsunii plecau la plimbare Eram albastră în sinea mea Cu o mască verde peste răcoare Þiganii stau roată la mergine de drum În spate, surâd fumuriu

Niciodată nu știi... Niciodată nu știi Ce-o să se-ntâmple pe dealuri Ce aburi or să fugă lin printre arbori Ce păsări îți vor purta visul departe Spre ce ceruri, stele ori noapte... Ce zei