Poezie
Uneori...
2 min lectură·
Mediu
Uneori, calculatorul îți dă o singură opțiune:
Să închizi.
Eu am ales acum să scriu
Nu știu cui, poate ție…
Chiar, cine ești, tu?
(Ești desigur un suflet, o flamură vie
Roșie, violetă sau albastră,
Știi tu mai bine cum
Desigur ești viu, orice ai fi…
Altfel nu m-ai înțelege.
Desigur că nu ești un înger,
Dar, de ce nu?
Dacă nici îngerii nu mai citesc poezie
Atunci cine?
Poeții? Nebunii?
Constructorii? Da, ei scriu pereții cu spatulele
Și-ntr-o zi, o să mă bucur de acel tablou
Și zidul o să râdă:
Eu am fost făcut de un tânăr
Îi plăcea mult berea
Și să privească fetele trecând pe drum).
Am încheiat acest lung delir
(Spune-i paranteză)
Trăim prea mult
Între paranteze
Din când în când dăm câte un citat
Și culmea e, că suntem convingători!
Și, foarte rar, suntem noi înșine
Mai amărâți, mai veseli, mai triști
Dar NOI!
Din fericire, viața vie este infinită
Uneori, nu știi încotro să te duci
(Ce fericire vie!)
Da, sunt fericită
Pentru că știu:
Cineva există
Și nu va muri niciodată
(A fost demult o moarte vie)
Și știu asta, pentru că e puțin supărat pe mine…
Acum voi alege să închid calculatorul.
Am să răsfoiesc câteva stele
(Una chiar mă cunoaște, din copilărie…)
Câteva file de primăveri
Și răsăritul.
Ia și tu un mugur, oricum nu-i al meu,
Decât poate dacă aș vrea să am grijă de el;
Nu e târziu niciodată să devii, cu adevărat, responsabil
(Totul e să nu-ți uiți zborul sub umbrelă)
De ce să nu-ncepi cu un lucru mic,
Care e viu, respiră!…
043702
0
